Cum se cheltuie banii pe care-i plătiți la Salubris ? Din 100 de achiziții, doar 9 sunt licitații. O listă de 30 milioane de lei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 24.01.2021

Cum se cheltuie banii pe care-i plătiți la Salubris ? Din 100 de achiziții, doar 9 sunt licitații. O listă de 30 milioane de lei

GALERIE
salubris, cheltuieli
  • salubris, cheltuieli
- +

Salubris estimează că, în acest an, va efectua peste 100 de achiziţii în valoare de circa 30 milioane lei. Operatorul de salubritate a Iaşului este prima instituţie din administraţia locală care a publicat deja planul anual de achiziţii. Strict pentru investiţii, estimarea actuală a conducerii arată un buget de circa 10 milioane lei. 

„Principala prioritate la investiţii este continuarea programului de reînnoire a parcului auto”, a declarat ieri şeful Salubris, Cătălin Neculau. Potrivit acestuia, sumele de mai sus sunt, deocamdată, estimări, în contextul în care bugetul de stat şi bugetele la nivel local încă nu au fost aprobate. Dintre cele peste 100 de achiziţii, doar în cazul a nouă dintre acestea ar urma să se facă licitaţii, restul fiind proceduri simplificate, cumpărări directe sau negocieri fără publicarea prealabilă a anunţ (acorduri-cadru multianuale). Printre cele mai costisitoare contracte se numără achiziţia de autovehicule multifuncţionale şi automăturători (3,7 milioane lei), consumabile şi piese pentru staţia de tratare (2,9 milioane lei), material antiderapant (2,8 milioane lei), eurocontainere (1,9 milioane lei), module pentru platforme supraterane (1,8 milioane lei) şi autoutilitare (un milion de lei). Toate aceste achiziţii sunt programate pentru prima jumătate a anului, dar alocarea banilor va putea fi făcută după aprobarea bugetului Salubris în Consiliul Local. De asemenea, în a doua parte a anului, operatorul de salubritate are în plan achiziţia de combustibil (motorină) în valoare estimată de 5,5 milioane lei.

În ceea ce priveşte achiziţiile directe, Salubris estimează că va cheltui circa 4 milioane lei pentru diverse bunuri. Cele mai mari achiziţii sunt în sumă maximă de 134.000 lei şi vizează produse precum birotică şi papetărie, mături, şampon şi detergent stradal, materiale promoţionale personalizate sau servicii de monitorizare a vehiculelor şi servicii de medicina muncii. Printre alte achiziţii directe prognozate se mai numără saci menajeri, substanţe de desinsecţie, materiale de construcţii, articole de menaj, soluţii de curăţare, cuşti pentru câini, diverse scule şi echipamente sau diverse servicii (mentenanţă echipamente informatice, mentenanţa sisteme de supraveghere, analize chimice, asigurări etc.). Prin intermediul unor proceduri simplificate, Salubris vrea să achiziţioneze, printre altele, servicii medicale veterinare (600.000 lei), anvelope (500.000 lei), echipamente de protecţie (500.000 lei), produse metalurgice (500.000 lei), servicii de pază (470.000 lei), încărcătoare frontale (400.000 lei) şi hrană pentru activitatea sanitar-veterinară (365.000 lei). 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce model alegem?

Nicolae GRECU

Ce model alegem?

În speranţa că sportul românesc va redeveni el însuşi un model în Europa, înclinăm spre Slovenia.

Filmuletul zilei

opinii

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Eugen MUNTEANU

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Sunt evidenţiate în continuare accentele antiamericane şi antioccidentale din discursul public al reputatului om de ştiinţă.

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

pr. Constantin STURZU

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

În contextul primei trimiteri a ucenicilor la propovăduire, Domnul le spune, între altele: "Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii" (Matei 10, 16). Imaginea unei oi aflate în mijlocul lupilor stârneşte frisoane, mai ales printre credincioşii îngrijoraţi de mersul actual al lumii. Însă mesajul e mai degrabă sursa unei mari nădejdi. Căci nu ne cere Mântuitorul să acţionăm precum "lupii" - grupaţi în haite, agresivi, sălbatici -, ci să cultivăm ascultarea şi blândeţea specifice "turmei celei cuvântătoare".

O poveste sordidă

Alexandru CĂLINESCU

O poveste sordidă

Dezvăluirea a fost făcută prin intermediul unor cărţi, literatura, substituindu-se actului de justiţie, având aşadar - teoretic cel puţin - şi o funcţie terapeutică. Ceea ce nu-i absolvă pe cei care, din inconştienţă, din spirit de castă ori din dorinţa de a provoca au tolerat sau chiar au încurajat tot felul de aberaţii.

pulspulspuls

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Câteva informaţii pe azi şi despre noii aleşi ai ieşenilor mai puţin cunoscuţi publicului în ce priveşte viaţa lor privată. 

Caricatura zilei

Cerere

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.