Cum „înghit” 400 de angajați de la o societate a Primăriei Iași salarii de peste 40 milioane lei? Cost mediu per angajat: 8.200 lei/lună. Directorul: peste 30.000 lei/lună „în mână” | UPDATE
Peste 83% din veniturile Termo-Service S.A. s-au dus în ultimul trimestru al anului trecut pe salarii. Productivitatea angajaților abia depășește costurile salariale, iar aproape o treime din facturile pentru administrare și curățenie nu sunt încasate, ceea ce pune presiune suplimentară pe bugetul societății.
Acest dezechilibru între venituri și cheltuieli salariale se vede în bilanțul aferent trimestrului IV pe anul 2025: Termo-Service SA a avut un profit net de 3,33 milioane lei, la venituri totale de aproape 49 de milioane de lei, după cum reiese din raportul consultat de „Ziarul de Iași”. Din această sumă, circa 41 milioane de lei s-au dus doar pe salarii.
Întreținere și investiții, abia acoperite
Asta înseamnă un procent de peste 83% din veniturile totale ale societății din subordinea municipalității ieșene. Practic, din fiecare 100 de lei raportați ca venit, peste 83 de lei s-au dus pe salarii, iar restul au rămas pentru cheltuielile operaționale, de la întreținere și până la investiții. Societatea este condusă de Alin Aivănoaei (foto), care spune că „managementul societății a întreprins (anul trecut, n.r.) demersuri ce au avut ca scop îmbunătățirea serviciilor oferite clienților societății optimizarea proceselor și creșterea eficienței operaționale.”
În trimestrul IV 2025, societatea publică a avut 414 angajați. Dacă împărțim cheltuielile salariale la acest număr, rezultă un cost mediu de aproximativ 99.000 de lei pe an pentru fiecare angajat, adică în jur de 8.250 de lei pe lună (cost total pentru societate). În același timp, productivitatea raportată este de aproximativ 117.000 de lei pe angajat. Asta arată că o mare parte din ceea ce produce fiecare angajat este absorbită de costul salarial.
Directorul general Alin Aivănoaei figurează, potrivit ultimei declarații de avere publicate pe site-ul Primăriei, cu un venit anual de 373.970 de lei de la Termo-Service, adică aproximativ 31.000 de lei pe lună. Declarația a fost depusă anul trecut pentru veniturile obținute în 2024. (vezi AICI).
O treime din facturi rămân neîncasate
Presiunea asupra bugetului societății este amplificată de nivelul încasărilor, care rămâne sub nivelul facturării. Pe segmentul de administrare a condominiilor, Termo-Service a facturat 2,95 milioane lei în al IV-lea trimestru din 2025, dar a încasat doar 1,85 milioane lei, ceea ce indică un grad de colectare de aproximativ 63%. Diferența depășește 1,1 milioane lei. O situație similară se regăsește și pe serviciile de curățenie, unde din 2,12 milioane lei facturați au fost încasați 1,36 milioane lei, ceea ce corespunde unui grad de colectare de aproximativ 64%.
Altfel spus, din fiecare 100 de lei facturați, compania încasează, în medie, doar 63–64 de lei, iar din această sumă, majoritatea este deja alocată cheltuielilor salariale. Capitalul social al Termo-Service Iași SA este deținut integral de Municipiul Iași, fiind acționar unic.
UPDATE – Ulterior, directorul companiei a revenit cu o serie de precizari pe care le publicăm integral mai jos:
„În acest sens, doresc să aduc la cunostința cititorilor următoarele rectificări:
Referitor la: Productivitatea angajaților abia depășește costurile salariale, iar aproape o treime din facturile pentru administrare și curățenie nu sunt încasate, ceea ce pune presiune suplimentară pe bugetul societății iar în parcursul articolului datele prezentate sunt trunchiate, deoarece nu au fost solicitate reprezentantiului societății pentru a vă împărtăși realitatea prin faptul că societatea are în organigramă un număr de salariați împărțiți în două divizii după cum urmează:
Divizia Termoficare – care a luat naștere urmare a contractului de asociere cu Primaria Iași pentru asigurarea continuității serviciului de furnizăre a agentului termic la nivelul municipiului Iași, contract ce prevede preluarea personalului de la fostul operator cu obligația actualului operator (UAT Iasi) de a deconta componenta fixă ce privește drepturle salariaților din divizia termoficare. Din totalul sumelor prevăzute în bugetul societății aproximativ 29 milioane lei reprezintă drepturi salariale ale diviziei termoficare ce au în componență 242 salariati , divizie ce generează venituri pentru Municipiul Iasi, iar la nivelul anului 2025 aceste venituri au fost de aproximativ 130 milioane lei, sume încasate în proporție de peste 97%.
Divizia Administrare – este divizia care are la baza activitatea de administrare a imobilelor iar la nivelul anului 2025 a avut o medie de 172 salariați care au generat venituri la nivelul societății în cuantum de 20 milioane lei, venituri obținute din comisionul serviciilor de administrare, a serviciilor de curățenie și a categoriilor de lucrări efectuate pentru asociatiile de proprietari ( reparații instalații menajere, reparații interioare/ zugrăveli și alte lucrări efectuate pe bază de solicitări venite din asociații).
Precizăm că totalul sumelor facturate din servicii a fost încasata în proportie de 98%.
Totodată profitul anunțat în zrticol este generat doar de divizia administrare deoarece este singura care obtine venituri proprii cu cei 172 de salariati.
Față de aspectele menționate considerăm că articolul publicat în ziarul dumneavoastră, conduce la o dezinformare publică privind activitatea societății TERMOSERVICE SA inducând în eroare clienții societății, aspecte care pot conduce la dezechilibre financiare grave dat fiind faptul că suntem o societate ce prestează servicii pe bază de contract pe o piată concurențială.
Vă mulțumim anticipat pentru posibilitatea publicării dreptului la replică și vă asigurăm de tot sprijinul în prezentarea obiectivă a tuturor datelor și informațiilor ce privesc SC TERMOSERVICE SA.”
Publicitate și alte recomandări video