Caută 
3 MIN
Pentru orice om, momentul in care afla ca nu mai are nici o sansa de supravietuire este greu de imaginat. Senzatia ca nu apartii nimanui si ca, de fapt, poti face orice, pentru ca oricum sentinta a fost scrisa, este cunoscuta, probabil, tuturor celor care si-au facut testul de depistare HIV. Majoritatea acestora afla dupa cinci zile de asteptare ca nu sint seropozitivi. Dar pentru persoanele al caror raspuns este pozitiv, drama abia incepe. S.T., in virsta de 32 de ani, este internat intr-un spital din Iasi, si afiseaza un calm desavirsit atunci cind isi povesteste viata, incepind din anul 1986, cind banuieste ca a fost infectat, in urma unui contact sexual neprotejat. "Momentul cel mai greu nu a fost cind mi-au dat rezultatul. Ingrozitor de greu mi-a fost cind au trimis rezultatul acasa; informatia s-a scurs, medicii sau asistentele de la spital au spus prin oras ca am SIDA, iar fratele meu, care era la liceu, a inceput sa fie ocolit de colegii lui", ne-a relatat S.T.. Apoi a urmat o perioada de depresie psihica, in timpul careia tinarul participa la lungi chefuri, consumindu-si fortele cu cantitati foarte mari de alcool: "Este o vorba, «fereste-te de curajul disperatului». Ce nu am facut oare in perioada aceea? Beam atit de mult incit daca ma taiam la mina nu ma durea". S.T., un barbat inalt, frumos, cu ochii gri si cu o barba care acopera un ten pe care infectia a inceput sa isi puna amprenta, ne-a relatat cum a primit vestea ca este bolnav. "In anul 1989, cind m-am internat intr-un spital din Bucuresti, un medic stagiar a banuit ca ar putea fi vorba de SIDA. Pe atunci lucram la o fabrica de viscoza din capitala", isi aminteste tinarul. Rezultatul bolii a venit cu mare intirziere la un spital din Cluj, unde S.T. a preferat sa se interneze pentru ca sa nu afle familia. "Medicii mi-au explicat ca este o boala pe care Ceausescu nu o recunoaste. Dar cind au adus rezultatul, au venit trei medici, care mi-au explicat cum trebuie sa ii protejez pe cei din jurul meu si care mi-au cerut o lista cu numele persoanelor cu care am avut contact sexual. Mi-au spus ca este o boala cu care se poate trai; eu stiu acum, din ce am mai studiat, ca nimeni nu a trait mai mult de 10 ani. Si sint deja 8 ani de cind am fost depistat. Pentru ca nu am avut contacte sexuale cu barbatii si, desi am fost plecat de mai multe ori in Germania, nu am luat droguri, a ramas numai posibilitatea sa fi luat virusul de la o femeie. Apoi am dat lista; o lista destul de mare. Mare, foarte mare, cu vreo 20 – 30 de nume. Multe dintre femeile acelea au venit si mi-au ris in nas, ca daca am SIDA, nu o am de la ele", povesteste, usor absent, S.T. Acesta crede ca isi merita boala, in conditiile in care, inainte de anul 1989, avea pachete intregi de prezervative, pe care nu le folosea: "ori era femeia prea frumoasa, ori nu aveam timp, nu le mai foloseam. Dar aveam atitea prezervative ca puteam face o colectie". Pe de alta parte, dupa depistare, S.T. a cerut sa fie botezat de Biserica Penticostala. "Asta este o boala pe care numai Dumnezeu o poate trimite. Dupa ce am aflat de boala m-am inchis in mine, ma simteam vinovat. Botezul m-a salvat. Cred in Dumnezeu, pentru ca ma iubeste asa cum sint". Relatarea lui S.T. s-a transformat intr-un monolog, in care atunci cind vorbea despre sine, barbatul folosea numai trecutul, ca si cum viata deja s-a consumat, definitiv. "Si aveam un succes teribil: daca imi puneam in gind ca vreau sa am o fata, a mea era. Fetele care au scapat, numai datorita lui Dumnezeu am scapat", a adaugat S.T, punctindu-si vorbele cu gesturi ample, facute cu miinile pe care linia vietii, foarte lunga, indica de fapt o viata care ar trebui sa se termine peste citeva decenii. (Cristina PETRACHE)
top Local news
Publicitate și alte recomandări video
Îți recomandăm
