Cum să furi o pădure cu totul? S-a întâmplat la Iaşi: a doborât şi vândut, timp de 7 ani, 40.000 de copaci maturi

marți, 20 decembrie 2022, 02:50
3 MIN
 Cum să furi o pădure cu totul? S-a întâmplat la Iaşi: a doborât şi vândut, timp de 7 ani, 40.000 de copaci maturi

Pus administrator al unei păduri particulare, un ieşean din Prisăcani a intrat cu drujba în ea, doborând-o la pământ. Timp de 7 ani, a exploatat-o „la ras”. „Acum e distrusă, dă-o în…, ce e 12 hectare! Am 19 acolo, le fărâm eu şi pe alea, nu mai durează mult! Am tăiat 12 hectare rase! Numai cioate au mai rămas!”, i-a spus cu cinism unui prieten. A trecut şi la pădurea vecină, a statului. 

Culmea, tot el depunea sesizări la poliţie, plângându-se că nu mai poate face faţă hoţilor de lemne. Condamnat în primă instanţă, a făcut apel, considerând acuzaţiile aduse de procurori, de tăiere ilegală şi furt de lemne ca nedrepte. Era administratorul pădurii, deci era firesc să o taie, chiar dacă nu era a lui. În apel, a ieşit mai ieftin: o parte din acuzaţii s-au prescris.

„Afacerea” cu lemnul altora a început pentru Constantin Vezeteu după ce unchiul său i-a solicitat sprijinul pentru a-şi primi înapoi pădurea confiscată în perioada comunistă. După ce unchiul şi-a primit titlul de proprietate, Vezeteu a rămas administratorul pădurii. Urma să primească drept plată câte o jumătate de metru cub de lemn anual, pentru fiecare hectar. Între 2009 şi 2016 însă, a tăiat „la ras” aproximativ 60% din suprafaţa pădurii. Se prezenta ca proprietar al pădurii de 26,43 ha, calitate în care vindea lemnul pe picior. Deşi exploatarea unei păduri este supusă unor reguli silvice stricte, Vezeteu nu avea pretenţii. Clientul îşi alegea copacul, şi-l tăia şi pleca cu lemnul.

Pentru cumpărător, era un adevărat chilipir, pentru că o căruţă cu lemne îl costa 60-100 de lei, dacă şi le tăia singur. Vezeteu aştepta la marginea pădurii, pentru a se asigura că nu este „furat”. Din urmă, împreună cu complicii lui, strângea crengile şi vreascurile rămase şi le vindea ca lemn de foc. Scotea cioatele din pământ şi acoperea locul unde fusese copacul cu frunze, pentru ca furtul să fie mai greu de identificat. Anchetatorii au identificat ulterior în pădurea privată 3.825 de cioate, corespunzând unui volum de 1.520 mc de lemn, în valoare de 355.000 lei. Alte 24.593 de cioate, aferente unei cantităţi de 17.144 mc de lemn, au fost identificate în pădurea statului. Pentru acestea, s-a calculat un prejudiciu de 2,36 milioane lei.

Făcea sesizări în care reclama furturile

Mult timp, Vezeteu a putut juca rolul omului de bună-credinţă. Localnicii îl ştiau de proprietar care vinde din propria pădure. Autorităţile, drept administrator cinstit care nu reuşeşte să împiedice furturile de lemne. A depus chiar sesizări la poliţie privitoare la hoţii de lemn, în urma acestora fiind deschise patru dosare de urmărire penală cu autori necunoscuţi.

Gruparea condusă de Vezeteu a fost destructurată în 2016, când poliţiştii au oprit o autoutilitară încărcată cu 1,8 mc scânduri de stejar. Actele prezentate erau false, iar prin coroborarea cu alte probe, anchetatorii au ajuns şi la Vezeteu. La sfârşitul lui 2019, Vezeteu a fost condamnat la 5 ani şi 7 luni de închisoare, pentru tăiere fără drept de arbori, furt de arbori tăiaţi şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Ceilalţi 26 de inculpaţi au primit pedepse cuprinse între 2 ani şi 8 luni de închisoare şi 6 ani şi trei luni.

„Este ură personală împotriva mea”

În contestaţia împotriva sentinţei, adresată Curţii de Apel, Vezeteu s-a declarat nevinovat, reiterând că dimpotrivă, el fusese cel care sesizase şi reclamase furturile de lemne. „Eu nu am furat arbori, recunosc că am tăiat ilegal arbori, dar nu pot fi acuzat de furat pentru că arborii pe care i-am tăiat sunt din pădurea mea. Eu mă refer la suprafaţa de 22 hectare de pădure din pădurea de la Vadu Vejei. Eram administratorul respectivei suprafeţe de pădure. Şeful de post care mi-a făcut dosarul penal a declarat că eu am făcut plângerile respective ca să acopăr faptele de furt şi nu e adevărat, este ură personală împotriva mea”, a afirmat Vezeteu.

Apărarea acestuia a fost respinsă de judecători. Ei au reţinut însă faptul că răspunderea penală pentru inducerea în eroare a organelor judiciare se prescrisese. Ca urmare, pedeapsa definitivă pentru el a fost de 5 ani şi 3 luni de detenţie. Alţi inculpaţi au primit pedepse între 3 ani şi 4 ani şi 9 luni de închisoare.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii