Cum și-a trăit Mihai Eminescu ultimele zile din viață? Cine era pacientul care l-a lovit în cap?

Cum și-a trăit Mihai Eminescu ultimele zile din viață? Pe 15 iunie 1889, cel pe care-l supranumim „poetul național” murea în condiții mizere, la doar 39 de ani, în sanatoriul „pentru alienați” – cum i se spunea pe atunci – condus de dr. Alexandru Șuțu, întemeietorul școlii de psihiatrie românești – aflat pe strada Plantelor din București.

Cum și-a trăit Mihai Eminescu ultimele zile din viață? Cine era pacientul care l-a lovit în cap?

Au trecut 135 de ani de la acel moment, dar, din scurta existență al lui Mihai Eminescu, episodul morții sale a rămas, pentru mulți români, învăluit în mister, destui fiind aceia care nu sunt de acord cu varianta oficială a decesului.

De fapt, sursa misterului se află în însăși cauza bolii marelui poet și gazetar, în diagnosticul ce i-a fost pus și în tratamentul ce i s-a aplicat, pe baza acelui diagnostic, considerat total eronat inclusiv de numeroși istorici, eminescologi și chiar medici.

Dar nu despre aceste lucruri vrem să vorbim. Până la urmă, oricum am face și orice am crede, poetul „doarme”, de 135 de ani, sub „teiul sfânt”, dar din Cimitirul Bellu, nu de la marginea mării, așa cum își exprima el însuși dorința în poezia „Mai am un singur dor”.

Doctorul Șuțu vorbește despre infectarea plăgii din cauză că Eminescu își tot îndepărta pansamentul și freca locul cu tot felul de „substanțe murdare”.

„Un accident însă de mică importanţă a agravat starea patologică a cordului şi a accelerat moartea. Iată în ce a constat acel accident.

Într’o zi pe când se preumbla în ograda institutului, Eminescu primeşte în regiunea parietală stângă a capului o mică piatră cu care un bolnav se juca, învârtind-o legată de o sfoară.

S-a infectat singur Aceasta i-a produs o plagă de câţiva millimetri care inferassa numai pielea şi care s’ar fi cicatrisat repede, dacă Eminescu, în obiceiurile sale de necurăţenie, n’ar fi ridicat de mai multe ori pansamentul şi nu şi-ar fi frecat plaga cu differite substanţe murdare.

Cicatricea totuşi era aproape terminată când o erisipelă (n.r. – o eczemă, erupție cutanată) isbucni ocupând întâi pielea capului, apoi faţa şi în fine toracele până la apofisă şi ifoidă.

După un tratament apropriat şi graţie măsurilor hygenice şi erysipela cedă şi dispăru. Însă debilitatea generală a organismului apăru însoţită de sincope repetate şi într’o zi o nouă şi mai puternică sincopă îl lăsă mort”, mai nota Șuțu în actul respectiv.

Mai mult, pe newsweek