Cum să faci să nu schimbi nimic: fiecare pentru el și doar cât scrie-n fișa postului. Caz concret: votul împotriva finanțării A8 la ordin de partid

luni, 30 martie 2026, 03:29
1 MIN
 Cum să faci să nu schimbi nimic: fiecare pentru el și doar cât scrie-n fișa postului. Caz concret: votul împotriva finanțării A8 la ordin de partid

Legea nescrisă, dar aplicată fără crâcnire de cei mai-mulți-decât-trebuie 463 de parlamentari, a interesului de partid care primează în fața interesului cetățeanului, s-a văzut din nou când a venit vremea alocării banilor pentru proiectul Autostrăzii A8.

Grija față de plătitorii de taxe și impozite de prin nord-estul patriei s-a menținut ca de obicei sub ultimul loc al clasamentului priorităților aleșilor, pe „lista de sinteză”, dacă e să folosim expresia investițiilor amânate de Compania Națională de Investiții, sau pe lista de rezervă, după experții de la Ministerul Sănătății care au plasat sub linie proiectul Institutului de Medicină Cardiovasculară. Dar asta s-a văzut cel mai clar în grupul celor 17 aleși care reprezintă Iașul, unde unii ieșeni au votat contra finanțării A8, la porunca liderilor de partid ne-ieșeni, iar parlamentari impuși din alte părți ale țării au votat pentru alocarea fondurilor destinate autostrăzii. Dincolo de ciorovăiala obișnuită gen Grindeanu contra Bolojan și amândoi contra AUR care e împotriva întregii coaliții de guvernare (descriere înscrisă precis în logica politicii românești), rămâne dezamăgirea că Iașul (și Moldova) va fi în continuare locul unde nu se întâmplă nimic.

Ceva mai jos de privilegiații parlamentului sunt categoriile profesionale, care însă par să se fi molipsit de la administrația centrală gripată în grija de ea însăși. A fost – și încă este – oarecum impresionant conflictul dintre cele trei caste, sau cum se cheamă ele mai academic, puteri în stat. Opoziția magistraților față de anularea privilegiilor, purtată în disprețul justițiabililor care, nu-i așa?, au avut în tot timpul protestului acces liber la justiție nu chiar cum scrie în articolul 21 din Constituție, nu a vizat niciun moment vreo îmbunătățire a sistemului. Ar fi fost interesantă o mutare de șah dat guvernului de genul „OK, nu ne mai pensionăm la 20 de ani vechime, dar să continue ritmul intrării noilor magistrați în sistem”. Ar fi scăzut astfel numărul de dosare pe cap de judecător/ procuror, iar termenele de judecată ar fi început și ele să se scurteze. În loc de asta, nimic.

Opoziția personalului din administrația publică trece neobservată în fața reformei impuse de guvern în lipsa modificării legislației extrem de stufoase. Și aici lipsește provocarea adresată guvernării ultracentralizate a țării de a simplifica procedurile birocratice. E adevărat că propunerile pe care cei din administrația locală și-ar bate capul să le facă Bucureștiului s-ar izbi în mare parte și măsură de nepăsarea celor de la Capitală, dar tocmai refuzul venit de acolo s-ar putea transforma într-o armă puternică. Așa, digitalizarea mult lăudată, dar defectuoasă în funcționare, nu pare deloc o alternativă promițătoare la muntele de hârțogăraie absolut necesar oricărui proiect și care e musai să poarte sute de semnături de aprobare. În loc de asta, tot nimic.

Opoziția personalului din educație – ceva mai delicată, e adevărat, pentru că se sparge de atâția ani doar în capul copiilor și părinților – e lipsită și ea de perspective. De ce măcar să testezi , dacă nu vrei să aplici, soluția campusului școlar din state mai dezvoltate decât România? Mai bine dăm cu var două, trei, patru săli de clasă din școli împrăștiate uniform în tot județul, că dă bine inclusiv la alegerile locale. De ce, dacă lefurile din învățământ sunt mici, nu se prelungește programul din școli cu activități didactice, sportive, (re)creative plătite de după-amiază? Bineînțeles, cu o masă caldă între cele două părți ale zilei pentru toți participanții. Și în loc de asta, nimic.

Dacă regimul de la București e neprietenos cu provincia, așa cum de multe ori administrația locală e neprietenoasă cu mediul de afaceri privat, vom bate pasul pe loc. De fapt, mai facem câte un pas înainte doar cât ne împing banii europeni și ne trag firmele străine, inclusiv multinaționalele atât de hulite de politicieni – în special de cei care umplu parlamentul peste nivelul suportabil de 300. Aici suntem, la jumătatea încă unui mandat care duce la creșterea ecartului dintre bogați și săraci, dar fără un câștig de putere clar pentru firava clasă de mijloc.

În afară de asta, nimic.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii