Cum supraviețuim?

Alegerile care au trecut, evenimentele urâte care se petrec în lume și neajunsurile materiale ale celor mai mulți dintre noi au săpat tranșee adânci pe chipul societății în care ne găsim. Totul s-a trăit, în anii din urmă, emoțional, paroxistic, violent și apocaliptic. Boala și moartea ne-au ros temeliile; „ortodocșii răsăritului” sau „ateii apusului” și-au disputat îndelung rolul de călăuzitori ai neamului; taxele, impozitele și disponibilizările pândeau de sus, din locul în care, de obicei, stă drobul de sare. La astea s-au adăugat traficul, inundațiile, căldura, aglomerația de pe litoral, notele mici de la bacalaureat, zgomotul sau AI-ul care ne vânează locurile de muncă.

E greu să rămâi teafăr după toate nenorocirile astea. Mai ales, e greu să nu te cerți cu toată lumea sau, dimpotrivă, să nu îți ascunzi gândurile după tot felul de înflorituri stilistice vagi, ca să nu superi pe cineva. Vrajba e ubicuă. Și astfel, oboseala și lehamitea ajung să ne cuprindă, insistent și nesfârșit, încât nici măcar jocul de table în parc nu mai are niciun haz. Ce este de făcut?

O primă opțiune este: nimic. Totul este pierdut, pentru că am obosit să mai câștigăm ceva. Să fim sănătoși, că asta contează cel mai mult. Punct. A doua opțiune, cu iz nietzscheean, este să ieșim la luptă, să ne curățim zilnic lista de prieteni de pe Facebook, să ne aventurăm în mijlocul dușmanilor, acolo unde știm că se adună, ca să îi aducem la dreapta opinie, să purtăm tricouri cu mesaje ca pe uniforme. Și mai ales, să postăm, să postăm, să postăm.

A treia opțiune este mai dificilă. Ea presupune o lucrare grea și periculoasă: lectura. Ori de câte ori situațiunea publică devine complicată, soluția cea mai degrabă întremătoare este să reiau paginile lui Radu Cosașu din Dilema (ulterior Dilema veche) cuprinzând notații și reflecții „din vieața unui extremist de centru”. Cine nu a rătăcit niciodată prin rubrica lui Radu Cosașu nu va afla niciodată cum să ia „totul în tragic şi nimic în serios”; cum să nu gândească niciodată brutal și sec, „ca la peluză”; cum să exerseze „seriozitatea amuzamentului”; cum să fie, înainte de orice, „dilematic” (Radu Cosașu este cel care a avut revelația caragialiană a titlului revistei), „cât mai distant” și în niciun caz „echidistant”; cum să apere „adevărul integral” nu ca filosof sau, mai rău, ca ideolog, ci ca măreț cititor al lui Camil Petrescu și Romain Rolland.

Chaplin, Stan și Bran, Tolstoi, Bogart (cel din întâlnirea cosmică cu Ingrid Bergman) și alții sunt maeștrii „supraviețuirilor” lui Radu Cosașu. Și ar putea fi și opțiunea fericită pentru a scăpa de oboseala și de lehamitea despre care vorbeam mai sus. Farmecul vieții, numit decisiv și temător de Radu Cosașu în „Cuvântul înainte” la O supraviețuire cu Oscar (1997), se articulează din „ambivalență, din ambiguitate, din acel totodată care asigură distanța (…) și complicitatea”, din ironie și paradox, din umor, delicatețe și inteligență – enormă inteligență, literatură, fotbal și film.

Soluția lui Radu Cosașu nu este potrivită pentru învingători. Ea țintește spre supraviețuire, nu spre victorie, cum este, de exemplu, cazul celor trei variante inventariate de Nicolae Steinhardt la începutul Jurnalului fericirii. Acestea din urmă se verifică în înfruntarea răului absolut, ca opțiune ultimă și totală. Pe de altă parte, tacticile lui „Oscar” vizează mai degrabă traversarea unei zile și recuperarea clipei necesare pentru lectura în tihnă a ziarului de dimineață. Bucuria „extremistului de centru” se compune din fărâmele frumuseții cotidiene și nu din victorii finale. Dar supraviețuirea lui nu este mai puțin eroică. Și s-ar potrivi bine situațiunii pe care am schițat-o la începutul textului, învrăjbirii fără capăt și cap. În fond, poți să stai în tranșee cu „mutra împietrită” și să strigi imnuri de luptă. Dar răul care roade constant temeliile unei zile, prostia pestilențială sau mitocănia pot fi, la fel de bine, și luate peste picior, ironizate și persiflate, puse între paranteze. Să recitim cu creionul în mână Peripețiile bravului soldat Svejk și să ne dăm întâlnire, ca în carte, „după război, la ora 6”, la birt!

Publicitate și alte recomandări video