Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cum se fac cărţile pentru funcţia de manager de oraş şi cine taie ultimul?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Ehei, dragilor, cam cum vă spuneam şi noi aicea acuma ceva vreme, pe la Paştele blajinilor, iată că se adeveresc temerile unora ce depind de ciolănelele din preajma premăriei sau, în planul doi, de ciozvârtuţele aruncate în spatele spătarului de băieţii de la cumătrie. 

Iar chestiunea cu fostul dipotat deştept Grămadă care să fie uns manager de oraş, lucru cică foarte fezabil în acest moment, pune oarecare ordine în ciomăgeala politică din culise, deşi are treabă personagiul ăsta cu funcţia cam cât are baba cu mitraliera. Pune ordine cumva pentru că înţelegerile politice, alea în culise, au stabilit că gruparea deştepţilor lui Grămadă şi a buhailor aferenţi să aibă un vice. Cum însă acum nu mai este fezabilă chestiunea, căci Grămadă negociase asta când încă credea că el va fi deputat, s-a schimbat socoteala din târg.

Dacă înainte fostul dipotat voia să ungă vice un băiat de mingi din curtea buhaiului, acuma, deh, musai să i se găsească lui un ciolănaş. Mai ales că, ştiţi voi, s-ar putea să mai aibă o gură de hrănit: copchilaşul acela al advocatei, ce acuşi începe facultatea, şi pe care el încă nu l-a recunsocut, dar a cărui mămică e blindată mai nou cu probe ADN.

Boon, haideţi acum să întoarcem foaia, ca să vorbim de pasul următor: cine vor fi în acest nou context viitorii vici? Treceţi aşadar la pulsuleţul următor, ca să fie mai mult aer de respirat, cu pandemia asta...

Dovleac de plăcintă sau din ăla mare, porcesc, la primărie: iată întrebarea momentului!

Deci, cine vor fi cei doi vici? Păi, da, am auzit şi noi de varianta cu trădătorul de la userişti ca fiind al doilea, pe lângă liberalul de care se ştie deja, mister J. Dar să ştiţi, dragilor, că ideea nu mai e de actualitate, că omul zice-se că a fost îndestulat altfel, prin metode alternative, mai sustenabile pentru generaţiile viitoare (eolian, solar, altele).

Aşa că, din ce ne-am interesat, se revine la varianta dinaintea alegerilor, când liberalii visau să câştige la Iaşi cu mult peste 30 la sută. Şi când ei calculau că vor da ambii vici. În noua conjunctură astrală, ar urma astfel ca partiduleţul lui Grămadă să fie îndestulat cu managerul de oraş, şi deci să fie tot liberal şi al doilea vice ce va să fie ales. Adicătelea, aşa cum vă spuneam şi atunci în preajma alegerilor locale, pe lângă mister J., viitor vice sigur, voi aţi auzit de conţilierul Dovleac? Aşa că, hai, la treabă, că e gata plăcinta...

PS: Una scurtă la final şi cu autostrăzile Moldovei, cele mai finanţate prin PNRR, cu care se laudă de zor politicienii ieşeni. Cică explicaţia pentru care s-au dat cei mai mulţi bani aici este că nu s-a putut altfel, căci PNRR este un „plan de rezilienţă”. Bani oricum nu se dau nicăieri pentru autostrăzi în PNRR în Europa, dar România a putut motiva că e vorba de ridicarea unei zone rămase în urmă economic etc. Aşa ca, dragi politicieni care spuneţi că voi aşa şi pe dincolo: lăsaţi-o jos, că măcăne!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri