Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

CROCHIURI ECONOMICE

Curtea de Conturi, modificări de atribuţii în prag de război

GALERIE
Curtea de Conturi
  • Curtea de Conturi
- +

Cu trei luni înainte de intrarea României în Cel de-al Doilea Război Mondial, ministrul afacerilor interne vine cu o propunere de decret-lege care viza „organizarea controlului şi judecăţii gestiunilor administraţiilor locale”. Astfel, în raportul special întocmit de Generalul Dumitru I. Popescu (Nr. 8.224 din 19 Martie 1941, regăsit în Monitorul Oficial Nr. 82 din 5 Aprilie 1941) se arăta că respectivul demers se justifica spre a „fi chemaţi la răspundere o anumită categorie de gestionari, pentru actele lor săvârşite în patrimoniul public (al administraţiilor locale – n.a.)”.

 La acel moment, verificarea conturilor de gestiune ale judeţelor, municipiilor/oraşelor de reşedinţă revenea Înaltei Curţi de Conturi, însă „din cauza aglomerării lucrărilor pentru verificarea gestiunii Ministerelor, Administraţiilor autonome etc., nu ar putea îndeplini şi această atribuţiune în măsură de a se verifica la timp toate gestiunile administraţiilor locale, inclusiv comunele rurale, pe care niciodată în trecut nu le-a avut în competenţă”. Conturile care rămăseseră neverificate pe atunci (în valoare de sute de milioane de lei) priveau perioade întinse chiar şi pe două decenii în urmă, situaţie ce făcea ca administratorii patrimoniului public local să creadă că „nu există răspundere pentru actele lor de gestiune”.

De aceea, soluţia propusă a fost de a se crea o comisie alcătuită „din subprefectul judeţului, ca preşedinte, iar ca membri: un şef de serviciu de la Administraţia financiară şi şeful Serviciului financiar al Prefecturii, cu atribuţiuni de verificare şi judecare a conturilor comunelor rurale şi urbane nereşedinţă”. Dacă sub aspect administrativ, subordonarea comisiei respective are loc în raport cu Ministerul de Interne, din punct de vedere jurisdicţional intervine relaţia cu Înalta Curte de Conturi. Comisiile de acest tip – urmare aprobării/semnării D.L. Nr. 952/3 Aprilie 1941 (Monitorul Oficial Nr. 82 din 5 Aprilie 1941) - funcţionează ca „instanţe de conturi inferioare, pentru judecarea conturilor administraţiilor locale şi sancţionarea gestiunilor”. Potrivit Art. 10 din D.L. Nr. 952/1941, „Înalta Curte de Conturi poate cere să i se trimită oricare dintre conturile de gestiune, verificate şi judecate de către comisiunile instituite prin această lege, pentru control suprem, putând păşi la revizuirea din oficiu a deciziunilor date (...)”. Observăm că procedurii verificării şi judecării i se acordă atenţie aparte. Conform Art. 14,

„Deciziunile comisiei de pe lângă Ministerul Afacerilor Interne, date în prima instanţă, sunt supuse apelului la Înalta Curte de Conturi, în termen de 15 zile de la comunicare; iar deciziunile acestei comisiuni, ca instanţă de apel, sunt supuse recursului la Înalta Curte de Conturi, în termen de 30 zile de la data comnicării deciziei (...)”. Revenind la raportul Generalului Dumitru I. Popescu (fost comandant al Corpului de Grăniceri), acesta se încheie cu exprimarea convingerii că în următorii ani noul text normativ „va asigura ordinea de legalitate în mânuirea banului public”, „va sădi încrederea în activitatea autorităţilor publice” şi va facilita „urmărirea în justiţie, la timp” a celor care ar săvăşi vreo fraudă bugetară. Ceea ce n-a putut să prevadă a fost că numai după şapte ani, Înalta Curte de Conturi avea să fie desfiinţată (prin Decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 352/1948). 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri