vineri, 29.03.2024
Datoria publică a României a crescut în luna noiembrie 2021 la 48,7% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.
Suma calculată potrivit metodologiei europene a fost de 557,89 miliarde lei iar raportarea s-a făcut la cea mai recentă valoare anunțată de INS pentru cele patru trimestre anterioare, respectiv 1.146,30 miliarde lei.
Reamintim că datoria publică urcase în luna aprilie 2021 până la 49,9%, adică imediat sub pragul de 50%, de la care Guvernul ar trebui să prezinte public un program de ajustare și, mai ales, să înghețe cheltuielile cu salariile bugetarilor. În primele 11 luni ale anului trecut, suma datorată de stat s-a majorat cu circa 58 miliarde lei.
Cu toate acestea, avansul PIB peste estimările inițiale (și plasat la numitorul fracției care are datoriile la numărător) a păstrat procentajul indicatorului critic imediat sub cota de 50%, după ce în 2020 majorarea fusese de la 35,3% spre 47,4%, cea mai importantă de la criza precedentă din 2009.
Dacă luăm din urmă seria de statistici lunare publicată de MF (unde luna iulie apare înlocuită cu luna septembrie, dar am refăcut calculele, conform metodologiei europene pe baza PIB utilizat în august), observăm că punctele critice au venit în aprilie (49,9% din PIB), mai și august (49,7% din PIB).
Practic, asistăm la o cursă între creșterea PIB și cea a îndatorării, cu marje foarte strânse de derapaj financiar potențial.
Aflați amănunte de pe cursdeguvernare.ro.
Cuvinte cheie: + cursa, PIB, datoria publică, pragul de îndatorare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |