
Cum îți recuperezi banii pe vacanță ratată, dacă ai plătit cu cardul? Chargeback: metoda prin care banca îți poate returna toată suma

Sărbătorile vin adesea cu planuri spontane: o vacanță de ultim moment, bilete de avion cumpărate pe fugă, rezervări online la hoteluri sau pensiuni. Dar ce se întâmplă dacă zborul se anulează, hotelul nu confirmă rezervarea sau agenția dispare subit de pe piață?
Modul în care plătiți poate face diferența între o problemă costisitoare și o situație ușor de rezolvat. Potrivit lui Dorian Petrovici, director coordonator Carduri la Banca Transilvania, dacă ați plătit cu un card de credit, aveți un avantaj major: puteți face chargeback, adică puteți cere băncii să anuleze tranzacția și să vă returneze banii, dacă serviciul nu v-a fost livrat.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
De ce plățile online cu cardul de credit sunt mai sigure
„În spatele unui card de credit stă un program de loialitate. În plus, plățile făcute de pe un card de credit sunt mai sigure decât cele făcute prin ordin de plată sau de pe cardul de debit. De exemplu, pentru un zbor anulat, consumatorii pot face chargeback, prin care își recuperează banii. Când folosești un instrument de plată, tot ecosistemul dintre bancă și comerciant se focusează pe livrarea serviciului către client, iar dacă nu i s-a livrat serviciul respectiv, consumatorul poate să facă un refuz la plată. Este un beneficiu important, mai ales în era comerțului online”, a explicat Dorian Petrovici într-un podcast realizat de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar.
Dar care este diferența dintre cardul de credit și cel de debit? Cardul de debit este legat direct de contul bancar. Cheltuiți doar banii pe care îi aveți în cont, nimic în plus. Este cel mai folosit pentru salarii, pensii, cumpărături obișnuite. Cardul de credit, în schimb, este ca un împrumut de la bancă: cheltuiți banii băncii, până la o limită stabilită. Dacă returnați suma cheltuită în termenul stabilit (de obicei o lună), nu plătiți dobândă, explică Ioana Pârvu, director Carduri BRD. În plus, acest tip de card are un sistem de protecție mai bun în cazul în care ceva nu merge bine cu o achiziție.
Chargeback-ul este o formă de „refuz al plății”
Chargeback-ul este o formă de „refuz al plății” care poate fi cerută băncii atunci când un produs sau serviciu plătit cu cardul nu este livrat, este defect, sau nu corespunde descrierii. Banca analizează situația și, dacă aveți dreptate, recuperează banii de la comerciant și vi-i returnează.
De aceea, plățile online sau cele făcute pentru vacanțe sunt mai sigure cu un card de credit decât cu unul de debit, arată specialiștii. E bine de știut mai ales în această perioadă, când graba poate duce la alegeri neinspirate.
Publicitate și alte recomandări video