Cum limitează frica progresul societății? O inedită și incitantă analiză a unui universitar ieșean

Frica este o emoție puternică care are rolul de a funcționa ca un mecanism de protecție în fața unui pericol real sau a unei amenințări percepute. Frica declanșează, din perspectivă comportamentală, două reacții fundamentale: lupta sau fuga.

Rolul adaptativ al fricii

Frica ca emoție are un rol benefic în siguranța noastră, ne protejează de o serie de amenințări reale și ne ține în siguranță, un exemplu în acest sens este atitudinea noastră față de animalele sălbatice, frica ne împiedică să interacționăm cu animalele sălbatice tocmai pentru că suntem avertizați instinctual că am putea să nu punem într-o situație periculoasă.

Frica în anumite situații poate reprezenta un act de moderație comportamentală în fața unor potențiale acțiuni iresponsabile, așa cum ar fi cheltuielile nechibzuite, tocmai pentru ca finanțele deținute să fie cheltuite într-un mod sustenabil, în compatibilitate cu nivelul de trai pe care îl avem și resursele disponibile.

Frica moderată poate reprezenta o motivație pentru a progresa. De exemplu, teama că nu suntem suficient de pregătiți pentru un examen ne poate determina să învățăm mai temeinic pentru examenul respectiv, iar în cele din urmă frica să ne aducă succesul dorit.

Mulți dintre cei care sunt fără de frică, ca urmare a unor deficiențe emoționale, au în general și probleme legate de ambiția de a progresa, situație cauzată de absența unei neliniști interioare sau a unei nemulțumiri față de situația în care se află. Mulți când trec pe lângă o persoană fără adăpost simt o frică că ar putea și ei ajunge în condiția acelor persoane, problema este că acele persoane profund marginalizate din punct de vedere social, nu simt același lucru față de propria lor condiție, mulți dintre aceștia nici nu sunt conștienți de condiția precară în care se află. Frică în acest caz ne protejează de pericolul excluziunii sociale dacă nu ne comportăm corespunzător din punct de vedere social.

Pe ansamblu, frica moderată oferă o serie de beneficii psihicului uman în raport cu societatea, iar lipsa fricii ne face foarte vulnerabili, tocmai pentru că suntem mai tentați să fim dezinhibați și să spunem lucrurilor pe nume, lucru ce poate avea consecințe dăunătoare pe termen lung, mai ales dacă interacțiunea este realizată cu o persoană sensibilă din punct de vedere emoțional.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Frica excesivă și anxietatea

Dacă lipsa fricii ne poate expune unor pericole reale, excesul generează probleme și mai grave, în special de natură psihică. Frica persistentă se poate croniciza și, în timp, se transformă în anxietate, o formă de teamă irațională, proiectată asupra unui viitor sumbru, care există doar în imaginația noastră. Această proiecție mentală devine copleșitoare, deși, în realitate, scenariul pe care îl anticipăm este adesea improbabil sau chiar imposibil.

Frica excesivă și persistentă acționează ca un factor insidios de eroziune psihică și fizică, generând un proces de uzură interioară lent, dar constant, care afectează treptat echilibrul emoțional, capacitatea de concentrare și funcționarea generală a individului. În absența unor mecanisme eficiente de gestionare, acest tip de frică devine un catalizator al declinului psihosomatic (relația dintre minte și corp).

Frica în mediul profesional

Frica profesională se manifestă diferit în funcție de domeniul de activitate. În mediul universitar, de exemplu, ea poate afecta atât studenții, cât și cadrele didactice, fiecare categorie confruntându-se cu forme distincte de presiune și nesiguranță.

Studenții resimt adesea o teamă irațională față de evaluare, care poate compromite performanța, în ciuda unei pregătiri temeinice. Această frică perturbă capacitatea de concentrare și afectează exprimarea coerentă a cunoștințelor. Pe de altă parte, cadrele didactice pot resimți o frică simbolică, teama de a fi contrazise sau de a nu avea răspunsuri la toate întrebările, ceea ce poate alimenta comportamente defensive și atitudini autoritare. Aceste fenomene indică o societate a cunoașterii marcată de rigiditate și anxietate, unde exprimarea liberă și dialogul autentic sunt adesea periclitate de nevoia de validare și control.

Impactul socio-economic al fricii

În alte activități, frica constantă și întreținută devine cronică, iar aceasta poate să îmbrace tot felul de forme, cum ar fi supraestimarea puterii reale a unei persoane cu o funcție de autoritate. Spre exemplu, activitatea la un loc de muncă toxic, unde suntem nevoiți să rămânem ca urmare a unor limitări financiare, ajungem să în cele din urmă să devenim captivi psihic acelui loc de muncă. Depindem de ”bunătatea„ șefului nostru și încercăm să îndurăm orice formă de abuz, care cu timpul ajunge să ne consume psihic și fizic, iar în cele din urmă să  ne pună viața în pericol. Pentru a-și exercita controlul, unii angajatori analizează cu atenție vulnerabilitățile financiare ale salariaților, precum creditele bancare, responsabilitățile familiale (copii la școală) sau nivelul scăzut de pregătire profesională, folosindu-se de aceste aspecte pentru a-i supune unui regim de muncă intens și adesea abuziv. În astfel de situații, angajații ajung să fie captivi propriului loc de muncă, constrânși de nevoia de stabilitate financiară și de lipsa unor alternative viabile.

În alte situații, unde se urmărește menținerea unui control total, unii dintre acești șefi cultivă un climat generalizat al fricii, sprijinindu-se pe rețele informale de angajați loiali care semnalează greșelile, chiar și minore, ale colegilor. Astfel, conducerea își creează o imagine de omnipotență și supraveghere permanentă, alimentând o stare continuă de insecuritate în rândul personalului, prin convingerea că orice greșeală este deja cunoscută de superior.

Se spune că un model asemănător a fost utilizat în timpul domniei împăratului Napoleon Bonaparte, însă cu o intenție diferită și într-un context pozitiv, menit să întărească coeziunea și moralul trupelor, mai degrabă decât să inducă frică sau control abuziv.

Împăratul obișnuia să dea impresia că știe tot ce se întâmplă în armata sa, apelând la informatori care îi furnizau detalii precise despre viața personală a unor soldați aleatorii. Ulterior, împăratul le adresa acestora întrebări despre familie, menționând numele soției și al copiilor, pentru a întări impresia că este atent și prezent în viața fiecărui ostaș.

Revenind la tema fricii la locul de muncă, acceptarea unui loc de muncă toxic, este favorizată și de prezența unor factori limitativi, cum ar fi existența unor credite bancare, iar proiecția imaginară a faptului că am putea să nu o mai plătim, ajunge să ne copleșească emoțional, contribuind la crearea unui atașament dăunător față de locul respectiv de muncă.

Frica legată de imposibilitatea de a asigura întreținerea familiei este un factor extrem de stresant, care poate ajunge să ne consume treptat, până la epuizare psihică. De multe ori, această teamă nu se bazează pe o situație concretă sau iminentă, ci este o proiecție mentală care amplifică anxietatea în fața unui viitor incert. Un exemplu dramatic îl reprezintă situația bărbaților din India, unde anual sunt înregistrate zeci de cazuri de suicid cauzate tocmai de sentimentul că nu reușesc să-și asigure condițiile necesare pentru familie. Această dezamăgire profundă, alimentată de presiunea socială și personală de a fi un sprijin stabil pentru cei dragi, devine o povară psihologică atât de apăsătoare încât îi determină, în cele din urmă, să recurgă la gesturi disperate. Astfel, frica legată de întreținerea familiei nu este doar o temere legată de nevoile materiale, ci și o criză existențială care afectează în mod direct sănătatea mintală.

Frica întreținută de organismele statale

Frica reprezintă un instrument frecvent folosit pentru a menține controlul social și disciplina în societate. De exemplu, în domeniul siguranței rutiere, mulți șoferi nu respectă întotdeauna regulile din convingere, ci mai degrabă din teama de a fi sancționați cu amenzi sau de a-și pierde permisul de conducere. Această teamă de consecințe legale îi determină să adopte un comportament responsabil în trafic, prevenind accidentele și protejând siguranța tuturor participanților la drum. Astfel, frica de sancțiuni devine un mecanism esențial pentru menținerea ordinii și protejarea interesului public.

Regimurile autoritare folosesc mereu frica ca instrument strategic pentru a-și menține puterea și a preveni orice formă de opoziție sau disidență. Prin instaurarea și perpetuarea unei culturi a fricii în societate, ele inhibă exprimarea liberă și activismul civic, reducând astfel riscul unor mișcări care să le amenințe dominația. Un exemplu concret este China, unde autoritățile exercită un control strict asupra cetățenilor prin supraveghere extinsă și pedepse publice pentru cei care critică regimul sau încalcă normele impuse. Cazurile de dizidenți sau activiști politici arestați, umiliți public sau trimiși în închisori de maximă securitate sunt adesea mediatizate intenționat, cu scopul de a transmite un mesaj clar populației, orice abatere de la linia oficială va fi sever sancționată.

În Rusia, reprimarea manifestărilor de protest și a vocilor critice, inclusiv arestările unor lideri ai opoziției și controlul strict asupra presei, creează o atmosferă de intimidare permanentă. Exemple precum arestarea lui Aleksei Navalnîi sau înăbușirea protestelor din Piața Bolotnaia sunt ilustrative pentru modul în care statul folosește frica ca mijloc de descurajare a disidenței.

De asemenea, în Coreea de Nord, frica este omniprezentă și sistematic întreținută prin pedepse extreme, inclusiv detenții în lagăre de muncă forțată și execuții publice. Aceste măsuri servesc nu doar pentru a elimina opozanții, ci și pentru a menține o populație profund supusă și reținută în exprimarea nemulțumirilor.

Deși frica este adesea percepută ca un obstacol în calea progresului, în forme moderate și bine gestionate ea poate fi un catalizator important al dezvoltării personale și sociale. Frica funcționează ca un mecanism de autoreglare, stimulând atenția, disciplina și responsabilitatea, care sunt esențiale pentru îmbunătățirea competențelor, adoptarea unor decizii mai prudente și menținerea unui echilibru între risc și siguranță. De exemplu, teama de eșec sau de consecințele negative poate motiva o pregătire riguroasă, o planificare atentă sau evitarea unor acțiuni nechibzuite, toate acestea contribuind la succesul individual și la stabilitatea comunității.

În același timp, frica are și o funcție socială, ajutând la consolidarea normelor și regulilor care protejează ordinea și coeziunea socială. Totuși, această dinamică este subtilă și delicată, frica excesivă sau manipulată poate paraliza inițiativa, inovația și libertatea de exprimare, stagnând evoluția societății. Prin urmare, adevărata provocare constă în a cultiva un echilibru în care frica să fie un stimulent pentru progres, nu o barieră care să inhibe dezvoltarea.

Astfel, frica, atunci când este conștient asumată și controlată, devine nu doar o emoție fundamentală de protecție, ci și o forță motrice a progresului individual și colectiv.

Vicențiu Gabor este cadru universitar asociat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza din Iași”, Facultatea de Geografie și Geologie.

Publicitate și alte recomandări video