
Cum e să fii studentă şi angajată? “Mi-am dat seama că îmi place să cheltuiesc bani. Dar prima oară trebuie să-i produc”

În sesiune, când nu mai sunt cursuri, Daria spune că are timp atât pentru învăţat, cât şi pentru job. În timpul semestrului, studenta îşi rezervă în weekend timp pentru facultate
„Pentru facultatea mea e de ajuns. După ce ies de la ore în timpul săptămânii, dacă trebuie să citesc ceva pentru un curs din săptămâna următoare, am timp. Dacă trebuie să fac un proiect, nu îl încep cu 2 zile înainte, ci cu o săptămână înainte.”
Barista la Cafeneaua Bujor
Daria Mardare e din Piatra Neamţ şi a venit în Iaşi pentru a urma o facultate. În prezent, este în anul II la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, la specializarea Asistenţă Socială, dar şi barista la Cafeneaua Bujor.
„Prima dată când am lucrat aveam 16 ani. Mi-am dat seama că îmi place să cheltuiesc bani, dar prima oară trebuie să-i produc. Asta a fost educaţia pe care am primit-o de acasă. Acasă nu mi-a lipsit nimic, dar mi-a fost ruşine să mă duc la ai mei să le zic «dă-mi bani de unghii, dă-mi bani să mă vopsesc, dă-mi bani să ies cu fetele la un suc».”
Când era în liceu, Daria a lucrat ca barman şi ospătar de evenimente. „Munca propriu-zisă era draconică, am avut noroc că am dat peste un colectiv foarte unit. Stăteam tot timpul în picioare, tot timpul căram câte ceva – începeam la 10 dimineaţa şi plecam la ultimul client. Câteodată se adunau şi 18 ore de muncă.”
„Nu ştiu cât de legal era, dar mie mi-a plăcut, nu m-a ţinut nimeni cu forţa, eram pe înţelegere. Mă înţelesesem cu patronul, nu avusesem niciodată probleme să nu mă plătească sau să îmi dea mai puţin decât am muncit.”
În primul an de facultate, Daria nu a lucrat, a ales să se axeze mai mult pe studii şi să lucreze vara.
„De când vrei să începi?” „De mâine”
La începutul vacanţei de vară din 2023, Daria a decis să rămână în Iaşi şi să-şi caute un loc de muncă. Studenta a luat la pas Copoul – de la Rond Agronomie până la Universitate, a intrat din cafenea în cafenea pentru a găsi un local care să aibă nevoie de oameni: „Puteam să fiu barman, ospătar, ajutor de ospătar, bucătar… Orice, eram disperată, nu aveam bani.”
În acea zi, studenta a ajuns până la College, un bar de lângă Universitate. Era foarte cald, îi era rău de la căldură, şi-a spus că nu mai intră, că o să continue căutarea ziua următoare. „Totuşi sunt aici, hai să încerc, de ce să nu intru până la urmă?”. A întrebat, i s-a răspuns că echipa e completă şi a plecat. A făcut câţiva paşi, iar din spate cineva a strigat-o. Persoana era actualul ei şef – a întrebat-o ce post şi-ar dori, barista sau florist, întrucât Bujor este atât florărie, cât şi cafenea.
Daria a ajuns înainte ca Bujor să se deschidă oficial. Totul era încă în construcţie, povesteşte. La întrebarea: „De când vrei să începi?”, Daria a răspuns: „De mâine.”.
„Înţelegerea a fost să lucrez până când începea facultatea. M-am ataşat de colectiv, colegii mi s-au lipit de suflet, iar când am văzut orarul de la facultate şi că toate orele importante erau după amiază, am zis că pot să vin la job full-time de dimineaţă şi apoi să mă duc la cursuri. Am crezut că am să rezist; nu am rezistat.”
“Mi-am îngrămădit viaţa socială după 10 seara”
Daria era obosită constant în acea perioadă, mergea la facultate şi adormea cu capul pe bancă: „Mergeam numai pentru prezenţă ca să pot intra în examen. La un moment dat mi-am îngrămădit viaţa socială după 10 seara şi stăteam trează până la 2-3 dimineaţa, nu mai dădeam randament nici la facultate, nici la muncă. Era haos.”
Studenta îşi spunea: „Lasă că o să fie bine, că o să mă odihnesc”. A reuşit să îşi pună ture part-time, dimineaţa. A discutat cu şefa ei: „Cafeneaua începea să fie cunoscută, să avem din ce în ce mai mulţi clienţi şi oricum mai era nevoie de un om la bar. Am discutat să rămân part-time şi 4 ore să fiu ajutor în prima parte a zilei. Acum vin de la 10, stau până la 14, iar de la 16 mă duc la cursuri.” „Dacă faci cu drag ceea ce faci, se poate.”, a încheiat Daria.
Toate articolele din noua secţiune ZdI “Ziarul Studenţesc”, AICI
Despre noul proiect ZdI “Ziarul Studenţesc” citeşte AICI
Publicitate și alte recomandări video