VIDEO&FOTO: Bubuitură urmată de apariția unui nor imens de fum în Copou
Iesenii au auzit o bubuitura la ora 11:00. Imediat, în zona Copou spre Breazu s-a ridicat un n (...)
citeste totmiercuri, 20.01.2021
Tribunalul Iaşi a condamnat, la finele săptămânii trecute, doi traficanţi de persoane care s-au îmbogăţit pe spinarea a două prostituate. Neculai Papafir şi Delia Coşug au fost condamnaţi la şase, respectiv cinci ani de închisoare cu executare după ce au fost acuzaţi de trafic de persoane. Decizia instanţei nu este definitivă. Pe lângă pedepsele acordate, judecătorii au mai decis să confişte de la cei doi şi sumele obţinute din traficul de persoane: aproape 90.000 de lei. De asemenea, au mai fost indisponibilizate şi o maşină, laptopuri sau plasma tv.
Potrivit procurorilor DIICOT, Delia Coşug şi Neculai Papafir au exploatat două tinere într-un apartament de lux închiriat în centrul Iaşului. Prima dintre fete care a fost păcălită de cei concubini să se prostitueze este Narcisa P., în vârstă de 23 de ani. Anchetatorii au precizat că aceasta îi ştia pe Papafir şi Coşug din 2009, atunci când a fost convinsă să întreţină relaţii sexuale pentru ei. Tânăra suferă de un uşor retard mental, fapt ce a făcut ca misiunea proxeneţilor să nu fie foarte grea. În urma relaţiilor sexuale pe care Narcisa P. le-a întreţinut cu sute de ieşeni, fata a rămas însărcinată. Ulterior, în locuinţa desfrâului a venit o altă tânără, de 18 ani. Ioana S. a ajuns în apartament fiind adusă de un tânăr pe nume „Vali“, văr cu Neculai Papafir. Fata abandonase şcoala de ceva vreme şi era fugită de la părinţi de un timp. A început să se prostitueze şi ea la o săptămână după ce a ajuns în locuinţa din Piaţa Unirii. Clienţii celor două fete erau racolaţi prin intermediul anunţurilor date la ziar, au arătat procurorii.
„Una dintre părţile vătămate a fost instruită de inculpaţi să răspundă la telefon şi să indice clienţilor racolaţi prin anunţurile date la ziar imobilul unde întreţinea relaţii sexuale contra cost. Pentru a fi sigură că aceşti clienţi nu erau însoţiţi de lucrători de poliţie, partea vătămată era sfătuită de inculpaţi să îndrume clienţii spre apartament cerându-le să urce cu liftul la etajul superior şi apoi să coboare pe scări la etajul patru, unde era situat apartamentul“, se precizează în rechizitoriu.
Totul s-a terminat pe 28 iunie 2012, atunci când Ioana S., a reuşit să-şi contacteze tatăl şi să-i spună locul în care se afla. Ultimul client a fost urmărit de autorităţi, iar anchetatorii i-au reţinut pe cei doi traficanţi.
Cuvinte cheie: + Neculai Papafir, Delia Cosug, trafic persoane
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Companiile aeriene vor să impună certificatele de vaccinare împotriva Covid-19
Roverul Curiosity de pe Marte a aniversat 3.000 de zile pe planetă cu o fotografie impresionantă
Sunete de clopote şi lumânări în SUA pentru a omagia victimele epidemiei de COVID-19
Arafat: Trendul descendent nu trebuie să ne păcălească. Abordarea noastră este menţinerea măsurilor
UE îl îndeamnă pe Biden să-şi asume leadership-ul luptei împotriva coronavirusului
Profesor, acuzat că a hărţuit o elevă, căreia i-a cerut poze nud
Raed Arafat: Ideea unei doze anuale de vaccin încă nu e pusă pe masă
EURO 2020 ar putea fi organizat doar într-o singură ţară. “Se înţelege de la sine"
Germania extinde lockdownul din cauza COVID până în 14 februarie
Cîţu: Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că vom deschide şcolile pe 8 februarie
“Revolta de la Capitoliu a fost alimentată cu minciuni şi provocată de preşedinte”
Cîţu îi dă replica lui Voiculescu: Valeriu Gheorghiţă pleacă doar dacă spun eu
Noi categorii de persoane vor fi incluse în etapa a II-a de vaccinare
Roberto Bautista Agut şi-a cerut iertare după ce a comparat carantina din Australia cu o închisoare
Scenariile UEFA pentru Euro-2020: Grad de ocupare a stadioanelor între 0 şi 70 la sută
Campania de vaccinare: 34.807 de persoane, imunizate în ultimele 24 de ore
INSP: La întoarcerea în ţară, părinţii vaccinaţi vor fi liberi, copiii, în carantină
Ce spun autorităţile române despre decesele misterioase din Norvegia
Poli Iaşi i-a achiziţionat pe jucătorii Dylan Flores, Rafael Acosta şi Uros Duranovici
Pădurar lovit cu toporul în cap de un hoţ de lemne. Agresorul a fost arestat preventiv
Propunere: Distribuirea vaccinurilor anti-COVID în funcţie de contribuţia la PIB
(FOTO) Licitaţie adjudecată: Cum vor arăta autobuzele electrice poloneze aduse la Iaşi
Reîncep controversele privind cine să fie inspector pentru comunitatea romilor în Iași
România, amendată de CEDO pentru încălcarea drepturilor persoanelor transgender
Rusia anunţă un al doilea vaccin împotriva covid-19, cu o eficienţă de 100%
Partenera unui tenisman, supărată ca trebuie să se spele singură pe cap în pandemie
Un deputat ieşean bate obrazul profesorilor care refuză vaccinarea. Ce propunere face
Reţeaua Parler, preferată de fanii lui Trump, s-a relansat cu ajutorul Rusiei
Vă mai amintiţi de Ponta şi partidul PRO România? Încă mai există
Surse Antena3 : Iohannis intervine în scandalul PNL. Preşedintele s-a întâlnit în taină cu Orban
O cerşetoare româncă a învins Elveţia la CEDO: „Avea dreptul să cerşească”
Căprioară blocată într-un sloi de gheaţă, salvată de pompieri şi eliberată în pădure
REVOLTĂTOR Un ”gherțoi” a blocat o ambulanţă care urma să preia un pacient în comă
Un nou sezon al serialului „Las Fierbinţi” va debuta pe 2 februarie
Noua Inițiativă Bauhaus a Comisiei Europene perfectă pentru programul ECIPES!
Actorii Ben Affleck şi Ana De Armas s-au despărţit după aproximativ un an de relaţie
Fosta jucătoare de fotbal Georgiana Onea a decedat la vârsta de doar 21 de ani
Pașaport de vaccinare: Europa consideră că subiectul poate să mai aștepte
Care este jurământul pe care îl va rosti Joe Biden la învestitură
Iașul revine în TOP după o zi de pauză. Pe locul 5 ca număr de cazuri noi
2.745 cazuri noi și 98 de decese din cauza COVID raportate în ultimele 24 de ore
Ninsori, intensificări ale vântului şi polei la munte, până miercuri la prânz
Emil Boc: Cred că PNL are nevoie și de Rareș Bogdan, și de Ludovic Orban
Discuție spumoasă între liderul profesorilor din Iași și un fost ministru al Educației
De ce să-ți iei un televizor Philips Ambilight? Ce avantaje are? (P)
Nivelul de anticorpi după vaccin este mai mare ca cel după o formă severă de COVID
Activistul de mediu Daniel Bodnar, adus în stare gravă la Iași. Victimă a unui accident rutier
Cătălin ONOFREIJoaca de-a reformaÎmi aduc aminte că aţi promis o Românie normală la cap, la inimă şi la trup! |
Briscan ZARAMake Romania Great Again! |
Mihai DORINBunul păstor |
Nichita DANILOVUn chip pururi adorat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.