Cum sunt reabilitate clădirile centrale din Cluj
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Cum sunt reabilitate clădirile centrale din Cluj

GALERIE
cluj
  • cluj
- +

Proprietarii clădirilor din centrul oraşului vor fi obligaţi să-şi reabiliteze faţadele. Municipalitatea va acoperi 20% din costuri. Cei care refuză, vor fi amendaţi iar Primăria va efectua lucrările pe costul lor în totalitate.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat ieri că propune un proiect de refaţadizare şi reabilitare a clădirilor din zona centrală a municipiului, în perioada 2013-2014. "După ce am câştigat titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2015, trebuie să ne pregătim ca atare. Proiectul prevede ca Primăria să sprijine lucrările cu 20 la sută, iar proprietarii să contribuie cu 80 la sută. Dacă proprietarii nu realizează lucrările, noi le vom da amendă şi vom cere o ordonanţă preşedinţială de a efectua lucrările pe costul lor în totalitate, fără a avea posibilitatea de a-i ajuta cu cei 20 la sută. În zona centrală există 101 imobile care trebuie refaţadizate, la care se adaugă alte 46 aflate într-o stare gravă şi care urmează să fie reabilitate. Costul estimativ al lucrărilor se ridică la două milioane de euro, din care Primăria va suporta 20 la sută, adică 400.000 de euro", a spus Boc. Potrivit acestuia, în cazul în care proprietarul unui imobil care necesită refaţadizare sau reabilitare ar intra în parteneriat cu Primăria, aceasta ar plăti costul integral al lucrărilor, iar în termen de zece ani proprietarii ar returna 80 la sută din valoare. "Pe această perioadă se înscrie o ipotecă în Cartea Funciară, iar dacă imobilul va fi înstrăinat, cumpărătorul va şti că trebuie să returneze Primăriei banii", a subliniat Emil Boc.
Primăria Cluj-Napoca va iniţia, azi, o consultare publică privind acest proiect, urmând ca după 10 zile, în cazul în care nu se depune vreo cerere de organizare a unei dezbateri publice, proiectul să fie supus aprobării Consiliului Local.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

America pierde teren în faţa Rusiei şi a Chinei, în Orientul Mijlociu

Alexandru LĂZESCU

America pierde teren în faţa Rusiei şi a Chinei, în Orientul Mijlociu

Naivităţile şi imperativele ideologice progresiste ale politicii externe a administraţiei Biden se lovesc de o realitate geopolitică în care şi Rusia, şi China se dovedesc a fi extrem de abile în a-şi impune propria naraţiune şi a eroda influenţa americană în Orientul Mijlociu.

Filmuletul zilei

opinii

Mirel Cană - o încercare de portret

Nichita DANILOV

Mirel Cană - o încercare de portret

L-am întâlnit deseori la Casa Dosoftei. Mi-l închipui şi azi tronând acolo, retras în spatele unui pupitru rustic, scrutând prin ochelarii fumurii hrisoavele înşirate în vitrine, dar şi pe pereţii reci, uşor igrasioşi, pe care trecerea vremii a desenat tot felul de umbre şi de figuri voievodale. În acest spaţiu al amintirii, placat de ziduri groase, spectrul lui Mirel Cană se simte cu adevărat în elementul său.

Grădinărit uman. Despre oameni şi câini

Dana ȚABREA

Grădinărit uman. Despre oameni şi câini

Termenul „cultură” provine la latinescul „colere” care înseamnă a cultiva. Civilizaţia şi cultura îl îndepărtează pe om de latura sa animalică, barbară şi îl apropie de cea spirituală. Însă omul rămâne în esenţa sa o fiinţă animalică, având posibilitatea de a alege, şi care în orice împrejurări va alege cea mai rea posibilitate dintre toate. În acest sens, „Grădinărit uman” nu este atât despre familia disfuncţională, cât mai ales despre o umanitate disfuncţională în întregul ei. Departe de a putea fi vorba de o comedie, poate doar despre la comédie humaine.

Profilul neo-activistului american

Michael ASTNER

Profilul neo-activistului american

Vara trecută, înainte să vin la Amnaş, am primit de la o prietenă două ziare germane pe care le luase-n aeroport ca lectură de călătorie. Le-am luat la rândul meu pe drum, dar pentru că-s ziare de ziare, format mare, adică (vorbesc de Die Welt şi de Süddeutsche Zeitung), nu le-am deschis în tren, iar la ţară apoi… nici atât: am adunat fructe, am cosit iarbă, am primit oaspeţi (cumnatul, nepotul şi băiatul nepoatei), apoi m-am apucat de dezgropat fântâna din bătrâni, tot felul de lucrări şi munci mi-au ocupat timpul, iar ziarele în cauză (ambele din 14 iulie 2020) au fost uitate. Zilele trecute, am dat de ele. Hm - ia să le răsfoiesc şi să văd dacă mai găsesc ceva actual respectiv demn de citit!

pulspulspuls

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

L-aţi uitat pe politicianul care venea la Primărie cu Buceagul Ceapeului? Iacătă-l la uşă!

Pentru că ne-am jurat în barbă să ne ferim de politichie şi de politicieni măcar sâmbăta, pe uichend, aicea la rubricuţă, haideţi aşadar să părăsim olecuţă acest miraculos tărâm. 

Caricatura zilei

Tot felu

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.