anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Cum s-a ajuns ca decembrie să fie mai degrabă o prelungire a toamnei. Ce spun specialiştii ieşeni

GALERIE
harta
  • harta
- +

În ultimele două-trei decenii, decembrie a fost mai degrabă o prelungire a toamnei decât o lună de iarnă.

Vremea prea caldă din ultimele zile stârneşte nedumerirea tuturor: iarna ezită să se arate, iar toamna târzie parcă vrea să facă Revelionul aici. Prognozele meteo estimează o zi de duminică, mâine, aproape „caniculară“ pentru această perioadă şi ploi abundente în seara de Ajun şi în ziua de dinainte. Apoi se va face frig, dar zăpada se va lăsa aşteptată şi doar la munte va ninge spre sfârşitul anului.

Cât de normală sau, mai bine zis, anormală e o vreme cu temperaturi atât de mari? – l-am întrebat pe Lucian Sfîcă, conferenţiar la Facultatea ieşeană de Geografie şi Geologie în specialitatea Meteorologie şi Climatologie.

Abaterile pozitive de temperatură se fac resimţite încă din iulie, iar septembrie şi noiembrie sunt luni cu temperaturi record, a precizat el. „Sunt şanse mari ca şi decembrie să intre în această categorie, iar asta va contribui la încadrarea mediei anuale în Top 5, dacă nu chiar în Top 3, al anilor cu cele mai mari abateri de temperatură“, ne-a explicat Lucian Sfîcă.

Decembrie e mai cald decât în anii trecuţi, dar excesiv de cald faţă de secolul trecut

Expertul în meteo şi climatologie – care coordonează site-ul meteomoldova.ro, unde sunt descrise în amănunt evoluţia, fenomenele, dar şi ciudăţeniile vremii – s-a referit la ceea ce pare normal sau anormal în domeniu: „Depinde de perioada standard pe care o folosim ca să comparăm datele de acum. Dacă luăm ca referinţă tot secolul trecut, luna în curs va apărea ca excesiv de caldă. Dacă vom compara datele de acum cu ultimii 20 de ani, decembrie va fi doar cald – mai cald decât media, dar nu excesiv de cald“.

Pe de altă parte, lipsa zăpezii de Crăciun tinde să devină ceva normal, dacă ne uităm la Sărbătorile de Iarnă din ultimii 20 de ani. Şi în zilele Revoluţiei, cu 30 de ani în urmă, zăpada a lipsit cu desăvârşire. Regula care se impune încet-încet este că decembrie devine un fel de prelungire a toamnei. Mai mult, zile în şir nu au intervenit schimbări bruşte de temperatură, a remarcat profesorul. Ceaţa, care a reuşit să dea peste cap programul de zbor de la Aeroport, caracte­rizează perioadele de încălzire în sezonul rece.

11 grade la Iaşi, 20 la poalele munţilor

O altă curiozitate o reprezintă dife­renţele de temperatură destul de mari pentru locuri relativ apropiate – cum sunt municipiul Iaşi şi zona Cotnari, unde zilele trecute s-au înregistrat 11, respectiv 19 grade. Ea se explică prin încălzirea mai tare a aerului la o anumită altitudine decât la nivelul solurilor joase. De altfel, hărţile de temperaturi ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie arată că cel mai cald a fost până acum în regiunile submontane, extracarpatice. Aerul care coboară pe flancul Carpaţilor conduce la o încălzire punctuală, rezultând temperaturi care, la începutul săptămânii, au depăşit 20 de grade la Rădăuţi, Tg. Neamţ şi Tg. Ocna, dar şi în sud, la Târgovişte şi Câmpina. Diferenţele de temperatură pot să fie normale, dar anormal e faptul că ele se înre­gistrează la valori foarte mari pentru aceste zile de sfârşit de an, a subliniat Lucian Sfîcă.

În agricultură e bine până dă gerul. Dacă nu este zăpadă

După vârful de precipitaţii din mai-iunie, la nivelul regiunii se remarcă o anomalie pronunţată: rezerva de apă din sol e foarte mică. În sezonul rece este mai puţin sesizabil, dar, dacă regimul pluviometric va fi la fel de zgârcit în următoarele trei luni, la primăvară vom avea o situaţie foarte complicată în agricultură, a menţionat profesorul.

Cel puţin pentru moment, în agricultură nu sunt probleme. „Dacă ar fi, fermierii ar veni la noi să completeze dosarele pentru calamităţi“, am aflat de la Laurenţiu Precup, directorul Direcţiei Agricole.

Un moment critic ar putea să fie, de exemplu, scăderea temperaturii timp de mai multe zile la -10 grade, în condiţiile în care nu a nins deloc.

La ultimul Comitet pentru Situaţii de Urgenţă convocat la Prefectură, dar şi în estimările Administraţiei Naţionale Meteo, previziunile pentru venirea iernii la Iaşi vizează ninsori la mijlocul lunii ianuarie. Temperaturile vor începe să scadă sub zero mai devreme, în ultimele zile din an.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Dan CONSTANTIN

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Iată ce s-ar putea face cu o mai bună colectare a TVA! Rezolvarea acestei probleme ar crea o sursă importantă de venit la buget, şi nu ar mai fi nevoie de creşterea impozitului pe venituri.

opinii

Biberonul

Nichita DANILOV

Biberonul

Mult timp am fost obsedat de casa copilăriei mele. Ea îmi revenea deschizându-şi larg uşile până şi în vis. Dacă se întâmpla însă să-i trec pragul, mă simţea străin. Nici un lucru pe care-l cunoşteam nu se mai afla la locul său, căci spaţiul intim din interiorul casei se transforma într-un adevărat labirint, prin care înaintam încercând să-mi reconstitui anumite scene petrecute în copilărie.

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

Ciprian IFTIMOAEI

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

În vreme ce, în Ucraina, obiective civile şi militare sunt făcute una cu pământul de invadatorii ruşi, în România zonelor metropolitane (polii de creştere economică) se lansează proiecte imobiliare pe bandă rulantă. 

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

Michael ASTNER

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

De la Vinţu de Jos până la Cluj am fost ba trei, ba patru persoane în compartiment. De la Cluj am rămas doar cu o „băbuţă” (aşa i-am zis eu în mintea mea, femeia, bine păstrată şi sprintenă, să tot fi avut cel mult 75 de ani) urcată (am înţeles dintr-o convorbire telefonică de-a ei) de la Deva (şi care mergea şi ea până la capăt, până la Iaşi, adică). 

pulspulspuls

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

PULS

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

Auzim prin zona băieţilor de la cumătrie că e mare agitaţie în zona acestora, cu tot sprijinul indirect de care beneficiază ei dinspre palatul cel roznovan, pe motiv că sunt prea şuntaţi de concurenţa pe bune care vine dinafara Iaşului cu bani tot mai mulţi de investit în cartiere întregi de blocuri.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.