Curcubeul experimental al lui Robert Şerban
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Curcubeul experimental al lui Robert Şerban

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Citit cap-coadă, poemul lui Robert Şerban e cât se poate de coerent. Imaginile se leagă între ele, ideile sunt duse până la capăt. Aproape nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Şi faptul acesta e de-a dreptul fascinat. Oare de ce dadaiştii nu alegeau o temă? De ce scrisul lor e disparat, alcătuit din unghiuri, cercuri şi linii frânte ce par a nu avea prea multe puncte comune cu realitatea?? Hazardul poate fi provocat şi apelând la logică şi raţiune. La inspiraţie poetică.

Nu-mi dau seama pe ce fel de hârtie a fost scris „Poemul curcubeu” al lui Robert Şerban, am doar cartea, nu şi manuscrisul redactat în toate culorile curcubeului în cadrul Festivalului Baroque II Urban din Timişoara pe o bobină de hârtie de 15 m lungime pusă la dispoziţia autorului de către sponsorii evenimentului. Experimentul a avut loc la Galeria Pygmalion din Timişoara într-o zi de weekend.

Mi-ar fi plăcut să cred că poemul a fost scris nu pe hârtie, ci pe papirus, confecţionat din trestia ce se cultivă şi azi pe malurile Nilului. Mi-ar fi plăcut, de asemenea, să ştiu că manuscrisul poemului lui Robert Şerban a stat închis vreme de 42 de zile în interiorul unei piramide, îmbibându-se cu semnele văzute şi nevăzute ale unei civilizaţii ce a apus demult, dar ale cărei umbre şi însemne le regăsim azi din ce în ce mai des nu în lumea virtuală...

Iniţial, poemul s-a vrut a fi un experiment, autorul, Robert Şerban, a dorit să afle, punându-şi la bătaie propria sa experienţă, dacă, la vârsta rotundă pe care urma s-o împlinească aproximativ după un an de zile, e capabil să scrie poezie timp de opt ore continuu, fără să aibă în prealabil nici o vagă idee despre ce va conţine poemul. „Am ales o zi de weekend, sâmbăta, pe12 octombrie 2019 - mărturiseşte autorul -, fiindcă 99% dintre scriitorii români scriu când apucă, în concedii, la sfârşit de săptămână, în zilele libere... N-am ştiut dinainte ce-o să scriu. Nu am vrut să fac asta - să planific, să mă pregătesc, ci să-mi aflu reacţia în faţa acelui sul de hârtie şi să experimentez scrisul de primă instanţă.”

De fapt, poetul şi-a provocat forţele ascunse din subconştientul său, iar subconştientul a reacţionat de îndată ce poetul s-a apucat de scris. Când s-a aşezat pe scaun, a venit şi revelaţia. Poemul a fost scris la dicteu automat, având ca temă copilăria. Copilăria trăită în perioada Epocii de aur.

Citit cap-coadă, poemul lui Robert Şerban e cât se poate de coerent. Imaginile se leagă între ele, ideile sunt duse până la capăt. Aproape nimic nu e lăsat la voia întâmplării. Şi faptul acesta e de-a dreptul fascinat. Oare de ce dadaiştii nu alegeau o temă? De ce scrisul lor e disparat, alcătuit din unghiuri, cercuri şi linii frânte ce par a nu avea prea multe puncte comune cu realitatea?? Hazardul poate fi provocat şi apelând la logică şi raţiune. La inspiraţie poetică.

„Sunt unul dintre cei care crede în inspiraţie - mărturiseşte autorul. Să fi fost inspirat în acea zi de octombrie, când după cele opt ore, aş mai fi stat şi aş mai fi scris? Cu cât poemul înainta, cu atât intram mai adânc în inima lui şi eram furat de mişcările ei. La ora 6 seara m-am oprit, m-am ridicat de pe scaun, mi-am tras sufletul şi am rulat înapoi poemul de 15 metri.”

Poetul şi-a putut duce travaliul până la capăt, călăuzindu-se nu numai după impulsurile afective, ci şi după raţiune. După raţiunea inimii: „eram fericit când se lua lumina/ când totul se stingea în jurul meu/ nu-mi trebuia să-mi fac lecţiile/ temele/ nu mai aveam grija şcolară/ a zilei de mâine/ şi puteam să citesc”. Nu oricum, ci la lumina felinarului.

Probabil că şi în momentul experimentului lumina a fost întreruptă, iar Robert Şerban a scris înconjurat de beznă. Tot un felinar, un felinar lăuntric, i-a arătat calea ca să ajungă la adevărul zăvorât în el, transformându-se, pe măsura scrierii poemului, într-un curcubeu.

Experimentul lui Robert Şerban îmi aduce aminte de un alt experiment, care a avut loc în cadrul Festivalului Periferic organizat de către artistul vizual Matei Bejenaru pe la sfârşitul anilor nouăzeci în perioada glorioasă a Perifericului, când Iaşul, ieşind din atmosfera sa patriarhală, renăscuse parcă din propria sa cenuşă, devenind un adevărat centru al avangardei postmoderne româneşti.

(În paranteză, ţin să precizez primele ediţii ale Perifericului adunau tineri artişti din ţară, din Republica Moldova şi Ucraina, apoi, pe măsură ce Perifericul a crescut, au venit şi artişti cunoscuţi din Cehia, Franţa, Olanda, Spania, Germania, Serbia, Canada, America şi de pe tot mapamondul. Mişcarea aceasta a avut meritul că a deschis porţile noilor forme de artă.)

Experimentul la care mă refer a fost organizat în apropierea Parcului Copou, într-un spaţiu pus la dispoziţie organizatorilor de Centrul Cultural Francez şi a plecat de la o idee care îmi aduce aminte de poezia Am legat copacii la ochi de Marin Sorescu. Ei bine, tinerii performeri care au venit la Periferic nu au legat copacii la ochi, ci le-au înfăşurat trunchiurile în suluri de hârtie, obţinând un efect neaşteptat. Privit de un ochi mai puţin experimentat cu performance-ul, Copoul arăta ca un spital aflat în plin război. Răniţii veniţi parcă de pe front erau copacii. Nu erau întinşi în paturi, ci stăteau în picioare, cu crengile întinse spre un cer ce îşi schimba mereu starea. Dimineaţa, peisajul părea hibernal, iar seara, când o mulţime de ciori, venite puhoi de la marea vărsătoare a Iaşului, se aşezau scoţând sunete lugubre pe crengile lor, părea coborât parcă dintr-un infern. Desigur, experimentul ar fi putut să fie împins şi mai departe, transformând bandajele în nişte papirusuri similare cu cele găsite în mormintele faraonilor. Sau ar fi putut conţine poezii sau tot felul de mesaje scrise la inspiraţii de către studenţii şi elevii ce treceau prin dreptul parcului. Oricum, „tabloul” îţi transmitea o stare de angoasă.

Experimentul lui Robert Şerban îmi aduce aminte, nu ştiu de ce, şi de un tablou al lui Dan Hatmanu, în care un băieţel şi o fetiţă se ascund după trunchiurile unor copaci aflaţi în plină iarnă. Tabloul lui Hatmanu ne încarcă sufletul cu gingăşia primelor iubiri, în timp ce copacii cu trunchiurile bandajate de la Periferic ne transmit o stare de somnolenţă postoperatorie.

Să ne întoarcem însă la experimentul lui Robert Şerban. Cartea lui îmi aduce aminte şi de Periferic, dar şi de tabloul lui Hatmanu. „Poezia mea e autoreferenţială - spune el -, ea devine un instrument de cercetare a celui care sunt şi a lumii în care trăiesc.”

Lumea reală, consideră poetul, e într-o perpetuă schimbare de substanţă, dar şi de percepţie. Fiecare om are datoria s-o acceadă, şi s-o interpreteze în funcţie de impulsurile şi de crezul său lăuntric, căci fiecare om, consideră poetul, „e artist, chiar dacă nu ştie asta.”, sacra datorie a omului fiind aceea de a mări, prin cunoaştere de sine, „măcar cu un micron, universul”, afirmă autorul. Desigur, aici Robert Şerban se referă nu atât la universul exterior, cât la unul interior, care îşi are legile şi ascunzişurile sale. În cartea sa e vorba de introspecţie, de căutarea eului, de copilăria şi adolescenţa sa. Iar căutarea are loc într-un mediu crispat, marcat de frigul şi întunericul Epocii de aur: „iarna întunericul nu venea singur/ probabil că-i era cam frică/ şi de asta îl însoţea îndeaproape frigul/ amândoi soseau cam pe la 6 seara/ şi uneori întunericul nu pleca nici la 11// şi chiar dacă se căra în chiotul/ ce se auzea în Podul Gruii/ frigul mai rămânea cu noi/ şi ni se furişa în degetele de la picioare şi de la mâini”. În acest peisaj insalubru, ura faţă de marele conducător şi iubirea adolescentină faţă de o Mona Lisă (contabilă la o fabrică din Timişoara) se învârt în cerc, potenţându-se reciproc, fără să se materializeze însă, căci Ceauşescu e executat în timp ce poetul era soldat „înarmat până-n dinţi cu un pistol mitralieră cu 150 de gloanţe”, visând să-l ucidă pe dictator, iar Mona Lisa se mărită cu un ofiţer.

Experimentul lui Robert Şerban materializat în Poemul curcubeu e unul dintre cele mai interesante. El ne deschidea calea cunoaşterii eului nostru profund pe calea metaforică a introspecţie. Dar ne arată întredeschizând uşa şi şi o altă cale, la fel de incisivă, de accesare a eului celorlalţi într-o stare de transă indusă de respiraţie holotropică.

În Dicţionarul imposibilului, Didier Van Cauwelaert vorbeşte despre o femeie cu o educaţie precară (caz relatat şi de revista Life şi de BBC), o anume Rosemary Brown care în momentele de transă, prin intermediul spectrului lui Liszt, acompaniindu-se la pian (femeia nu ştia să cânte şi nici să descifreze notele), scria „după dictare” kilometri întregi de partituri în stilul unor mari compozitori cum ar fi Liszt, Chopin, Beethoven, Brahms, Debussy sau Schubert. Rosemary Brown a murit în 2001, la vârsta de optzeci şi cinci de ani, lăsând în urma ei, după opinia cercetătorilor, o operă insolită formată din opt sute de partituri „dictate de inepuizabilii ei corespondenţi din lumea de dincolo”.

Plecând de la astfel de cazuri, Robert Şerban, ca un adevărat promotor al noului, ar putea organiza la Timişoara un festival tip performance în care să se experimenteze astfel de fenomene aplicate atât în domeniul muzicii, artelor plastice, cât şi al literaturii.

Îl felicit de pe acum şi îi urez: mult, mult succes.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Avem selecţioner!

Nicolae GRECU

Avem selecţioner!

Dinspre conclavul de la „Casa Fotbalului” se iţesc dâre de fum alb, numai că cine e alesul rămâne un mister.

Filmuletul zilei

opinii

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Eugen MUNTEANU

Seimeni (XVI). Instaurarea regimului comunist: colhozul, geaceul, ceapeul (4)

Autorul prezintă în continuare procesul rapid de dispariţie a ţărănimii prin colectivizarea comunistă a agriculturii, aşa cum l‑a perceput în propria copilărie.

Din bucătăria rugăciunii

pr. Constantin STURZU

Din bucătăria rugăciunii

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a consacrat 2022 ca fiind "Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului” şi "Anul comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigore Palama şi Paisie de la Neamţ”. De fapt, şi când vorbim despre sfinţii isihaşti, tot despre rugăciune vorbim. Adică despre ceea ce ne orientează spre Dumnezeu.

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Economia, ştiinţă sau pseudoştiinţă?

„Când teoria matematică este arbitrul suprem al adevărului, devine dificil să vedem diferenţa dintre ştiinţă şi pseudoştiinţă. Rezultatul sunt oameni precum judecătorul din procesul lui Evangeline Adams sau Fiul Raiului din China antică, care au încredere în exactitatea matematică a teoriilor fără a lua în considerare performanţele lor - care confundă matematica cu ştiinţa, raţionalitatea cu realitatea.” (Levinovitz, 2016)

pulspulspuls

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Atenţiune, atenţiune! Ta-ra-ram, ta-ra-ram: iaca noua împărţeală a dregătoriilor moldave!

Veşti noi pe astăzi, stimaţi telespectatori, multe “bombă”, despre noua împărţeală de posturi de şefi regionali din Moldova, la instituţiunile ce au sediul, multe din ele, taman la Iaşi. 

Caricatura zilei

Fără certificat verde în UK

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X