Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

GALERIE
puls
  • puls
- +

Pentru că, din ce ne spune amicul Archibald Tănase, băieţii răi de prin zona palatului cel roznovan s-au mai liniştit olecuţă după ce au văzut că prococuroriul Horor nu vine şi peste ei a doua zi cu harcanul, după ce l-a înfundat pe clientul lor, iacătă că unii de pe acolo, zice-se, au mai început a ciripi despre una sau alta, ceva mai relaxaţi, după ce auzim că două nopţi n-au pus geană pe geană.

De-un par egzamplu, prin tagma constructorilor cică mai tătă lumea ştia că băiatul acela cercetat şi el, Piramidon sau cum îi zice, este angajat cu normă întreagă, ba chiar şi suplimentar la plata cu ora, la palatul cel roznovan, chestie pe care până şi cei de la Cremenal au crezut-o, din mărturiile obţinute, când el de fapt nu avea nicio treabă cu instituţia, în mod formal, ci era doar sforar şef şi combinator adjunct.

Dar zice-se că îşi făcea aşa de conştiincios treaba încât tătă ziua era la datorie, că până şi angajaţi de pe acolo erau în stare să jure că sunt colegi cu el. Prin ce berouri intra însă el, mai cu osebire? Ei, haideţi ca asta vă spunem într-unul din episoadele urmatoare: deocamdată coneţ film. Nu de alta, dar să-l lăsăm pe Horor să-şi facă treaba cum se cade, că pare să fi început promiţător. N-or intra ele zilele în sac: n-aţi văzut cum a fost şi la Jiji...

Care mai este mercurialul la adunat etaje peste blocurile noi. Schimbări de optică de câţiva ani

Şi apropo de acest băiat bun de dureri de cap sau alte mădulare, Pidamidon sau cum îi zice, tot prin preajma lui sau a clienţilor se spune că lucrurile sunt aşa de aşezate pe acolo pe unde pescuia şi combina el încât, cică dacă mai stă o tură administraţia actuală nederanjată în funcţii, nu mai este mult şi urmează să se pună chiar şi plăcuţe cu preţurile necesare la modificat docomente şi aprobări urbanistice pe sub mână. Atenţie, însă: cică de câţiva ani buni, de când avem un nou jupân acolo, nimic nu se mai achită în bani, ci numai în metri pătraţi.

De-un par egzamplu, tăt boborul contructor ştie că, dacă vrei să mai adaugi, după ce atrecut prin comiţii proiectul, un etaj la un bloc normal, de patru etaje, apăi asta e clar ca bună ziua că te costă o garsonieră. Iară dacă vrei să adaugi, la fel, un etaj dar la un bloc de opt nivele, apăi atuncea asta te costă, logic şi limpede ca Ozana cea frumos curgătoare, un apartament cu două odăi, vorba fraţilor noştri de peste Prut. Şi tot aşa, şi tot aşa, până, zice-se, au ajuns la adânci bătrâneţi şi au trăit fericiţi, ştiţi voi povestea.

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri