Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Buget de criză la Primăria Iaşi

Cum va cheltui Chirica banii ieșenilor în 2022. Funcționarea orașului, cu 25% mai scumpă

GALERIE
buget-iasi
  • buget-iasi
- +

Mihai Chirica a prezentat ieri câteva linii din bugetul pe anul în curs, aflat în consultare publică. Vor fi cheltuieli mai mari pentru funcţionare şi mai mici, faţă de anul trecut, pentru investiţii.

Spre deosebire de anul trecut, bugetul Iaşului propus pentru 2022 – deşi comparabil, după volumul veniturilor şi cheltuielilor – va avea mai mulţi bani pentru secţiunea de funcţionare, aproximativ 65 la sută, faţă de 52 la sută anul trecut. Diferenţa, acum mai mică decât în 2021, va merge la capitolul dezvoltare, respectiv investiţii. Primarul municipiului a explicat că alocarea către partea de funcţionare este consecinţa creşterii substanţiale a costurilor la energie şi gaz, tendinţă care a atras şi alte majorări de preţuri. Mihai Chirica a dat de înţeles că traiul ieşenilor va fi mai scump – cel puţin în privinţa tarifelor la biletele CTP.

Fără filarmonici care nu se mai termină şi teatre de sute de milioane

„Şi România, ca şi celelalte state ale lumii se confruntă cu crizele pe care le traversează şi sunt nevoite să-şi ajusteze bugetele. Şi noi vom merge în acelaşi sens. Ne vom baza în continuare pe finalizarea proiectelor pe fonduri europene, din PNRR şi creditul contractat de Primărie”, a afirmat ieri primarul Mihai Chirica.

„Vor fi pierderi, pentru că va trebui să asigurăm resursele necesare pentru funcţionare – nu putem să rămânem fără lumini, nu ne permitem să îngropăm oraşul în gunoaie, nu putem lăsa oraşul şi şcolile fără încălzire. Vom termina cu poveştile de adormit copiii, să începem să construim lucruri de care nu avem nevoie, cum am mai auzit şi anul trecut de la unii, cu filarmonici care nu se mai termină, cu teatre de sute de milioane… Nu, ne orientăm exact din perspectiva crizei în care ne aflăm, lăsăm oraşul să funcţioneze, ne adaptăm la ce venituri putem pune în dezvoltare şi căutăm resurse: ne ducem la Bucureşti mai des, călătorim şi la Bruxelles mai des până când aducem mai mulţi bani la Iaşi”, a prezentat primarul condiţiile întocmirii bugetului.

Când va avea Iaşul buget

Proiectul de buget se află acum în consultare publică, iar ieşenii pot să transmită primăriei pe pagina de internet sau la centrele de cartier unde doresc să fie direcţionaţi banii. Până ieri, peste 450 de locuitori ai municipiului şi-au exprimat opţiunile.

Odată bugetul naţional adoptat (pe 28 decembrie trecut), la Iaşi el ar putea să intre în şedinţa Consiliului Local pe 11 februarie. Până atunci, doleanţele cetăţenilor vor fi discutate pe parcursul a cinci zile – promite Mihai Chirica, iar în următoarele zece zile se va face dezbaterea propriu-zisă. Proiectul de buget încă nu a fost publicat pe pagina de internet a Primăriei Iaşi pentru dezbaterea publică, dar primarul a prezentat ieri câteva linii din conţinut.

Primarul a descris 2021 drept un an financiar bun, încheiat cu un excedent de 26 de milioane de lei. Dar „suntem oarecum agravaţi în derularea bugetului de preluarea sistemului de termoficare”, a adăugat el, precizând că numai costurile gestionării acestui serviciu în ultimele două luni ale anului trecut s-au ridicat la 23 la sută din tot capitolul Cheltuieli din 2021.

Ce se va construi în 2022

Mihai Chirica a trecut în revistă obiectivele vizate de schiţa bugetului. El a amintit cele 25 de proiecte cu finanţare europeană, alături de cele 3 cu susţinere rambursabilă (reconstruirea Depoului Dacia, refacerea cinematografului cu acelaşi nume şi reabilitarea a 14 clădiri cu destinaţie educaţională). Aproape toate cele 25 de proiecte se vor încheia în acest an – infrastructura de rulare a tramvaielor, achiziţionarea autobuzelor electrice, sistemul e-ticketing, refacerea Mănăstirii Frumoasa, Centrul de Artă Contemporană (Baia Turcească), Muzeul de Istorie Naturală, Palatul Braunstein, planul de mobilitate urbană etc. Valoarea totală a acestor proiecte depăşeşte 895 de milioane de lei.

Primarul a amintit şi proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere a oraşului, cele mai multe finanţate de bugetul local. Mai multe străzi din Copou vor intra în şantier (Văscăuţeanu, Coşbuc, Babeş etc.), dar şi din alte părţi ale oraşului – Sofia Nădejde, Varianta Rediu, Aurel Vlaicu.

Alte străzi sunt încă în faza de proiectare: Şipoţel, Valea Adâncă, Spital Paşcanu, şos. Bucium, banda suplimentară de circulaţie dinspre şos. Arcu spre str. Păcurari pe lângă Pasajul „Octav Băncilă” etc.

În licitaţie e un alt pachet care urmează să intre la proiectare. Printre arterele rutiere vizate de află şos. Ştefan cel Mare şi Sfânt (Copou), Bularga, bd. Poitiers, şos. Voineşti. Campania va continua şi în 2023, a asigurat primarul.

Şcoala „Vasile Lupu”: „Ne apucăm de treabă cu ce bani avem”

N-au fost uitate reabilitarea, respectiv amenajarea unor locuri de joacă, precum şi a unor terenuri de sport ale mai multor şcoli şi licee.

Cât priveşte lucrările de modernizare şi renovare ale unor instituţii de învăţământ, Mihai Chirica a reiterat că, „indiferent ce se va întâmpla şi cât de departe poate fi o finanţare europeană sau de altă natură, vom demara în acest an procedura publică de achiziţie, semnăm contractul şi ne apucăm cu ce bani avem pentru a finaliza” lucrările la Şcoala „Vasile Lupu”.

„Nu ştim cum evoluează Europa, dar, dacă o lungim şi tot aşteptăm fonduri europene sau de altă natură, s-ar putea să nu le mai apucăm niciodată, motiv pentru care voi propune colegilor consilieri să aprobăm şi finanţarea pentru această şcoală”, a mai spus primarul Iaşului.

În fine, în Moara de Vânt ar urma să înceapă în acest an investiţia pentru Centrul Regional pentru Tineret şi Sport „Regina Maria”, obiectiv estimat la 54 de milioane de lei. „Săptămâna viitoare mergem să-l predăm la Guvern pentru a începe finanţarea acestui proiect”, a anunţat edilul. Este vorba de sala polivalentă, care va putea găzdui nu doar competiţii sportive, dar şi spectacole.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri