Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Mihai Chirica a botezat-o în trecut pe fiica şefului Inspectoratului de Jandarmi şi a soţiei acestuia. Mihaela Tulică nu a avut contracandidat pentru acest post din cadrul Poliţiei Locale.
Mihaela Tulică, cumătra primarului Mihai Chirica, şi-a asigurat postul de şef al Serviciului Control Urbanism din cadrul Poliţiei Locale. Ea a fost singurul candidat la concursul organizat de către instituţie în acest sens.
Potrivit unui anunţ publicat de Poliţia Locală, Mihaela Tulică a obţinut, în total, 189 de puncte, după ce a susţinut proba scrisă (93,80) şi interviul (95,20). Concursul a fost unul de promovare în funcţie, astfel că doar acele persoane care sunt numite într-o funcţie publică de clasa I ar fi putut participa.
Această clasă cuprinde funcţiile pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată. De exemplu, funcţionari publici de execuţie din clasa I sunt persoane numite în funcţii precum consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, precum şi în funcţiile publice specfice asimilate acestora.
Mihaela Tulică ocupă interimar postul de şef al Serviciului Control Urbanism încă de la începutul anului 2016. Poliţia Locală a lansat concursul abia în vara acestui an, după ce a fost finalizat procesul fostului ocupant al acestei funcţii (Ştefan Avârvarei).
Mihaela Tulică este soţia şefului jandarmilor ieşeni, Mircea Tulică. În anul 2013, actualul primar al Iaşului a botezat-o pe fiica soţilor Tulică.
Cuvinte cheie: + mihaela tulică, șef urbanism iași, poliția locală
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |