
Cum se situează universitățile din Iași în cel mai nou clasament global Times Higher Education după domenii de studiu

Universitățile românești și-au extins prezența în cea mai nouă ediție a clasamentului Times Higher Education după domenii de studiu, dată publicității miercuri. Ele înregistrează 63 de apariții în cele 11 domenii luate în considerare, cu 6 mai mult decât înregistrau la ediția precedentă, în condițiile în care și clasamentul general a analizat mai multe universități din întreaga lume. Dar majoritatea universităților din România figurează în ultima parte a listelor pe domenii de studiu și doar câteva apar în zona medie a acestora, potrivit Edupedu.ro
În total, în listele pe domenii ce formează clasamentul pe 2025 apar 22 de universități românești. Dar una singură – Universitatea Babeș-Bolyai, lider sau co-lider, pentru România, în 7 domenii – revendică una din șapte apariții ale instituțiilor românești (anume 9 din totalul de 63).
- Ea este urmată de Universitatea din București și de Universitatea Al.I. Cuza din Iași, fiecare cu câte 7 apariții. Alte universități cu o prezență considerabilă: Universitatea Transilvania din Brașov (5 apariții), Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Universitatea de Vest (câte 4 apariții).
Universități mari din țară, dar cu profil specializat, au avut câte o singură apariție – vezi cazul UNST Politehnica București sau cele mai multe universități de medicină.
De remarcat că nici anul acesta România nu este prezentă în domeniul Drept.
Iar în cazul domeniului Educație, cele două universități prezente au punctaj general egal, dar Universitatea din București înregistrează scoruri mai bune la predare, mediu de cercetare, legături cu societatea (industry), pe când Universitatea Babeș-Bolyai are scoruri superioare la calitatea cercetării și perspectivele internaționale.
Universitățile românești prezente în clasamentul Times Higher Education după domenii de studiu – 2025:
- Universitatea Babeș-Bolyai – 9 apariții
- Universitatea din București – 7 apariții
- Universitatea Al.I. Cuza din Iași – 7 apariții
- Universitatea Transilvania din Brașov – 5 apariții
- Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – 4 apariții
- Universitatea de Vest – 4 apariții
- Universitatea din Craiova – 3 apariții
- Universitatea din Oradea – 3 apariții
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 3 apariții
- ASE București – 2 apariții
- Universitatea Politehnica Timișoara – 2 apariții
- Universitatea Dunărea de Jos din Galați – 2 apariții
- Universitatea Ovidius din Constanța – 2
- UMF Grigore T Popa din Iași – 2 apariții
- Universitatea Politehnica din București – 1 apariții
- Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava – 1 apariții
- Universitatea Ghe. Asachi din Iași – 1 apariții
- USAMV Cluj-Napoca – 1 apariții
- UMFCD George Emil Paladi din Târgu Mureș – 1 apariții
- UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca – 1
- UMF Carol Davila din București – 1
- UMF din Craiova – 1
Citește mai mult pe Edupedu.ro
Publicitate și alte recomandări video