„Curtea Constituțională trebuie formată din magistrați de carieră”. Declarații de ultimă oră ale unui candidat la funcția de președinte
O reformă profundă a Curții Constituționale este necesară, dar nu urgentă. Cel puțin așa a susținut Nicușor Dan în cadrul unui interviu pentru „Ziarul de Iași”.
În opinia candidatului independent la Președinție, o reformă din temelii a Curții poate fi făcută doar prin modificarea Constituției. Un astfel de proces este unul de durată și trebuie, în general, să exprime o voință transpartinică. Până la astfel de modificări, Nicușor Dan spune că pot fi luate unele măsuri punctuale.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
„Cred că cel puțin o condiție trebuie să fie ca un judecător la Curtea Constituțională să fi profesat ca judecător un număr de ani sau la un anumit nivel. Este o discuție pe care trebuie să o avem cu reprezentanții întregului sistem judiciar în privința modelului”, a declarat Nicușor Dan în interviul acordat ZDI.
Primarul Capitalei a adăugat că nu i se pare normal faptul că, de exemplu, un judecător analizează o amendă de circulație, dar, în cazul unor subiecte de importanță națională, decizia aparține unor persoane care nu sunt magistrați.
În ceea ce privește justiția și rolul președintelui, Nicușor Dan este de părere că actualul mecanism prin care sunt numiți șefii de parchete trebuie menținut cel puțin până la momentul în care va exista o preocupare în clasa politică privind „zonele mari de corupție”.
„Întrebarea este dacă președintele poate să influențeze activitatea generală a Parchetului. De exemplu, în momentul în care candidații la funcția de procuror-șef vin cu planul lor de management, președintele să spună public: vreau în mandatul acesta să ne concentrăm pe combaterea marii evaziuni”, a spus candidatul independent la Președinție.
El a adăugat că se referă la direcția în care să se concentreze activitatea Parchetului și a subliniat că influențarea acestei activități nu are legătură cu anchetele desfășurate de procurori.
„Evident, nu vorbesc să intre (președintele, n.r.) în dosare”, a completat Nicușor Dan.
Primarul Capitalei este primul candidat la Președinție care a ajuns la Iași, ocazie cu care și-a lansat programul „România Onestă”, în cadrul unui turneu preelectoral în județele Moldovei.
Publicitate și alte recomandări video