Când am ajuns pe partea cealaltă a podului (oprit circulaţiei: se reface carosabilul, între timp se refac şi trotuarele de pe pod), văzând că chioşcul în cauză e tot închis - ca şi-n 23 martie, când m-am dus apoi chiar până la Kaufland ca să iau ziarul şi să fac ultimele cumpărături în afara cartierului), am renunţat. M-am întors din drum, am tras vreo patru poze şi m-am cărat acasă, simţindu-mă oarecum "descoperit": de m-ar fi oprit vreun poliţist şi-ar fi constatat că n-am cumpărat nimic din Piaţa Alexandru? Numai că în carantina asta care depăşise de-acum binişor cele 40 de zile de unde-i vine numele, eu unul n-am văzut, în ieşirile mele la cumpărături (puţine) ori la plimbare (puţine) picior de poliţist - până duminica cealaltă, când, pe când mă-ntorceam de pe Splaiul Nicolinei, a trecut pe lângă mine o maşină de poliţie ce făcea un tur prin Mircea. Practic, n-am văzut picior de poliţist la propriu nici atunci, nu?

În aceeaşi zi după masă, m-am trezit cu un apel de la un număr necunoscut, de Vodafone, atâta am văzut. Îndeobşte, nu răspund când sunt sunat de pe un număr necunoscut. Dar acum am răspuns. Ce să vezi, era un domn pe care nu l-am cunoscut niciodată în persoană: cu ceva ani în urmă, dăduse habar nu mai am cum de mine ca să mă roage să-i traduc un poem lung în germană. În fine, de ce credeţi că m-a sunat acum? Ca să-mi recomande să iau, preventiv, Tromboas (cum am înţeles eu la telefon - Thrombo Ass, am constatat, verificând apoi pe net), un medicament austriac, o pastilă pe zi: ar ajuta la circulaţia sângelui, prevenind formarea de cheaguri, ajutând, deci, ar fi aflat şi el, inclusiv la prevenirea complicaţiilor cauzate de COVID-19 în privinţa circulaţiei sângelui.

Acum, nu ştiu ce să zic. Nu sunt cineva care înghite multe pastile, dimpotrivă: foarte rar iau până şi o simplă aspirină! Ultima dată când am avut gripă (sfârşitul lui 2016, parcă), m-am tratat cu aspirină efervescentă şi mult ceai. Dar, nu-i aşa, m-a tuşat că omul s-a gândit la mine, s-a gândit să-mi recomande şi mie acest medicament.

Miercuri, apoi, am avut o penultimă zi de carantină de-a dreptul "agitată". Întâi m-a sunat o cunoştinţă să mă-ntrebe dacă poate să dea mai departe numărul meu de telefon cuiva din Germania (o cunoştinţă veche de-a mea din Sibiu) care ar vrea să vorbească cu mine. Da, nicio problemă. Cred că n-a trecut o oră şi am fost sunat de Oswald Kessler, sas originar din Kerz (Cîrţa), emigrat cu soţia la începutul anilor 1990 de la Sibiu în Germania. O.K. este ceea ce se cheamă Mundartdichter, adică poet care scrie-n săseşte. De ce  a vrut să stea de vorbă cu mine? Tocmai mi-ar fi citit hamlescher elegien ("elegiile amnăşene") din almanahul ziarului german din Bucureşti (ADZ-Jahrbuch, 2011), că i-ar fi plăcut şi ar şti şi el cât de rar s-ar întâmpla să ai un ecou la cele ce le scrii respectiv publici. Mi-a citit la telefon câteva versuri care i-au plăcut în mod deosebit, mi-a citit ce-şi notase pe lângă acele pasaje, am vorbit şi despre carantină, el ar fi apucat să ajungă-n martie până la Cîrţa (sat de lângă Sibiu), la casa ce-o are acolo şi unde-şi petrece îndeobşte câteva luni bune pe an (din primăvară până toamna). Mi-a citit şi un pasaj dintr-un poem propriu, pe care nu l-am putut înţelege foarte bine, pentru că, de, în săseşte fiind, era în săseasca de Cîrţa. Căci, da, fiecare sat are (avea) propria lui pronunţie, pe vremuri, cineva umblat prin mica lume săsească din Ardeal, putea să recunoască pe cineva după vorbă din ce sat anume venea. În fine, a fost o mini-excursie în trecut şi dacă-mi pare rău de ceva, e că nici n-am apucat să-ntreb ce face soţia sa. Of, ce mă enervează că de atâtea ori îmi vin în minte abia după ce-aş mai fi trebuit să spun or să întreb, fie şi din pură politeţe!

Ei bine, nu terminasem bine convorbirea cu Germania, că am auzit bătându-se la uşă. Deschid: un bărbat venit pentru verificarea instalaţiei de gaz. Eu fără mască pe faţă, el cu masca sub bărbie. Iniţial am vrut să-l refuz, dar apoi, aflând că ar fi trebuit făcută încă din noiembrie, am zis, okay, s-o facem. Şi a venit şi al doilea bărbat, le-am dat drumul în bucătărie, cel de-al doilea avea nevoie de loc pe masă pentru a completa formularele, abia apoi am fugit până-n balcon, mi-am pus masca! Între timp şi le puseseră şi ei. Unul a verificat gazul cu un apărăţel ce scotea câte-un chiţcăit de şoarece, celălalt completa de zor formularele (fişa de evidenţă, contractul, factura). Am plătit. Au plecat.

Halal distanţare socială, nu-i aşa? Doamne ajută!

În fine, joi mi-am zis că trebuie să scriu câteva cuvinte despre clipul publicitar lansat de Aqua Carpatica şi adaptat restricţiilor pandemiei: nişte copii, fete şi băieţi, cântă, fiecare acasă, o melodie antrenantă, cu refrenul "E, e, va fi bine-e!". Clip reconfortant prin simplitatea ingenuă a prestaţiei (vocale şi actoriceşti) a copiilor, clip pe care nici măcar nu-l receptezi ca atare, ca reclamă, adică - ceea ce, între noi fie vorba, e deja mare lucru. Cât priveşte "morala" povestioarei - "Rămânem responsabili" - mda, ce să zic: responsabili pot rămâne doar cei care au fost şi până acum: responsabili, adică.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist