Of, of, stimați participanți la trafic, tot vrem și noi să treacă măcar câteva zile, chiar și o săptămână dacă s-o putea, fără să fie nevoie să-l mai pomenim pe dom’ premare aicea pe răbojul rubricuței, dar iote că nu vrea Doamne-Doamne nici de leac și pace bună!
De-un par egzamplu, iată tura asta cum l-a surprins alaltăieri un cetitor al rubricii noastre pe edilul șef, parcând pe interzis în centrul orașului Dusterul pe care îl conduce personal!

Este un Duster oferit spre folosință, după cum se vede și după număr, chiar de dealerul Duster din oraș, pe motive de imagine; în fine, o problemă mai șugubeață, despre care poate om scrie două vorbe cândva.
Acolo nu că oprirea este interzisă, dar și accesul este interzis, pe acea stradă, după cum se vede. Iar mașina lui dom’ premare, din care a coborât chiar el, că el o conduce mereu, nu șoferul sau vreun alt locotenent, ei bine, mașina e mai mult de jumătate după semnul Accesul interzis.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Încaltea dacă trăgea și el mai în față, până în stația de tramvai, ca să știm o treabă. Ca să fie mai aproape de destinație, nu de alta, că tot auzim că a tras-o acolo ca să se ducă o fugă până la clubul central CPU, al amicului cu pricina. Sigur, sigur, se-nțelege: ca să rezolve probleme edilitare ce nu sufereau deloc amânare, sigur că da. Și în interesul tuturor ieșenilor, evident…
Dar ghici cui i-a luat locul de parcare dom’ premare acolo în zonă?
Unii cârcotași știm că vor râde când vor vedea poza de mai sus cu mașina premarelui parcată pe interzis. Nu din alt motiv, ci doar pentru că știu că acolo e locul preferat de parcare al unui alt jupân politic local, care o parcează, la fel, fără a suferi vreodată vreo vătămătură pecuniară din partea vreunui gură-cască de la țaigherimea locală din zonă.
Iacătă și pe acesta, într-o imagine mai veche a unor dușmani politici și de biznis ce-l urmăresc zi și noapte:

Este bolidul, prins față-spate, exact pe locul de mai sus al premarelui, bolid cu care umblă musiu Stanciu, șeful conțilierilor județeni de la PSD, cel care deține și fundația FEG, ce are sediul în zonă.
Acuma, că el și Chirica sunt aliați politici, hai, mai treacă-meargă!
Dar, apropo, dom’ colonel Zanfirescu, de la Locală: v-ați sesizatără deja de chestiune? Boon, oke, haida, că trimitem și o cerere oficială pe treaba asta. Poate, poate…
Postarea zilei: Trump, Ciolacu și taxele (un soi de Aurul, dolarii și ardelenii mai de baltă)
La final, dacă tot e pe val chestiunea taxelor lui Trump, despre care vă spunem sincer că încă nu ne-am lămurit prea bine ce și cum, haideți să vă punem aicea mai jos pe azi, la Postarea zilei, ce spune un fost menistru, sociolog cunoscut, anume Sebastian Lăzăroiu, despre faptul că azi Ciolacu a și anunțat că a trimis om în SUA ca să rezolve pentru România treaba cu taxele:
„Ciolacu a trimis pe cineva să vorbească engleză în locul lui, nu de alta, dar el n-a mai dat pe la sală în ultima vreme și-ar putea să paralizeze de la umeri la vârful degetelor. Emisar special, cică. Nu e clar despre ce va vorbi. Poate Ciolacu, care n-a vândut toată viața decât covrigi buzoienilor și brașoave românilor, înțelege cum stă treaba cu tarifele lui Trump, de exemplu. Prietenul urangutanului oranj (pe care îl admiră în secret Ciolacu și deschis Crin) nu a beneficiat de nicio derogare, căci face parte tot din UE. Da, la Viktor Orban mă refer. Despre ce altceva ar putea vorbi un ‘emisar special’, un fel de funcție paralelă cu circuitul diplomatic, una inventată de cel mai slab prim-ministru al României după 1989 (da, mai slab decât Dăncilă)?
Nu uitați! Votul din 4 și 18 mai este despre debarcarea lui Ciolacu de la Palatul Victoria.”

**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video