anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 23.10.2020

Cum s-a schimbat la faţă clanul Cămătarilor: a apărut moştenitorul sensibil pe Facebook

GALERIE
Camataru
  • Camataru
- +

Celebrii interlopi Sile şi Nuţu Cămătaru, care au pus bazele clanului Cămătarilor, au intrat în epoca social media şi, de faţadă, oferă lumii o altă versiune faţă de cea sângeroasă care umplea gazetele anilor 2000. Vârful de lance în social media este unul din fiii celui cunoscut drept Nuţu Cămătaru (Ion Balint, nume real - afacerile acestuia, aici), Dany. 

Acesta are o activitate bogată pe reţele de socializare, în special pe Facebook. Juniorul clanului postează şi panseuri, nu doar fotografii. În general, aceste panseuri urmează linia deja consacrată a grupurilor interlope: duşmănii, conflicte, succes, bling-bling. Totuşi, se remarcă o stăpânire destul de bună a regulilor de gramatică şi chiar o oarecare obişnuinţă în a scrie mici paragrafe.

Altfel, tânărul Dany (22 de ani), cu figură angelică şi ochi albaştri, tatuat din cap până în picioare, pare preocupat să se pozeze cu prietenii lângă fântâna arteziană luminată colorat noaptea din curtea domeniului imens din Ferentari (în care, acum, locuieşte mama lui Dany, fosta soţie a lui Nuţu Cămătaru, acesta din urmă relocându-se la Snagov, cu soţia sa actuala, Claudia Brazilianca) şi să se pupe pe gură cu tatăl său (aşa cum apare într-un videoclip muzical al cantautorului manelist Copilu de Aur).

Cititi materialul integral pe newsweek.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Chirica: vechile probleme ale noului mandat

Claudiu RAUS

Chirica: vechile probleme ale noului mandat

Iată ce provocări uriaşe vă stau în faţă în acest mandat, domnule primar!

Filmuletul zilei

opinii

Necrofilie mediatică

Alexandru CĂLINESCU

Necrofilie mediatică

Când anunţă moartea cuiva, în principiu a unei personalităţi cunoscute (ceea ce nu e întotdeauna cazul), site-ul derapează în grandilocvenţă şi în automatisme goale de sens. Astfel, orice deces reprezintă un „doliu uriaş”.

Fake news în alegerile din R. Moldova

Radu POPESCU

Fake news în alegerile din R. Moldova

Studiourile Mosfilm de la Chişinău!

O întâlnire de promoţie, altfel

Nicolae CREŢU

O întâlnire de promoţie, altfel

Întâlnirile studenţilor de altădată, între ei şi cu profesorii lor, m-au făcut întotdeauna să gândesc o astfel de revedere peste ani ca pe o adevărată Sărbătoare, nu numai a ataşamentului faţă de Alma Mater ca „spaţiu” şi climat ale acelei vârste tinere către care se revine ca spre o matcă de „start”, intelectuală şi afectivă, dar şi a unei solidarităţi de breaslă, între discipolii de „atunci”, deveniţi ei înşişi profesori, şi formatorii lor de odinioară. Altfel spus, nu atât o întoarcere în timp, cât un dialog al generaţiilor de profesionişti ai catedrei, deschis şi viu, întemeiat pe reciproca preţuire a unei asemenea colegialităţi lărgite, fără hotare de vârstă, care începuse odată cu absolvirea însăşi.

pulspulspuls

Păreri, păruieli şi mânăreli. Iarăşi despre listele PSD Iaşi

Păreri, păruieli şi mânăreli. Iarăşi despre listele PSD Iaşi

Multe păreri am mai auzit ieri despre loviturile la gioale date la Iaşi dar şi la Bucureşti despre alcătuirea listelor de candidaturi de la PSD, multe au fost şi tânguielile vizavi de faptul că madam Gavrilă nu merita un asemenea tratament (lucru valabil în bună măsură, dar nu chiar în totalitate, căci dânsa doarme acum aşa cum şi-a aşternut politic în ultimii ani, nu-i aşa?). 

Caricatura zilei

Plasma

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.