Cum ne raportăm la industriile creative (I)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Cum ne raportăm la industriile creative (I)

GALERIE
george plesu
  • george plesu
- +

Apărut în urmă cu mai mult de 20 de ani, termenul „industrii creative” a devenit parte a discursului public al autorităţilor centrale şi locale din România mai ales în ultimii 5-7 ani, odată cu promovarea sa în documentele programatice şi exerciţiul bugetar anterior al Uniunii Europene. Cu toate acestea, sunt puţini cei care ar putea să identifice clar care sunt acele domenii care fac parte din acest concept, fapt care impune o clarificare a noţiunilor.

Termenul „industrii creative” a fost folosit pentru prima dată în Australia anilor ‚90, fiind apoi adoptat şi popularizat la scară largă de guvernarea laburistă a lui Tony Blair. Într-un raport din 1998 al Departamentului de Cultură, Media şi Sport (DCMS) al guvernului, intitulat „The Creative Industries Mapping Document”, a fost propusă redefinirea sectorului cultural şi integrarea schimbărilor apărute ca urmare a exploziei noilor tehnologii. Iniţiativa de rebranding a sectorului cultural prin includerea sa în conceptul de „industrii creative” a devenit imediat un succes în lumea academică şi cea a politicilor publice datorită nevoii de a conceptualiza şi teoretiza zona aflată la intersecţia dintre creativitate, cultură, afaceri şi tehnologie.

Creativitatea este garanţia unei creşteri economice sustenabile, incluzive, bazată pe valoare adăugată, în timp ce cultura joacă un rol esenţial în dezvoltarea şi prezervarea unei societăţi. Ambele stimulează cererea (de conţinut şi de consum), educaţia (inclusiv prin promovarea diversităţii şi pluralităţii de gusturi şi exprimări), având inclusiv efecte în stoparea xenofobiei, rasismului şi altor tipuri de discriminare. Iniţiativele comerciale susţin şi monetizează creativitatea şi demersurile cu caracter cultural, iar tehnologia este un liant între autori/ producători (ofertă), distribuţie şi consumatori/ utilizatori (cerere).

Înainte de a vedea cum sunt clasificate aceste industrii, trebuie să discutăm despre modul în care ele s-au dezvoltat din industriile culturale, care la rândul lor îşi au punctul de plecare în revoluţia industrială a secolului al XIX-lea. Efectele industrializării asupra societăţii au determinat apariţia unei „civilizaţii industriale”, cu noi clase sociale, tipuri diferite de viaţă şi cultură. Creatorii, producători culturali care activau, de cele mai multe ori, solitar, au început să se asocieze. Fabrica, prin producţia de serie (cinematografie, animaţie, radio, diverse reproduceri, creaţii artistice standardizate), a devenit modelul de creare a culturii, care se dorea a fi cât mai accesibilă unui public mai larg, cu mai puţine exigenţe, repere şi timp liber.

Conceptul a început să fie dezbătut în anii ’30-‚40 în cadrul Şcolii de la Frankfurt, într-un mod critic la adresa culturii de masă, care ar fi diluat valoarea prin reproduceri şi distribuţia la scară largă. Sintagma „industria culturii” a fost utilizată pentru prima oară în 1947, în cartea „Dialectica iluminismului” (Theodor Adorno & Max Horkheimer) şi se referea la întreaga sferă a culturii şi mediilor populare care producea mărfuri destinate consumului de masă. În opinia sa, industria culturii propunea experienţe estetice superficiale, care limitau rolul iubitorului de artă la cel de receptor pasiv al unui divertisment facil. El atrăgea atenţia asupra exploatării maselor prin standardizarea gusturilor şi experienţelor şi milita pentru autonomia artei, adică diferenţierea ei faţă de statutul de marfă.

La începutul aniilor ’60, mulţi teoreticieni încep să recunoască faptul că procesul de transformare în marfă nu are ca efect neaparat degenerarea expresiei culturale. Multe bunuri generate industrial (şi, mai târziu, digital) posedă o sumedenie de calităţi clar pozitive. De aceea, deja în anii ’80, termenul „industrii culturale” nu mai are conotaţii peiorative, din contra, începe să fie folosit în mediile academice şi decizionale ca purtător de valenţe pozitive. La rândul său, cea mai importantă instituţie culturală la nivel mondial, UNESCO, îl promovează global prin includerea unor domenii precum muzică, artă, literatură, fashion, design şi industrii media (radio, TV, film, publishing).

Cea mai larg răspândită definiţie a industriilor creative afirmă că ele sunt „acele industrii care îşi au originea în creativitatea, talentul şi măiestria indivizilor şi care au potenţialul creării de locuri de muncă şi de a genera prosperitate prin producerea şi exploatarea creativităţii, muncii intelectuale şi a ideilor, adică a proprietăţii intelectuale”.

În prezent există mai multe clasificări ale industriilor creative, despre care vom vorbi în partea a doua a acestui demers.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pesedistul bun, pesedistul rău

Cătălin ONOFREI

Pesedistul bun, pesedistul rău

În viitor, se vor înmulţi cazurile în care înţeleptul Vasile se va contra cu ţăranul Marcel! 

Filmuletul zilei

opinii

Din ce în ce mai buni

Briscan ZARA

Din ce în ce mai buni

Ideea pensionării la 70 de ani mi se pare bună, însă doar ca idee, nu ca lege. Pentru că se ştie faptul că românii sunt extrem de buni la interpretarea oricărui text, fie el biblic, politic sau legislativ, şi vor fi în stare să scoată din asta ceva cu totul şi cu totul diferit decât ce s-a intenţionat, chiar pervers.

Glose la Eminescu

Nicolae TURTUREANU

Glose la Eminescu

* „E ochiul lui/ atotcuprinzător,/ scăldându-ne-n lumină/ preacurată.// Poeţi ce-au fost,/ poeţi ce au să vină,/ traşi pe a poeziei sale roată.”

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

Mihai DORIN

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

În vremea lui, Eminescu a fost de puţini înţeles, de unii iubit, de mulţi urât. Nimic nou sub soare. Să înţelegi un om care venea din adâncul timpului, de la „izvoarele veşnice” din care, vorba lui Iorga, se nutresc „naţiile şi secolele”, nu era la îndemână decât spiritelor alese. Iar acestea erau puţine, într-un timp anomic, în care regulile le făceau parvenţii, năimiţii, patrioţii de profesie, speculanţii „frazei”, adică ai vorbelor fără duh, învăţate pe de rost, pentru a camufla adevărul vieţii. Cronicarul acelui timp e perceput a fi Caragiale, întrucât râsu-plânsu are mai mare trecere decât tragicul eminescian. Cei doi se întâlnesc însă în pasiunea de a devoala adevărulşi a vitupera impostura.

pulspulspuls

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Of, of, că grele vremuri am mai ajuns să trăim la Iaşi, stimaţi telespectatori, încât iote că nu trec două zile şi iar ne năpădesc informaţiile pe surse toate una şi una despre dosarele mai marilor zilei, fie Mihăiţă, fie dom’ Costel. 

Caricatura zilei

City manager

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.