Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Curtea de Apel întoarce din drum licitaţia pentru Lotul 3 al Axei Iaşi-Suceava

GALERIE
axa 3, iasi suceava
  • axa 3, iasi suceava
- +

Ofertantul care a pierdut la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a avut câştig de cauză în faţa instanţei: Consiliul Judeţean trebuie să reevalueze oferta pe care o anunţa câştigătoare cu trei luni în urmă

 

Înfrântă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, una dintre ofertantele pentru atribuirea contractului de modernizare a drumurilor judeţene de pe traseul Lotului 3 al Axei Iaşi-Suceava şi-a luat revanşa în instanţă – cel puţin în parte, dar esenţial. Astfel, Curtea de Apel Iaşi a admis plângerea formulată de Alpenside SRL împotriva deciziei CNSC. Consiliul respinsese la începutul lunii trecute cererea Alpenside de anulare a raportului şi deciziei de atribuire. Ieri, instanţa a dispus reluarea procedurii de la etapa verificării admisibilităţii ofertei depuse de asocierea Eky-Route SRL - DIMEX 2000 Company SRL, indicată câştigătoare în raportul de atribuire emis la jumătatea lunii iulie de Consiliul Judeţean. "În baza art. 34 alin. 6 din Legea nr. 101/2016 (instanţa, n.r.) obligă autoritatea contractantă să reevalueze oferta depusă de asocierea Eky Route SRL – DIMEX 2000 Company SRL în limitele stabilite prin considerentele prezentei", precizează minuta şedinţei de ieri. Totodată, magistraţii au respins cererea de intervenţie accesorie formulată de asocierea menţionată. Hotărârea este definitivă.

Verdictul Curţii de Apel prelungeşte a doua procedură de licitaţie pentru Lotul 3 al Axei rutiere strategice Iaşi-Suceava. Nouă oferte au fost depuse pentru contractul licitat la aceeaşi valoare estimată ca la prima procedură, când au fost înregistrate doar 3 participanţi: 96,1 milioane de lei. Atunci, unul dintre ofertanţi a reuşit prin contestaţii să-i scoată din cursă pe ceilalţi doi. Tustrei se regăsesc în procedura relansată.

Ofertele au fost depuse de Alpenside (care şi-a adjudecat şi primele două loturi din Axa rutieră Iaşi-Suceava) şi Danlin XXL, ofertanţi unici, precum şi asocierile conduse de Mavgo Holding, Daroconstruct, Conest, Autotehnorom (care a câştigat licitaţiile pentru cele două loturi din Suceava), Con Ted Company, Deliver Lex Trans şi Eky Route.

La fel ca toate celelalte loturi, termenul de execuţie pentru Lotul 3 este de 2 ani din momentul semnării ordinului de începere. Modernizarea primelor două loturi, Iaşi-Breazu-Movileni-Gropniţa-Focuri-Coarnele Caprei-Belceşti, trebuie să se încheie înainte de sfârşitul acestui an. Lotul 3, lung de 40,6 km, începe de la Belceşti şi se opreşte la limita judeţului Suceava după ce trece prin Scobinţi-Sireţel-Lespezi. Întregul proiect, de la Iaşi la Suceava, ar trebui să fie gata până la 31 decembrie 2023. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri