Cum poți descoperi România: 80 de elevi de la Liceul Varlaam Mitropolitul vor pleca într-o călătorie cu trenul

vineri, 19 aprilie 2024, 03:00
1 MIN
 Cum poți descoperi România: 80 de elevi de la Liceul Varlaam Mitropolitul vor pleca într-o călătorie cu trenul

Elevii de clasa a VI-a de la Liceul Teoretic Varlaam Mitropolitul din Iași și-au dorit să descopere România printr-o călătorie cu trenul, iar astfel a luat naștere Trenul Expres #emblematicRomânia. În perioada 22-24 aprilie, 80 de elevi vor pleca în călătorie și vor descoperi cultura, istoria și tradițiile.

Ambasadorii proiectului Emblematic România sunt elevi ai Liceului Teoretic Varlaam Mitropolitul: Amalia Boca, Ioan Marius Ghinescu, Eduard-Constantin Grosu, Elena Mădălina Iacob, David Ștefan Jugănaru și Rebecca Miron.

„Este un proiect ce stă sub semnul cooperării, inițiat de elevii claselor a VI-a pentru colegii lor. Călătoria Iași-București și retur va integra toate cele trei domenii de dezvoltare pe care le urmărim: cognitivă, emoțională și spirituală. Pentru o generație atât de dinamică este foarte potrivit să faci Școala Altfel cu adevărat diferită: învățarea poate lua forma unui joc care are ca finalitate cunoașterea de sine și descoperirea lucrurilor frumoase și a oamenilor din jur”, a declarat Adrian Timofti, directorul Școlii Varlaam Mitropolitul.

Trenul Expres #emblematicRomânia va porni din Iași având ca destinație finală Bucureștiul. Pe parcursul călătoriei, elevii vor avea parte de prelegeri și informații în direct despre istoria, geografia, cultura și tradițiile țării. Programul va include vizite la diverse instituții, cum ar fi Patriarhia României și Parlamentul României, dar și la alte muzee din București.

Această călătorie feroviară pentru descoperirea patrimoniului cultural a luat naștere în cadrul Conferinței de Antreprenoriat a Liceului Teoretic Varlaam Mitropolitul din Iași.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii