Cursurile plătite de limbi străine de la UAIC se mută în online, cu tarifele de anul trecut
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Cursurile plătite de limbi străine de la UAIC se mută în online, cu tarifele de anul trecut

GALERIE
centrul de limbi straine
  • centrul de limbi straine
- +

Pandemia nu a oprit nici anul acesta Centrul de Limbi Străini şi Formare Continuă de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi să desfăşoare cursurile de limbi străine, doar că anul acestea ele vor avea loc online, în funcţie de numărul de persoane înscrise şi de adresabilitate. 

Data limită până la care viitorii cursanţi pot să îţi depună solicitările de înscriere este 13 noiembrie, înscrierea făcându-se anul acesta la biroul centrului existent în cadrul Librăriei „Orest Tafrali”, din Corpul A, de luni până vineri în intervalul orar 10.00 - 16.00. Dat fiind şi contextul actual pandemic, tarifele pentru cursurile de limbi străine au rămas neschimbate faţă de anul anterior. Astfel, pentru franceză, italiană, spaniolă sau rusă liceenii, studenţii, masteranzii, doctoranzii sau angajaţii UAIC vor plăti 370 pe modelul pe nivelul la care se află, ce include 30 de ore, în timp ce salariaţii din diverse domenii plătesc 620 de lei. Pentru engleză prima categorie trebuie să plătească 590 de lei, în timp ce persoanele din afara universităţii scot din buzunar 990 de lei, în contextul în care fiecare nivel de engleză presupune un studiu de 50 de euro. Cele mai multe astfel de ore sunt la limba germană, 76 pentru fiecare nivel, dar aici sunt şi tarifele cele mai mari.

Astfel, liceenii, studenţii, masteranzii, doctoranzii şi angajaţii UAIC plătesc 930 de lei, în timp ce restul cursanţilor - 1.550 de lei. „Tarifele sunt calculate pentru o grupă de minimum 12 cursanţi. Cursurile din această sesiune se vor desfăşura în format online! Se vor face câte 2 şedinţe a câte 2 ore pe săptămână, în intervalul orar 16:00 – 18:00 sau 18:00 – 20:00. Pentru informaţii şi înscrieri ne puteţi contacta la tel: 0728 990 220, pe email: conventus.iasi@gmail.com / office@conventus.ro“, au precizat reprezentanţii centrului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Temă

Cătălin ONOFREI

Temă

Test de reflecţie cognitivă: deliberare versus intuiţie.

Filmuletul zilei

opinii

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Ciprian IFTIMOAEI

Ocupare, şomaj şi câştiguri salariale în judeţul Iaşi

Articolul din această săptămână, ceva mai tehnic decât precedentele, demonstrează cu date statistice că, înainte de declanşarea pandemiei de COVID-19, nu a existat o criză a forţei de muncă în judeţul Iaşi.

New York, metropola vizionară

Mihai DORIN

New York, metropola vizionară

Conduita americană în raport cu celelalte civilizaţii ale lumii are şi o inevitabilă dimensiune imperială, însă felul în care ei au înţeles să valorifice cultura, rafinamentul, patriotismul, şi, nu în ultimul rând banii cetăţenilor în serviciul public, mărturiseşte despre măreţia naţiunii şi despre spirit vizionar. Pentru că în niciun alt loc din lume, patrimoniul cultural nu s-a îmbogăţit precum în America, prin râvna şi voinţa liberă a cetăţenilor educaţi şi prosperi. Statul este doar managerul acestui concept cultural.

pulspulspuls

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Costel l-a bătut pe Măricel ca pe fasole. Iacătă ce scor de maidan: 11 la 6!

Băbăetee băă, pfiu, pfiuu, pfiuuuu.... Ia’n fiţi atenţi aicea la băiatu’ pe ce se mai cheltuie bănuţul ieşenilor, că poate pe asta nu o ştiaţi! 

Caricatura zilei

Cu telefonu pe trecere

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.