Cum să atragi banii în casa ta. Obiceiuri şi obiecte care atrag bogăţia
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 19.09.2021

Cum să atragi banii în casa ta. Obiceiuri şi obiecte care atrag bogăţia

GALERIE
bani
  • bani
- +

Ca să ai parte de mai mulţi bani, nu-i ţine la ciorap, ci lasă-i să circule. La fel ca un bumerang, aceştia se vor întoarce la tine! Cui nu i-ar prinde bine nişte bani în plus în portofel? Dacă nu eşti mulţumită de situaţia ta financiară şi îţi doreşti ca viaţa să-ţi ofere mai mult decât până în prezent, află cum poţi să eliberezi calea banilor spre tine!

Banii se pot obţine prin mai multe mijloace. În primul rând, sunt banii care îţi revin ca răsplată a muncii tale, în al doilea rând, cu ajutorul norocului, sunt banii câştigaţi în urma participării la unele concursuri sau jocuri de noroc, iar în cel de-al treilea rând, recurgând la magia albă,  banii obţinuţi cu uşurinţă ca urmare a unor ritualuri, descântece sau ţinând cont de anumite superstiţii. Dacă la primele două metode nu ai nevoie de îndrumări speciale, la cea de-a treia îţi spunem noi ce anume poţi să faci pentru a atrage banii în casa ta. Există câteva fraze magice care, dacă vor fi rostite, vor atrage banii şi prosperitatea de partea ta, scrie Antena3.ro.

Pentru început trebuie să repeţi în gând: “Binecuvântez tot ceea ce am şi sunt pregătită să primesc şi mai mult”. Se spune că trebuie să fii mulţumită şi împăcată cu ceea ce ai deja pentru a putea fi pregătită în continuare să primeşti mai mult. Atunci când treci prin momente mai grele în viaţă, spune: “Binecuvântez binele şi aştept ca acesta să se reverse şi asupra mea”, iar binele nu va întârzia să apară. În magie există concepţia că tot ceea ce este binecuvântat sporeşte. La fel se întâmplă şi cu banii.

O altă modalitate de a atrage finanţele este următoarea. Ia-ţi portofelul, de preferat de culoare maro (culoarea care influenţează pozitiv banii) şi ţine-l între palme în timp ce spui următorul descântec: “Binecuvântez banii care intră în acest portofel”.

Asigură-te că ai în casă numai plante care înfloresc sau care rodesc. Despre plantele care nu fac flori sau fructe se spune că aduc ghinion celor care leţin în locuinţa lor. În cazul în care nu ai nicio plantă în casă ar fi bine să-ţi cumperi una care să aibă o inflorescenţă bogată sau care să rodească neapărat fructe dulci (de exemplu un curmal, un mandarin etc.).

De asemenea, nu trebuie să-ţi lipsească nici acvariul cu peşti. Indiferent de numărul acestora sau de mărimea acvariului, în concepţia asiaticilor, peştii vii sunt aducători de belşug şi noroc.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Grand Slam, povestea unei himere

Nicolae GRECU

Grand Slam, povestea unei himere

Singurătatea lui Djokovic, în faţa fileului şi a lui Medvedev, a fost definitorie cu un game înaintea finişului, când dârzul reprezentant al unui neam de luptători, a izbucnit în lacrimi.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (IV)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (IV)

Seria consideraţiilor etimologice din sfera mai largă a pescuitului este continuată de câteva cuvinte româneşti importante referitoare la ambarcaţiuni.

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

pr. Constantin STURZU

Înălţarea Sfintei Cruci şi cele patru etape ale mântuirii

La mijlocul primei luni a anului bisericesc prăznuim Înălţarea Sfintei Cruci. Istoric vorbind, această sărbătoare aminteşte de două evenimente: găsirea Sfintei Cruci la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena şi înălţarea ei în văzul tuturor în acea zi, dar şi pe 14 septembrie 335, imediat după sfinţirea primei Biserici a Învierii Domnului, zidită de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, respectiv aducerea Sfintei Cruci înapoi în Ierusalim, pe 14 septembrie 630, după ce a fost recuperată de la perşi de către împăratul bizantin Heraclius.

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Determinantele spiritual-religioase, paspartuul pentru înţelegerea resorturilor democraţiei liberale anglo-saxone

Democraţia liberală din Statele Unite ale Americii şi Anglia a fost influenţată pozitiv de impactul diverselor „religii ale raţiunii”, precum deismul sau teismul. Acestea au jucat un rol de mediator între sistemul socio-politic al teoriei raţionale a drepturilor naturale şi cel religios. Aceste noi religii seculare nu reprezentau decât contracţii instituţionale ale religiilor tradiţionale, născute prin acţiunea revoluţiilor franceză şi americană. 

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

PNDL3

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.