Cum va arăta parcul din fața Teatrului! Piațetă pietonală la statuia lui Miron Costin

miercuri, 26 iunie 2019, 01:59
4 MIN
 Cum va arăta parcul din fața Teatrului! Piațetă pietonală la statuia lui Miron Costin

Fondurile ar putea veni peste câţiva ani.

Parcul şi esplanada de la Teatrul Naţional ar putea trece printr-un proces major de modernizare. Primăria a pregătit un proiect în acest sens, dar sursa de finanţare a lucrărilor nu este încă clar definită. Iar valoarea investiţiei nu este deloc mică: peste 10 milioane euro. Primarul Mihai Chirica a declarat că intenţia municipalităţii a fost să aibă încă de pe acum un proiect tehnic astfel încât, peste doi ani, când va fi disponibil un nou buget european, să crească şansele accesării unor fonduri în perioada 2021 – 2027.

Faţă de intenţiile precedente ale municipalităţii, noul proiect nu prevede amenajarea unei parcări subterane, iar copacii înalţi nu vor fi tăiaţi. În schimb se va interveni pentru reamenajarea întregii vegetaţii de înălţime mică şi medie, vor fi demolate fântânile arteziene pentru a face loc altora noi, vor fi refăcute integral aleile şi va fi montat un nou mobilier urban. Nu în ultimul rând, există posibilitatea relocării clădirii „Cub“ din partea vestică a Teatrului Naţional, în timp ce Statuia lui Miron Costin va fi integrată în noul spaţiu de recreere (giraţia va fi desfiinţată, iar parte din carosabil va deveni pietonal).

„Toată vegetaţia înaltă va fi păstrată, mă refer aici atât la aliniamentele de platani dinspre strada I.C. Brătianu, cât şi dinspre hotelul Mitropoliei. Singurele intervenţii se vor face asupra vegetaţiei joase, dominată de tuia şi buxus. În prezent, aceasta se află şi într-o situaţie fitosanitară destul de precară, dar va fi înlocuită de o altă vegetaţie joasă, aşezată pe un gazon care va domina întreaga esplanada Teatrului Naţional şi toate spaţiile din jurul acesteia“, a declarat ieri primarul Mihai Chirica.

Şeful din Palatul Roznovanu a adăugat că întreaga zonă va fi gândită la pachet şi cu ridicarea unui nou sediu administrativ al municipalităţii, parţial în curtea interioară a Primăriei şi cu o trecere supraterană peste str. Agatha Bârsescu la un alt corp de clădire ce va fi amplasat pe locul actualei parcări. Pentru a rezolva problema locurilor de parcare, municipalitatea are în plan amenajarea unei parcări în subteran.

„Intenţia noastră este ca Palatul Roznovanu să poată fi vizitat de turişti şi să păstreze doar activităţile Consiliului Local şi ale demnitarilor, iar activitatea administrativă să fie într-un spaţiu special amenajat, cu arhive, parcări subterane şi spaţii destinate activităţii cu publicul, în prezent fiind o deficienţă mare la acest capitol“, a mai spus primarul.

Suprafaţa totală a zonei care ar urma să fie reamenajată ajunge la 2,1 ha, proiectul fiind întocmit de firma Arc Design, condusă de arhitectul Paul Ciobănaşu. Odată cu implementarea acestui proiect, pe str. Agatha Bârsescu şi str. Cuza Vodă ar urma să fie interzis traficul auto, parcarea de la Teatru va fi desfiinţată, iar toate obstacolele vizuale vor fi eliminate (chioşcuri şi panouri publicitare).

„Se propune realizarea unei piaţete pietonale în jurul statuii lui Miron Costin şi scoaterea acestei statui din contextul circulaţiei carosabile, legarea spaţiului din jurul statuii de teatru şi spaţiul verde, aleile pietonale ce se creează în jurul său. Stejarul lui Ber­thelot va avea amenajări legate cu această piaţetă şi cu statuia – bust al generalului, astfel încât să se creeze un spaţiu complex comemorativ“, se arată în propunerea de proiect realizată de Arc Design.

În ceea ce priveşte mo­bilierul urban, Primăria vrea să ampla­seze 58 de bănci, 25 coşuri de gunoi, peste 130 de corpuri de iluminat de diverse forme (inclusiv de epocă), display cu afişaj de informare pentru spectacole de teatru şi operă, plăci comemorative şi altele.

Docu­men­taţia tehnică aferentă proiectului va fi supusă aprobării consilierilor locali în şedinţa ordinară de vineri, 28 iunie, dar adoptarea unei hotărâri în acest sens nu înseamnă şi o alocare de fonduri pentru realizarea investiţiei. Din acest punct de vedere, Primăria speră la finanţare din partea Uniunii Europene, dar în următoarea programare bugetară (2021 – 2017).

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii