Menținerea igienei orale a animalelor de companie este esențială pentru sănătatea lor generală și creșterea calității vieții. La fel ca la oameni, placa bacteriană și tartrul se pot acumula pe dinții animalelor, ceea ce poate duce la probleme grave, cum ar fi gingivita, parodontita și chiar pierderea dinților.
Care sunt primele semne de igienă orală precară?
Primele semne de igienă orală precară sunt: îngălbenirea dinților, gingiile roșii și inflamate, mirosul urât al gurii, refuzul hranei uscate până la refuzul complet al hranei. Câteva din aceste semne se pot întâlni și la juniori, la care dentiția se finalizează până în jurul vârstei de 7 luni. La aceștia putem observa gingiile roșii și ușor inflamate, durere, dorința de a ronțăi, toate din cauza erupției dentiției definitive.
Cum prevenim problemele dentare?
Periajul dentar este indicat pentru prevenirea formării plăcii bacteriene, a tartrului și, implicit, a afecțiunilor dentare. De aceea, dacă avem de a face cu un pui de animăluț, primul pas pe care îl putem face acasă este să-l obișnuim cu periuța dentară. Îi prezentăm periuța, o acoperim de un treat lichid pe care îl preferă, îl lăsăm să o miroase, guste și, într-un parcurs lent de câteva zile, încercăm să-l obișnuim cu această manoperă.
Daca nu avem succes, putem încerca alte variante, precum gelul oral, treaturi pentru dinți, aditivi în apa de băut sau prafuri peste hrană. Gelurile, de exemplu, pot fi o alternativă foarte bună, însă au efect și se pot folosi doar pe dinții care nu au tartru sau placă bacteriană. Dacă procesul de formare al tartrului este deja instalat, acesta poate fi îndepărtat doar prin intermediul unui detartraj realizat de medicul veterinar și abia apoi prevenit cu ajutorul unui gel oral.
Animalul de companie trebuie să se obișnuiască cu periuța dentară (specială pentru el) de la o vârstă mică. Însă, dacă acum ai aflat sau ai primit recomandarea de periaj dentar pentru patrupedul tău, nu este prea târziu. Cu puțină răbdare și recompensarea comportamentului pozitiv, poți reuși în maxim două săptămâni de exerciții să obții o sesiune scurtă de periaj zilnic.
De ce sunt importante vizitele la medicul veterinar?
Chiar dacă animalul tău de companie urmează o rutină de îngrijire acasă, consultațiile veterinare la 6-12 luni sunt recomandate pentru a detecta din timp orice problemă dentară. Vizitele la medicul veterinar sunt recomandate și în cazul în care avem un animal tânăr care nu a fost obișnuit cu o igienă orală și lucrurile sunt greu de implementat. Nu de puține ori, situația nu este una chiar atât de simplă, iar animăluțul tău ar putea avea nevoie de o igienă orală profesională și, mai apoi, de alte metode de menținere a igienei dentare, acasă.
O igienă dentară adecvată poate contribui la sănătatea generală a animalului tău de companie. În cazul în care întâmpini dificultăți, poți să consulți medicii de la Arcadia Vet pentru recomandări și sprijin suplimentar.
Arcadia Vet reprezintă un nou capitol în istoria serviciilor medicale veterinare din România și creează un circuit complex și integrat, cu accent pe profesionalism în prevenție, diagnostic, tratament și recuperare și pe o relație autentică și empatică cu proprietarii.
Arcadia Vet este policlinica, centrul de imagistică și spitalul veterinar non-stop, cu linie de primiri urgențe, unde profesionaliștii din domeniu tratează și găsesc soluții personalizate pentru animalele de companie, într-un cadru de îngrijire sigur și fără stres.
Publicitate și alte recomandări video