anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 17.08.2022

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Acestea fiind faptele şi datele necesare unei bune orientări în istoria problemei care ne preocupă, să rezumăm acum ideile‑forţă ale reprezentanţilor Şcolii Ardelene, în conexiune cu contextul în care ele au fost formulate. Într‑un moment când şi alte popoare din zonă (grecii, sârbii, bulgarii, slovenii, cehii etc.) se aflau în căutarea unei identităţi naţionale moderne, românii din Transilvania nu au constituit o excepţie. Că această căutare a avut un caracter politic‑militant este iarăşi un aspect normal, ţinând seama de realităţile politice ale momentului şi în special de statutul inferior din punct de vedere politic al românilor din Imperiul Habsburgilor. Latinismul pronunţat, exagerat în multe privinţe, al ardelenilor se explică, cel puţin în parte, prin mentalitatea generală a epocii. Nu era latina o limbă oficială în Imperiu, precum şi, în mare parte, limbă oficială în universităţi? Nu a fost latina limba de cultură şi de comunicare savantă a Occidentului până în epoca modernă? Nu a fost limba latină modelul pentru rafinarea limbilor literare occidentale şi deopotrivă sursă permanentă pentru înnoirea lexicală a tuturor limbilor occidentale, inclusiv a celor de origine germanică? Pornind de la aceste realităţi, latiniştilor ardeleni li s‑a putut părea cum nu se poate mai justificat să situeze moştenirea latină în centrul proiectului lor de emancipare culturală naţională şi să caute surse de legitimare în ideea romană. Orientarea lor puristă şi exclusivistă are şi ea, din perspectivă istorică, o explicaţie rezonabilă: Iluminiştii ardeleni erau greco‑catolici, deci orientaţi spre Roma; pentru ei, componenta oriental‑balcanică, cu tot ce implica ea (fanariotism, ortodoxie, despotism politic) reprezenta o imagine a înapoierii care trebuia cu orice preţ depăşită. Sugestiv este de amintit în acest context că, în împrejurări istorice şi cu o ideologie asemănătoare, un Adamanthios Korais a supus limba greacă populară unui efort de purificare, de „întoarcere la surse”, cu mult mai radical şi încununat, cu mult mai mult succes decât au reuşit ardelenii! A căuta „certificate de nobleţe” pentru propria naţiune şi a inventa mitologii naţionale legitimante era un fapt curent în Europa sfârşitului de secol al XVIII‑lea.

Politizarea dezbaterii îşi are şi ea explicaţia în mentalitatea confrontativă a epocii. În confruntarea cu ideologii expansioniste de tipul pan‑germanismului, al pan‑slavismului sau al pan‑hungarismului, militantismul românesc îşi găseşte un pivot de identificare în ideea romanităţii. Obstinaţia de a susţine teza continuităţii romane în vechea Dacie, cu toate punctele sale slabe şi cu toate exagerările sale, poate fi înţeleasă doar în contrapunere cu teza emigraţionistă (conform căreia românii au emigrat în teritoriile nord‑danubiene foarte târziu, şi anume în secolele al XIII‑lea ‑ al XIV‑lea), susţinută în epocă, cu egală obstinaţie şi cu exagerări de sens contrar, de savanţi precum Franz Joseph Sulzer şi Johann Christian Engel. Supravieţuirea latinismului pe parcursul secolului al XIX‑lea şi adoptarea sa ca ideologie naţională semi‑oficială inclusiv în Valahia şi Moldova a fost favorizată pe de o parte de politica asimilaţionistă a oficialităţii austro‑ungare în Transilvania, care stimula reacţii de apărare din partea naţionalităţilor defavorizate, şi, pe de altă parte, de extraordinara forţă mobilizatoare a proiectului unităţii politice a tuturor românilor într‑un singur stat, socotit de intelectualitatea românească şi, ulterior, de majoritatea clasei politice, ca o prioritate naţională. Ideea originii romane a fost atât de activă şi de puternică, încât etnonimul român (cu circulaţie restrânsă şi la nivel popular) şi numele de ţară România ajung să se impună înainte chiar ca statul unitar român să se constituie ca atare, ajungând să înlocuiască treptat numele curente Valahia şi Moldova. Cu desemnarea geo‑politică şi culturală actuală, termenul România a fost folosit în scris prima dată de scriitorul grec Dimitrie Daniel Philippide (1750‑1832), profesor la Academia Domnească din Bucureşti, în titlul celor două lucrări ale sale (Γεωγραφικόν τῆς Ρουμουνίας - Geographikón tis Roumounías şi στορίατῆς Ρουμουνίας - Historía tis Roumounías), ambele tipărite la Leipzig în 1816. Numele ţării complete, România, a circulat totuşi prin mediile mai instruite din societatea românească încă cu multă vreme înainte de oficializarea lui.

Între timp, ideile cărturarilor ardeleni capătă o largă difuzare peste Carpaţi, la Iaşi şi la Bucureşti, constituind un ferment al procesului de modernizare şi de occidentalizare a culturii şi, în scurtă vreme, a întregii societăţi româneşti. (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (II)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (II)

Este mult mai greu să articulezi, astăzi, o doctrină a îngrădirii, când ţintele ei sunt regimuri cu care nu demult Occidentul stătea - iar în anumite domenii, încă mai stă - la aceeaşi masă, tratându-le drept actori legitimi.

opinii

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

Caua şi politicaua

Radu PĂRPĂUȚĂ

Caua şi politicaua

Jivină fantastică caua/ e rudă cu bau-baua/ şi politicaua:/ sperie copiii: ai!/ fac pipi în pat: vai!/ Şi vrabia-i pui,/ dar dracul ştie de când îi,/ zice o zicală/ naţională./ 

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Alex VASILIU

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Siguranţă, sensibilitate, putere de adaptare, vecinătate netulburată a maturităţii. Sunt impresiile stabile de care am avut parte la primele audiţii ale pianistei Alexandra Dăriescu.

pulspulspuls

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Multă lume ne-a tot întrebat în ultimele zile cum se face de declaraţiile liderului liberal de la Iaşi, dipotatul Muraru, legate de rotaţia premierilor între PSD şi PNL, au fost aşa de preluate şi mediatizate de tătă presa naţională, asta în timp ce până atunci dipotatul şi-n limbă dacă stătea nu relata nimeni nimicuţa despre el. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.