Cum mai deosebeşti un pesedist de un penelist

Cu un an înaintea alegerile parlamentare, o candidatură pe liste comune a PSD şi PNL pare tot mai probabilă. Varianta e luată serios în calcul mai cu seamă de liberali, care au comandat şi un sondaj de opinie pe această temă. Rezultatele cercetării sociologice sunt, la prima vedere, mixte, greu de interpretat. Aparent, doi din trei români (66,3%) şi-ar dori ca cele două partide să candideze separat, procentul fiind mai mic în cazul votanţilor PSD (64,7%), şi sensibil mai scăzut în cazul alegătorilor PNL (59,6%). De unde tragem o primă concluzie: liberalii sunt mai înclinaţi să se încoloneze în spatele lui Ciolacu, decât sunt pesediştii dispuşi să-l urmeze pe generalul Ciucă. Pe de altă parte, numai 42,1% din totalul celor care au zis că PSD şi PNL ar trebui să candideze separat au argumentat că cele două partide au ideologii diferite şi doar 25,7% consideră că votanţii PSD sunt foarte diferiţi de votanţii PNL. Cu alte cuvinte, electoratului îi este tot mai greu să identifice deosebiri relevante între cele două formaţiuni.

Cu ce se mai diferenţează astăzi PSD de PNL? La centru, rocada Ciucă – Ciolacu s-a produs natural, fără fricţiuni. Cine se întoarce după şase luni de pe o insulă pustie nu va sesiza că un premier de „stânga” i-a luat locul unuia de „dreapta”. Măsurile fiscale anunţate în toamnă n-au culoare politică (socialiştii se plâng că-s prea liberale şi viceversa), însă poartă acea amprentă cu care PSD şi PNL deopotrivă ne-au obişnuit – se modifică în fiecare săptămână şi vor arăta total diferit la 1 ianuarie 2024 când ar trebui să intre în vigoare (dacă vor mai intra). Lipsa de predictibilitate în materie fiscală e parte a ADN-ul comun PSD-PNL. Deşi dispun de o majoritate confortabilă, cele două partide au îngropat recent, aşa cum anticipam, reforma pensiilor speciale pentru următoarele două generaţii (aprox. 50 de ani). Bine înfipţi în sistem, pesediştii şi liberalii, copiii şi nepoţii lor, vor beneficia de aceste privilegii nesimţite până undeva spre anii ’70 ai secolului 21. Ca să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, cele două formaţiuni împărtăşesc oficial o viziune pro-occidentală în materie de politică externă. Asta la nivel de discurs guvernamental. În fapt, cei mai mulţi lideri PSD şi PNL din teritoriu rezonează profund la mesajele suveraniste promovate de AUR, doar „ciolanul” îi ţine fixaţi de axa Berlin-Washington, în loc de Beijing-Moscova.

În teritoriu, diferenţele dintre PSD şi PNL sunt extrem de estompate. În mediul rural, majoritatea primarilor au trecut în CV ambele partide, funcţie de cine şi când a guvernat. Transferurile intra-USL continuă până în pragul alegerilor aşa că instructajul electoratului – trandafir sau săgeată? – se face de obicei cu o zi-două înaintea votului. Rarele disensiuni la nivel local între PSD şi PNL (vezi Iaşi sau Timişoara) sunt rezultatul unor orgolii personale sau interese divergente de grup, nicidecum al unor viziuni/ filosofii incompatibile. În definitiv, ce model de dezvoltare locală propune PSD la Iaşi cu care „liberalul” Chirica n-ar fi de acord?

PSD şi PNL şi-au tot împrumutat genele în ultimele două decenii că au ajuns să semene leit, ca doi fraţi gemeni. Diferenţele din cele două partide ţin de stilistică. La întrebarea cum mai deosebeşti astăzi un pesedişt de un penelist, cel mai bun răspuns (involuntar) l-a oferit europarlamentarul PNL Rareş Bogdan. Liberalii sunt oamenii bogaţi care îşi permit pantofi de 1.500 de euro, dar uneori ezită să-i poarte, social-democraţii sunt oamenii bogaţi care îşi permit pantofi de 1.500 de euro şi-s mândrii să-i poarte.

Publicitate și alte recomandări video