Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Curtea de Apel Ploieşti: Pedeapsă de 23 de ani de închisoare pentru Omar Hayssam prin aplicarea noului Cod Penal

GALERIE
Omar Hayssam Foto cotidianul.ro
  • Omar Hayssam Foto cotidianul.ro
- +

Curtea de Apel Ploieşti, care a judecat sesizarea comisiei din Penitenciarul Mărgineni privind aplicarea noului Cod Penal în cazul lui Omar Hayssam, a stabilit o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare pentru acesta în cele trei dosare în care fusese condamnat.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti, care au judecat sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din Penitenciarul Mărgineni în cazul lui Omar Hayssam, au stabilit o pedeapsă de 23 de ani şi patru luni de închisoare şi cinci ani de interzicere a dreptului de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale pentru Hayssam în dosarul răpirii celor trei jurnalişti, al înşelăciunii în cazul "Volvo" şi al fraudelor în cauza "Foresta Nehoiu".

Astfel, Curtea de Apel Ploieşti a descontopit pedepsele date lui Omar Hayssam în dosarul de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi în dosarul în care acesta a fost condamnat definitiv, în anul 2010, pentru bancrută frauduloasă şi constituire de grup infracţional organizat, pentru fiecare pedeapsă fiind aplicate prevederile noilor prevederi penale.

De asemenea, în dosarul de terorism al lui Omar Hayssam magistraţii cu descontopit pedepsele, reducând pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată prin sentinţa pentru comiterea infracţiunii de complicitate la acte de terorism la maximul special prevăzut de legea nouă şi anume 13 ani şi patru luni de închisoare.

În final, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit pentru Omar Hayssam pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 ani şi patru luni închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse din celelalte dosare în care sirianul a fost condamnat definitiv, pedeapsa rezultantă fiind de 23 de ani şi patru luni de închisoare, cu o pedeapsă complementară de cinci ani interzicerea dreptului de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi comerciale.

Instanţa a dispus, de asemenea, anularea mandatelor de executare a pedepsei cu închisoarea emise anterior în cazul lui Omar Hayssam şi emiterea unui nou astfel de mandat, conform noilor dispoziţii.

Sentinţa pronunţată joi de Curtea de Apel Ploieşti nu este definitivă şi poate fi contestată în trei zile de la comunicare.

Anterior, Curtea de Apel Ploieşti respinsese, de două ori, în 25 aprilie şi în 25 iunie, sesizarea formulată de Penitenciarul Mărgineni privind contopirea pedepselor lui Omar Hayssam, prin aplicarea legii penale mai favorabile. Decizia instanţei nu a fost definitivă, iar Hayssam a contestat-o la instanţa superioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trimiîând dosarul spre rejudecare la instanţa din Ploieşti.

Omar Hayssam este încarcerat în penitenciarul Mărgineni din judeţul Dâmboviţa, fiind condamnat definitiv, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu".

Acesta a fost predat Poliţiei Române în dimineaţa zilei de 19 iulie 2013.

În 23 iulie 2013, Poliţia Română arăta că Omar Hayssam a fost transferat dintr-un centru de reţinere şi arest preventiv al IGPR, în care a stat de la aducerea lui în ţară, într-o unitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Reprezentanţii ANP au precizat ulterior că Omar Hayssam se află din 23 iulie 2013 în custodia Penitenciarului Bucureşti Rahova şi este cazat într-o cameră cu "profil de carantinare-observare". Ulterior, el a fost transferat la Penitenciarul Mărgineni, situat în comuna I.L. Caragiale din judeţul Dâmboviţa

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului.

Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006. (Mediafax)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri