Cuvinte antipatice
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Cuvinte antipatice

GALERIE
Alexandru-Calinescu
  • Alexandru-Calinescu
- +

Asociate celor mai diverse cauze, folosite nu o dată anapoda, cuvintele angajat şi militant riscă astăzi să se devalorizeze complet. E şi asta consecinţa unui terorism intelectual tot mai prezent şi mai agresiv.

Motivele pentru care anumite cuvinte mi-au devenit antipatice sunt variate. Unele dintre ele îmi repugnă pentru că sunt folosite în exces şi au ajuns un fel de paraziţi verbali: provocare, locaţie, oportunitate, determinare etc., etc. Pe altele le resping fiindcă vin din limba de lemn a ideologiei comuniste (lista e, aici, foarte lungă). În fine, unele cuvinte au traversat epoci, s-au răspândit peste tot în lume şi au fost confiscate de discursul de stânga: mă gândesc, în primul rând, la angajat şi la militant. Am raţiuni personale să le situez în zona clişeelor care trebuie evitate. Şi în liceu, şi chiar (deşi în mai mică măsură) la universitate ni s-a vorbit, adesea până la greaţă, despre „scriitorii angajaţi”, despre „militantismul” care salvează până şi operele total mediocre. „Angajat” fusese, de pildă, Alexandru Sahia (cine mai ştie de el?), un ins cu o viaţă nefericită şi care se lăsase sedus de sirenele comunismului sovietic: la el angajamentul ţinea loc de operă. Scriitori ca Barbusse, Aragon sau Éluard erau împinşi în faţă datorită admiraţiei lor faţă de URSS, cultului pentru Stalin şi relaţiilor privilegiate cu partidul comunist francez. Aşa se face că a spune despre un scriitor (despre un creator, în general) că e angajat implica automat ideea că respectivul se poziţionează, ideologic, la stânga. Pe lângă idealurile comuniste, încă atrăgătoare pentru revoltător de multă lume, alte „cauze” îi mobilizează acum pe intelectuali, ceea ce le permite să se „angajeze” şi să aibă o bună reputaţie. Despre un intelectual cu vederi de dreapta nu se va spune că este angajat sau, la rigoare, va fi blamat deoarece s-a angajat pe un drum greşit.

Implicarea efectivă a intelectualilor în viaţa publică se produce, la scară mare, în secolul al XVIII-lea, Voltaire fiind prototipul scriitorului care nu ezită să coboare în arenă şi să lupte pentru cauze pe care le consideră juste. În secolul al XIX-lea, dacă adepţii artei pure sunt numeroşi, încă şi mai mulţi sunt creatorii care fac din scrisul lor o armă redutabilă. Un punct de cotitură este, cum bine se ştie, celebra afacere Dreyfus, când romancierul Émile Zola intervine (în 1898), cu un text ce a suscitat un extraordinar ecou, în apărarea căpitanului acuzat pe nedrept. Afacerea Dreyfus a împărţit Franţa (şi nu numai Franţa) în două, între „dreyfusarzi” şi „antidreyfusarzi”. Aceştia din urmă i-au numit pe apărătorii lui Dreyfus, în semn de dispreţ, „intelectuali”. Aşa a apărut cuvântul, de unde poate şi ideea, falsă desigur, că intelectualii s-ar situa întotdeauna de partea bună a lucrurilor. Secolul XX a fost prin excelenţă secolul „angajărilor”, dar, vai, foarte adesea al angajărilor greşite, dacă nu chiar dezastruoase. Unii s-au lăsat orbiţi de comunism, alţii de fascism şi de nazism. Totuşi, comunismul este cel care a dominat în plan intelectual şi a exercitat o adevărată teroare ideologică. André Gide, spre exemplu, a fost o vreme socotit un exemplu de scriitor angajat şi a fost ridicat în slăvi de către Kremlin. După ce a călătorit în URSS şi a avut onestitatea să descrie lugubra realitate sovietică, din „angajat” a devenit „trădător”, „vândut” etc. Nu altceva a păţit Panait Istrati. Fapt este că stânga şi-a apropriat cuvântul „angajat” (a făcut-o şi în alte cazuri) ceea ce a condus adesea la grave distorsiuni. Sartre, în ciuda nenumăratelor, scandaloaselor sale erori şi derapaje este în continuare perceput drept un intelectual angajat, în mai mare măsură decât Albert Camus, care ar trebui să impună tocmai prin exemplara lui verticalitate.

Această problematică este şi astăzi dezbătută, cum se vede şi dintr-un excelent articol al eseistei Eugénie Bastié intitulat „Când stânga vrea să delimiteze perimetrul gândirii” (în Le Figaro din 8 iunie a.c.). Autoarea se referă la nişte afirmaţii ale unui încă tânăr sociolog, Geoffroy de Lagasnerie (sociologia este terenul fertil în care încolţesc şi se dezvoltă multe dintre ideile şi temele stângii radicale). Foarte mediatizatul sociolog ne spune, fără ocolişuri, că „e imposibil să existe o gândire de dreapta”, şi asta fiindcă toate fenomenele din societate sunt expresia unor relaţii de dominaţie: „migranţii care se îneacă, grupurile capitaliste, feminicidul, femeile bătute, homofobia, suprareprezentarea evidentă a negrilor şi a arabilor în aparatul carceral”. Decupajul pe care îl face sociologul este subiectiv şi incomplet, iar teza conform căreia totul trebuie gândit în termeni de dominaţie vine de la maeştrii săi Bourdieu şi Foucault. Cum bine observă Eugénie Bastié, afirmaţiile sociologului traduc aroganţa unei stângi convinsă că deţine monopolul adevărului şi al binelui. În acelaşi timp, dreapta e diabolizată, discalificată intelectual şi delegitimată moral. Cu atât mai remarcabil mi se pare gestul marelui filozof şi editorialist Raymond Aron de a-şi intitula (în 1981) un volum de dialoguri Spectatorul angajat: om de dreapta, Aron recupera un cuvânt pe care stânga pusese, în mod abuziv, stăpânire.

Asociate celor mai diverse cauze, folosite nu o dată anapoda, cuvintele angajat şi militant riscă astăzi să se devalorizeze complet. E şi asta consecinţa unui terorism intelectual tot mai prezent şi mai agresiv.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pesedistul bun, pesedistul rău

Cătălin ONOFREI

Pesedistul bun, pesedistul rău

În viitor, se vor înmulţi cazurile în care înţeleptul Vasile se va contra cu ţăranul Marcel! 

Filmuletul zilei

opinii

Din ce în ce mai buni

Briscan ZARA

Din ce în ce mai buni

Ideea pensionării la 70 de ani mi se pare bună, însă doar ca idee, nu ca lege. Pentru că se ştie faptul că românii sunt extrem de buni la interpretarea oricărui text, fie el biblic, politic sau legislativ, şi vor fi în stare să scoată din asta ceva cu totul şi cu totul diferit decât ce s-a intenţionat, chiar pervers.

Glose la Eminescu

Nicolae TURTUREANU

Glose la Eminescu

* „E ochiul lui/ atotcuprinzător,/ scăldându-ne-n lumină/ preacurată.// Poeţi ce-au fost,/ poeţi ce au să vină,/ traşi pe a poeziei sale roată.”

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

Mihai DORIN

Eminescu - în vremea lui şi a noastră

În vremea lui, Eminescu a fost de puţini înţeles, de unii iubit, de mulţi urât. Nimic nou sub soare. Să înţelegi un om care venea din adâncul timpului, de la „izvoarele veşnice” din care, vorba lui Iorga, se nutresc „naţiile şi secolele”, nu era la îndemână decât spiritelor alese. Iar acestea erau puţine, într-un timp anomic, în care regulile le făceau parvenţii, năimiţii, patrioţii de profesie, speculanţii „frazei”, adică ai vorbelor fără duh, învăţate pe de rost, pentru a camufla adevărul vieţii. Cronicarul acelui timp e perceput a fi Caragiale, întrucât râsu-plânsu are mai mare trecere decât tragicul eminescian. Cei doi se întâlnesc însă în pasiunea de a devoala adevărulşi a vitupera impostura.

pulspulspuls

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Vizitele de dimineaţă ale lui Mihăiţă care i-au scos din minţi pe procurori

Of, of, că grele vremuri am mai ajuns să trăim la Iaşi, stimaţi telespectatori, încât iote că nu trec două zile şi iar ne năpădesc informaţiile pe surse toate una şi una despre dosarele mai marilor zilei, fie Mihăiţă, fie dom’ Costel. 

Caricatura zilei

City manager

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.