Cum s-a încercat mutilarea legilor Justiției? „Dragnea insista să modificăm abuzul în serviciu”. Mărturia lui Tudorel Toader, care pregătește o carte de memorii

Fragmentul face parte dintr-o carte de memorii, intitulată „Doi ani, două luni și două zile la Ministerul Justiției” pe care fostul ministru anunță că o va publice în prima parte a anului viitor și care va include o relatare detaliată a mandatului său, descris ca fiind unul dintre cele mai tensionate de după 1989.

Postarea sa apare pe fondul reluării dezbaterii publice despre modificările aduse legislației din domeniul Justiției în perioada 2017–2019, dar și în contextul criticilor recente legate de influența și poziția Liei Savonea în structurile de conducere ale sistemului judiciar.

În textul publicat pe rețeaua de socializare, Tudorel Toader descrie începutul mandatului său ca ministru al Justiției drept o perioadă marcată de tensiuni și suspiciuni, afirmând că orice intervenție asupra legilor din domeniu era percepută ca o acțiune cu potențial exploziv. Fostul ministru vorbește despre existența unei „psihoze” create în jurul Legilor Justiției și despre presiuni exercitate din zona politică.

Un pasaj central al postării se referă la solicitările formulate de Liviu Dragnea, lider al PSD la acel moment, privind modificarea infracțiunii de abuz în serviciu. Toader afirmă că i s-a cerut introducerea unui prag valoric de 200.000 de euro, solicitare pe care susține că a refuzat-o.

„Presiunea de sus s-a simțit încă de la început! Dragnea insista — și nu o făcea cu jumătăți de cuvinte — să modificăm conţinutul infracțiunii de abuz în serviciu. «Să trecem pragul, să fie 200.000 de euro». Era formula salvatoare pentru cine trebuia salvat. Numai că, oricât a insistat, nu am girat așa ceva. Îmi era clar că, dacă un ministru al Justiției ar fi împins o modificare făcută cu dedicaţie, tot sistemul s-ar fi prăbușit moral”,

De la draft guvernamental la inițiativă parlamentară

Tudorel Toader precizează că documentul elaborat de Ministerul Justiției nu a fost un proiect de lege în sens formal, ci un set de „linii conceptuale”, care nu a parcurs procedura de avizare guvernamentală. Potrivit relatării sale, premierul de atunci, Mihai Tudose, i-ar fi propus ca draftul să fie preluat de Comisia specială pentru Legile Justiției, condusă de Florin Iordache, și transformat într-o inițiativă parlamentară.

Pe 25 octombrie 2017, fostul ministru afirmă că a prezentat documentul Comisiei Iordache, subliniind caracterul său nefinalizat și solicitând avizul Comisiei de la Veneția. Ulterior, draftul ar fi fost transformat în trei proiecte de lege, inițiate de un grup de 11 parlamentari și amendate substanțial în cadrul procedurii parlamentare.

Amendamente „din lateral” și percepția publică

În postarea sa, Tudorel Toader susține că numeroase amendamente au fost introduse în afara cadrului oficial al Comisiei, provenind din ceea ce numește „centre de reflexie”, incluzând ONG-uri, grupuri de interese sau persoane fără competențe juridice. El afirmă că unele amendamente au fost atribuite fictiv unor organizații profesionale și că ulterior Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea unor soluții legislative.

„Pe mine, însă, mă aștepta o surpriză și mai mare: societatea, presa, opinia publică erau convinse că acele proiecte erau ale mele. Că eu le-am scris, că eu le-am promovat, că eu eram arhitectul tuturor modificărilor. Percepția publică a rămas: «Legile justiției sunt ale lui Toader»”, scrie fostul ministru.

Intervenția lui Tudorel Toader are loc în contextul unor manifestații de stradă declanșate după publicarea documentarului „Justiție Capturată” realizat de Recorder, care aduce în prim-plan modul de funcționare al sistemului judiciar și relațiile de putere din interiorul acestuia. Protestele vizează, printre altele, lipsa de transparență, influențele din justiție și rolul unor magistrați cu funcții de conducere.

Numele Liei Savonea este frecvent invocat în spațiul public în aceste zile, ca simbol al continuității unor practici contestate încă din perioada modificărilor aduse Legilor Justiției. Deși nu o menționează explicit, postarea lui Tudorel Toader se înscrie în aceeași dezbatere despre responsabilitățile instituționale și individuale din acea perioadă.

Cartea de memorii, anunțată pentru 2026

Potrivit fostului ministru, volumul intitulat „Doi ani, două luni și două zile la Ministerul Justiției” urmează să fie publicat în prima parte a anului viitor și va include o relatare detaliată a mandatului său, descris ca fiind unul dintre cele mai tensionate de după 1989.

Postarea se încheie cu speranța exprimată de autor pentru „o clarificare” a rolului său în procesul de modificare a Legilor Justiției, într-un moment în care tema independenței Justiției a revenit în centrul atenției publice.

Iată postarea integrală:

Despre Legile justiţiei!

În contextul actualelor dezbateri, referitoare la sistemul judiciar, voi începe să public o serie de fragmente din cartea de memorii la care lucrez în această perioadă.

Cartea, cu titlul ”Doi ani, două luni și două zile la Ministerul Justiţiei”, va prezenta povestea mandatului meu de ministru al Justiției, în una dintre cele mai tensionate și complicate perioade de după Revoluția din decembrie 1989, când justiția, ca și acum, s-a aflat în centrul atenției publice.

Cartea va vedea lumina tiparului în prima parte a anului viitor.

Redau câteva fragmente din capitolul referitor la Legile Justiției:

„Cum am ajuns în mijlocul furtunii”!

Am înțeles destul de repede, după preluarea mandatului, că orice atingere a legilor justiției avea să fie privită ca o intrare într-un câmp minat. De fapt, aproape că simțeam detonările încă din prima zi, în reacțiile celor care mă întâmpinau cu o politețe subțire, dar cu ochii pregătiți să mă măsoare. „La legile justiției s-a creat o psihoză”, aveam să spun mai târziu, fără exagerare. Era o tensiune adunată acolo ani la rând, un strat peste alt strat de suspiciune, frică, manipulare, interese. Eu doar am ridicat capacul.

Știam că orice variantă adoptată va genera ostilitate din toate direcțiile — politice, instituționale, profesionale, că nu exista nicio soluție care să fie convenabilă tuturor. De aceea, înainte de a pune pe hârtie ceva, am încercat să înțeleg contextul real, dincolo de zgomot.

Presiunea de sus s-a simțit încă de la început!

Dragnea insista — și nu o făcea cu jumătăți de cuvinte — să modificăm conţinutul infracțiunii de abuz în serviciu. „Să trecem pragul, să fie 200.000 de euro.” Era formula salvatoare pentru cine trebuia salvat. Numai că, oricât a insistat, nu am girat așa ceva.

Îmi era clar că, dacă un ministru al justiției ar fi împins o modificare făcută cu dedicaţie, tot sistemul s-ar fi prăbușit moral. (…)

De la draft la furtună publică – drumul către Comisia Iordache!

Draftul elaborat, era un set de linii conceptuale. Niciun moment nu l-am numit „proiect de lege”, pentru că nu l-am supus procedurii de avizare, nu l-am înaintat, discutat şi aprobat în Guvern.

        Mai înaintea uneia dintre şedinţele de Guvern, premierul Mihai Tudose m-a întrebat  dacă ţin neapărat ca respectivul draft să devină proiect de lege şi să fie adoptat de către Guvern, şi dacă nu sunt de acord ca acesta să fie preluat de către Comisia Specială, condusă de către Fl. Iordache, și să fie promovat ca iniţiativă parlamentară.

I-am spus că proiectul, în forma lui de atunci, era doar un set de direcții. Nu era final, nu era trecut prin avizări, nu avea forma pentru o inițiativă guvernamentală.

Mi-a mai spus că dacă sunt de acord, va vorbi cu Fl. Iordache să preia acel draft şi să îl transforme în iniţiativă parlamentară, prin acea Comisie Specială, că voi fi invitat să-l predau Comisiei.   

     Simțeam în aer o intenție clară: să împingă problema cât mai departe de Executiv. Era o temă sensibilă, periculoasă politic, greu de gestionat.

Așa a început furtuna!

Pe 25 octombrie 2017, am fost invitat de către respectiva Comisie, am prezentat draftul, l-am predat în fomat fizic şi electronic, însoţit de solicitarea de aviz din partea Comisiei de la Veneţia. Le-am spus limpede: „acestea sunt direcțiile de discuție, nu un proiect de lege”, pe care l-au transformat în trei proiecte de lege, la iniţiativa unui număr de 11 parlamentari.

Era evident ce se întâmplase: draftul fusese rupt, combinat, „îmbunătățit”, împănat cu tot ce dorea fiecare tabără.

Pe mine, însă, mă aștepta o surpriză și mai mare: societatea, presa, opinia publică erau convinse că acele proiecte erau ale mele. Că eu le-am scris, că eu le-am promovat, că eu eram arhitectul tuturor modificărilor. Percepția publică a rămas: „Legile justiției sunt ale lui Toader.” (…)

Interferențele, „centrele de reflexie” și modificările din umbră!

Aveam să aflu, ulterior, că multe amendamente veneau „din lateral”, din afara Comisiei, din „alte centre de reflexie”: ONG-uri, mai mult sau mai puţin reprezentative, grupuri de interese, persoane care nu aveau nici o legătură cu dreptul, nici legitimitatea de a formula propuneri legislative.

Unele organizații profesionale au fost trecute în mod fictiv drept autori ai amendamentelor. Curtea Constituțională avea să constate toate aceste neconstituționalităţi.

Fără a îi spune numele, deocamdată, una dintre „consilierele” lui Fl. Iordache, care se dorea să devină ministru al Justiției propunea, în culise, ca un judecător să se poată autosuspenda pe durata mandatului de ministru, soluţie declarată neconstituţională.

Toate aceste adăugiri, deformări, soluţii legislative constatate ca fiind neconstituţionale, au fost puse pe seama mea.

Sper într-o clarificare!

Publicitate și alte recomandări video