
Curtea de Apel București, aproape de un verdict în cazul deciziilor BEC contestate de Călin Georgescu

Curtea de Apel Bucureşti este aşteptată să se pronunţe, marţi, pe fond, în dosarul în care Călin Georgescu a atacat trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) luate după ce Curtea Constituţională a hotărât anularea alegerilor prezidenţiale. Luni seară, cererile de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean au fost respinse de magistraţi.
Decizia 231D/2024 se referă la încetarea activităţii BEC şi a Birourilor electorale judeţene, după hotărârea CCR privind anularea procesului electoral la alegerile prezidenţiale.
Decizia 232D/2024 modifică un articol din 231D privind indemnizaţiile membrilor birourilor electorale de la secţiile din votare din străinătate.
CCR a decis în unanimitate anularea întregului proces electoral pentru alegerea preşedintelui României, urmând să fie stabilite o nouă dată şi un nou calendar electoral pentru realizarea acţiunilor necesare.
Luni, când la Curtea de Apel Bucureşti a fost termen în dosar, peste o mie de simpatizanţi ai lui Călin Georgescu s-au adunat pe treptele instanţei şi peste drum de instituţie, manifestându-se zgomotos. Totodată, aceştia au spus rugăciunea ”Tatăl nostru” şi ”Crezul” înainte de a intra în sală. Procesul a fost suspendat de două ori. Una dintre avocate i-a spus judecătoarei Cristina Ardeleanu că are ocazia ”să se mântuiască”.
„S-au făcut câteva cereri de recuzare, după care a trebuit să discutăm pe cereri de intervenţie, pe probatorii, pe excepţii, am ieşit, într-un final, şi pe fondul cauzei. Instanţa, la acest moment, a rămas în pronunţare cu privire la fondul cauzei şi la întreaga situaţie juridică existentă în dosar. Urmează să vedem dacă cererile de recuzare vor fi admise sau vor fi respinse şi rămâne acelaşi complet de judecată, de aceea urmează să aşteptăm pronunţarea”, a afirmat Marina Alexandru.
„Eu i-am sugerat acest lucru, fiecare femeie la rândul ei, şi ca mamă, este leoaică, aşa că am credinţa să spun că, dacă saltul în conştiinţă va fi al ei, poate să devină unul din marii eroi ai acestei ţări. Contează conştiinţa ei”, a afirmat Călin Georgescu.
Publicitate și alte recomandări video