Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cunoscutul actor Ion Sapdaru a fost călcat de hoţi: i-au furat „găleata“ cu bani

GALERIE
Ion Sapdaru Iasi
  • Ion Sapdaru Iasi
- +

Păgubitul nici nu s-a mai constituit parte civilă în proces, banii din găleată fiind în fapt mărunţiş pe care îl păstra acolo, la casa sa de vacanţă, pentru a juca table cu prietenii. Procesul celor doi spărgători merge însă mai departe.

Hoţii au călcat până şi casa de vacanţă a cunoscutului actor, scenarist şi regizor Ion Sapdaru. Tâlharii au profitat de faptul că imobilul nu era locuit decât ocazional şi au crezut că dau lovitura. Au forţat cu o ţeavă lacătul pus pe o uşă şi au intrat. Au răvăşit degeaba lucrurile din locuinţă, pentru că nu au găsit nimic valoros. Până la urmă, s-au mulţumit cu o găletuşă ce conţinea aproximativ 30 de lei, dar în fise de 10 şi 50 de bani. Mărunţişul era păstrat de Sapdaru ca miză pentru ocaziile când avea parteneri de table în vacanţă.

Ultima oară, Sapdaru fusese la casa de vacanţă cu o săptămână înaintea furtului. Chemat să-şi facă socoteala celor furate, actorul a constatat că, în schimbul mărunţişului, se alesese cu o daltă uitată de hoţi la faţa locului.

Victor Mîndru şi O.F.B., minor la data comiterii faptelor, au fost trimişi în judecată în faţa Judecătoriei Răducăneni anul trecut, pentru două spargeri comise în martie 2019. Cu 8 zile înainte de furtul comis împreună cu O.F.B. la casa de vacanţă a lui Ion Sapdaru, Mîndru mai spărsese locuinţa unui vecin, profitând de faptul că proprietarul era plecat la muncă în Italia. După ce a forţat cu o rangă una dintre ferestre, Mîndru a pătruns în locuinţă, furând două televizoare, un laptop, un uscător de păr, un sistem de navigaţie, un aparat foto şi 4 inele din aur, în valoare totală de 5.700 de lei. Pe drum, a scăpat pe jos unul dintre televizoare, care s-a spart. A fost nevoit să-l arunce ulterior, pentru că nu mai era funcţional. Pe celălalt televizor i l-a vândut pe datorie unui coleg de şcoală. Bijuteriile le-a dat altui coleg, care le-a amanetat contra sumei de 800 de lei. Tot acestuia i-a dat şi camera foto şi aparatul GPS, pentru a le păstra. Laptopul l-a dat unui tânăr din cartierul Alexandru cel Bun, ca plată pentru un tatuaj. Ulterior, Mîndru i-a oferit păgubitului 5.000 de lei drept compensaţie, fiind însă refuzat.

Cititi si: Un elev a dat spargeri în serie în timp ce era în arest la domiciliu

Judecaţi sub acuzaţia de furt calificat, faptă pentru care pedeapsa poate ajunge la 5 ani de închisoare, cei doi au scăpat destul de ieftin. Mîndru a fost condamnat la 3 ani de închisoare, iar O.F.B., la un an şi jumătate de internare într-un centru educativ. Aceasta, după ce au fost luate în calcul şi alte infracţiuni comise anterior de cei doi. Totodată, judecătorii din Răducăneni au dispus confiscarea de la hoţi a câte 15 lei. Banii nu vor fi însă restituiţi lui Ion Sapdaru, întrucât acesta nu s-a constituit parte civilă în proces. Sentinţa a fost atacată de Mîndru, Curtea de Apel urmând să reanalizeze cazul la sfârşitul lunii viitoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri