Unul dintre paradoxurile acestei perioade este acela că, deşi nu doar în România, ci în aproape întregul spaţiu occidental, guvernele, autorităţile se află la cote înalte de percepţie negativă, în aceşti ultimi doi ani o parte substanţială a populaţiei acceptat fără nici un fel de reţinere naraţiunea despre pandemie care i-a fost livrată de pe acest palier. Etichetându-i pe toţi cei care exprimau variate forme de scepticism faţă de politicile şi măsurile promovate, dacă nu de-a dreptul „exponenţi ai răului”, cel puţin victime ale teoriilor conspiraţioniste. În unele cazuri cu motive justificate, pentru că nu poţi lua în serios ideea unei cabale extraterestre. După cum este la fel de adevărat că a existat şi există şi destulă dezinformare, care poate îmbrăca şi forma uneia orchestrată de state ostile.

Însă de acelaşi tratament s-au bucurat şi opinii alternative care în nici un caz nu pot fi încadrate în aceste categorii. Precum cele exprimate de trei epidemiologi reputaţi, de la universităţile Stanford, Harvard şi Oxford, care au lansat „Great Barrington Declaration”, un document în care criticau măsurile extinse de carantină şi restricţiile dure impuse de autorităţi în 2020 pe care le considerau nejustificate şi dăunătoare, cu consecinţe grave pe termen lung. De pildă în cazul generalizării învăţământului şcolar online. În acest punct este interesant de remarcat că o serie de dezvăluiri obţinute utilizând Legea accesului la informaţiile publice au relevat faptul că într-un schimb de mail-uri dr. Anthony Fauci şi directorul Institutului Naţional de Sănătate din Statele Unite se sfătuiesc cum să-i discrediteze pe cei trei şi documentul lansat de ei.

Marginalizarea, adesea blocarea completă a dezbaterii cu largul concurs al marilor reţele sociale, ca Facebook sau Twitter, a făcut ca orice abatere de la discursul oficial să fie imediat combătută, discreditată, blocată. Interesant este că nu au existat schimbări serioase de atitudine nici măcar după ce puncte de vedere categorice au fost ulterior contrazise total. Precum ideea că prin vaccinare poate fi oprită transmiterea bolii, care a continuat să fie livrată public (inclusiv la noi, unde ni se spunea în vara trecută că dacă ne vaccinăm „intrăm în normalitate”), chiar după ce un articol din cunoscuta revistă de ştiinţă „Nature”, apărut în luna martie 2020, infirma acest lucru. A fost mai comod şi mai convenabil, în plan financiar, ideologic şi din punctul de vedere al relaţiilor de putere, să se meargă practic exclusiv pe ideea soluţiei definitive reprezentată de vaccinare. Aplicând mecanic o abordare, pe care o întâlnim şi în cazul Schimbărilor Climatice, descrisă sugestiv de astrofizicianul Thomas Gold: „pentru fiecare fenomen natural complex, există o explicaţie simplă, elegantă, convingătoare şi greşită”.

Un rol special în toată această epopee pandemică l-au jucat mass media. Care, în proporţie semnificativă, s-au aliniat cuminte la naraţiunea autorităţilor pe care s-au ferit să le deranjeze cu întrebări incomode. Justificarea fiind aceea că ceea ce propuneau guvernanţii nu erau nimic altceva decât recomandările „experţilor”. Deci cum poţi să nu dai credit „ştiinţei”, a cărei întruchipare erau personaje influente ca Anthony Fauci, devenit între timp un fel de vedetă globală. Însă te-ai fi aşteptat ca mass media să nu se lase păcălite de astfel de acoperiri facile, ci să ţină seama mai degrabă de ceea ce spunea unul dintre marii fizicieni ai secolului trecut, Richard Feynman în volumul „Plăcerea de a descoperi lucruri”, „dintre toate valorile cu care trebuie să opereze ştiinţa, cea mai importantă trebuie să fie libertatea de a te îndoi”. Mai ales că în teorie, mass media au rolul de a ţine sub supraveghere autorităţile, nu de a deveni portavocea acestora. Numai că o bună parte din mass media nu mai face asta de ceva vreme, a îmbrăcat deschis haina unui explicit partizant politic şi ideologic. O imagine distribuită pe Twitter descrie clar și succint noul lor mod de operare.

Jurnalistul Matt Taibbi scrie, pe platforma Substack, că un cunoscut show de televiziune american, Jimmy Kimmel Live, a „reuşit să împlinească un vis nerealizat al lui Leonid Brejnev, un astfel de format de emisiune TV de tip sovietic” inventând o păpuşă Barbie „anti-vaxx” cu ajutorul căruia să-i ridiculizeze pe cei care într-o formă sau alta contrazic discursul oficial. Ceea ce îi permite să mai observe ironic că astfel de exponenţi ai progresismului, care de regulă fac alergie la umor, îmbrăţişează formula doar „dintr-o necesitate politică”.

În cadrul unui dialog pe care Taibbi îl întreţine cu jurnalistul şi scriitorul american Walter Kirn, acesta din urmă îi spune că s-a trecut de la faza în care principalul obiectiv al jurnalismului era acela de a investiga, de a pune întrebări, de a verifica, la una în care dominant este războiul cu alţi jurnalişti şi cu orice alte opinii care se abat de la „linia corectă”. În timp ce se evită întrebările incomode, de pildă cele legate de principalii beneficiari ai pandemiei, companiile pharma, cele care efectuează teste şi toate celelalte cărora pandemia le-a adus câştiguri enorme. Mai ales că problematică este şi maniera în care sunt abordate conflictele de interese, când chiar cei implicaţi, Fauci este doar unul dintre exemple, sunt invitaţi să le comenteze şi să le demonteze.

De regulă, în bătălie sunt utilizaţi o serie de „experţi de serviciu” gata să ofere argumentele în baza cărora aşa-numiţii „Fact Checkers” (cei care verifică validitatea unor informaţii) pot să discrediteze aceste puncte de vedere şi să propună blocarea distribuirii lor pe reţelele sociale (adesea la pachet cu suspendarea conturilor emitenţilor). Un exemplu de manual este maniera în care a făcut asta agenţia Associated Press după ce dr. Robert Malone, unul dintre inventatorii tehnologiei mARN, a vorbit într-un interviu acordat lui Joe Rogan, un extrem de popular podcaster american, despre ceea ce el a numit „formatarea unei psihoze de masă” în privinţa reacţiei faţă de COVID-19. În principiu, poţi să fii sau nu de acord cu această teorie a dr. Malone, dar a susţine că este una complet „nefondată” şi să o etichetezi drept „dezinformare” pe baza faptului că alţii o resping cu motivaţia că „nu este menţionată în literatura de specialitate” sau că termenul nu apare în Dicţionarul Asociaţiei Americane de Psihologie este ridicol. Cu atât mai mult dacă ne aducem aminte o carte celebră, „Psihologia Mulţimilor”, publicată în 1895, în care Gustave Le Bon, introducea conceptul de „mulţime psihologică”.

E drept se mai fac şi unele corecţii. În Danemarca, presa a recunoscut că a greşit atunci când nu a investigat informaţiile privitoare la spitalizări, nefăcând distincţie între bolnavii de COVID şi cei care internaţi din cu totul alte cauze, dar care fuseseră testaţi şi cu COVID. Însă nici aceste „schimbări de atitudine” nu sunt întotdeauna „nevinovate”. De pildă, în Statele Unite, CDC, autoritatea competentă în materie, a precizat recent că de fapt 70% dintre decesele raportate ca fiind provocate de COVID erau datorate altor cauze, chiar dacă bolnavii fuseseră şi testaţi pozitiv. Motivul este acela că devenise jenant faptul că statisticile indicau în mod jenant că performanţa administraţiei Biden din perspectiva bătăliei cu pandemia era mai slabă decât cea din timpul lui Trump, care fusese acuzat că are pe conştiinţă o adevărată crimă. Aşa că CNN şi alte cunoscute canale media americane au început să vireze discursul pe altă direcţie.

Marea majoritate a jurnaliştilor români continuă să se închine la „icoanele” New York Times, Washington Post, CNN, The Guardian, şi să se inspire şi să se documenteze de acolo nerealizând că acestea au deviat între timp complet, în special în ceea ce priveşte politica internă şi marile teme progresiste, de la etica şi standardele tradiţionale ale jurnalismului. Au devenit în bună măsură, cel puţin pe aceste direcţii, nişte vehicule partizane de propagandă.

Astăzi în prim plan este bătălia cu cei sceptici faţă de o vaccinare, pe care Emmanuel Macron şi-a propus să-i enerveze cumplit chiar dacă între timp s-a ajuns practic la consens că vaccinurile nu opresc răspândirea bolii. Mâine, foarte probabil, ţintele se vor muta pe „negaţioniştii” care nu se alătură bătăliei pentru „salvarea planetei”.