Curtenii lui Trump și „blatul” Europei (II)

După cum era de așteptat, breșa de securitate de la vârful administrației Trump a fost subiectul numărul unu al presei americane și internaționale. Nu surprinde nici faptul că președintele american și-a apărat subordonații și că media pro-MAGA s-a lansat într-o amplă acțiune de limitare a daunelor, inclusiv prin atacarea jurnalistului și a publicației care a dezvăluit incidentul. Vom vedea cum se va dezvolta subiectul în perioada următoare și dacă opoziția democrată din Congres, aflată într-o evidentă derută după înfrângerea electorală din noiembrie, va putea capitaliza politic evenimentul. În fine, au apărut și reacții neoficiale din mediile politice europene: evident, lumea nu este deloc încântată.

Nu mai era nevoie de încă o insultă de peste Atlantic pentru ca liderii naționali de pe continentul european, ca să nu mai vorbim de cei ai instituțiilor UE, să realizeze că relația transatlantică se schimbă și că e nevoie de negocieri serioase privind viitorul ei. E adevărat că pe mulți dintre ei Donald Trump nu-i suportă, însă politicienii nu au dreptul la hipersensibilitate. În particular, se pot întreba: „unde-ai plecat, John McCain?…” și pot conchide că George W. Bush sau Dick Cheney erau gentlemeni și oameni rezonabili prin comparație cu succesorii lor din ziua de astăzi. Dar cu aceștia din urmă trebuie să discute, sincer, despre soarta mariajului transatlantic, fără a omite vreuna din dorințele și fanteziile ambelor părți.

Că echipa MAGA s-a decis în favoarea unei decuplări rapide de Europa, cu toate consecințele ce decurg și în privința Alianței Nord-Atlantice, este aproape clar. Acest proces nu se poate realiza fără tensiuni, dar nici nu trebuie să ducă la ruptură. Și, în mod paradoxal, e mai ușor de discutat cu o administrație dominată (totuși) de calculele negustorești care-i plac lui Donald Trump decât cu una mai ideologizată, precum ar fi o eventuală administrație J.D. Vance. Pentru că, oricât ar spera democrații că haosul și conflictele provocate de echipa Trump îi vor readuce curând la putere, șansele nu par foarte mari – și nici nu există garanția că ar veni cu o linie care să ne restaureze colaborarea privilegiată cu Europa, în primul rând garanțiile convingătoare de securitate pentru aceasta din urmă.

Aparent, cineva ar putea observa că în acest moment este foarte greu pentru UE să articuleze o poziție comună în relația cu Washingtonul. Nu știm, în acest moment, dacă va exista suficientă voință politică pentru cheltuieli militare semnificative (și pentru acordarea unui rol sporit forurilor de la Bruxelles), dacă în lunile următoare se va mai putea menține climatul favorabil sprijinirii Ucrainei (și sancționării Rusiei), dacă în UE se va ajunge la o poziție comună în chestiunea tranziției ecologice și așa mai departe. Pare a fi momentul ca statele europene importante (cei trei „mari” din UE, plus Marea Britanie) să se coordoneze și să încerce să afle de la administrația Trump ce anume își dorește. Iar după aceea vor ști mai exact dacă se poate conta pe o restabilire a bunelor relații – iar în caz contrar, cum trebuie să acționeze.

O astfel de implicare ar trebui să fie sprijinită sau chiar solicitată de țările mai mici, mai ales de cele care au preocupări de securitate speciale, pe fondul slăbirii NATO. E greu de crezut că de la Washington vor sosi prea curând vești bune în această privință, însă guvernele din România, Polonia sau țările baltice, vechi partizani ai NATO și mereu sceptici în ceea ce privește apărarea europeană, ar trebui să știe cât mai curând dacă este cazul să-și pregătească populațiile pentru un nou concept și pentru alte politici.

În mod normal, discuțiile ar trebui să pornească de la recunoașterea de către europeni a faptului că SUA a investit mult în securitatea continentului nostru, iar pentru asta trebuie să le mulțumim generațiilor succesive de cetățeni americani. Dacă administrația de la Washington optează pentru reducerea drastică a prezenței sale, intrăm într-o nouă fază a relației, dar pornim tot de la această realitate. Donald Trump și colaboratorii săi cuantifică această relație în bani, la fel ar trebui să se procedeze și pe malul european al Atlanticului. Iar dacă Europa chiar nu poate contribui în măsură suficientă la prosperitatea și securitatea poporului american astfel încât relația să fie una echilibrată, atunci va exista un divorț – dar în acest caz va trebui reconfigurat întreg procesul de integrare europeană.

Publicitate și alte recomandări video