Cum să procedezi cu cei ce te dușmănesc? Care e unica salvare din ghearele răului! Sfaturile unui oficial al Mitropoliei

duminică, 23 iunie 2024, 09:40
1 MIN
 Cum să procedezi cu cei ce te dușmănesc? Care e unica salvare din ghearele răului! Sfaturile unui oficial al Mitropoliei

Unica salvare din ghearele răului este atitudinea cristică. Răutatea celor ce L-au răstignit a fost preschimbată de Hristos în bucuria Învierii și a redeschiderii Raiului pentru toți oamenii. El nu Și-a dorit să moară (v. Ghetsimani), dar, atunci când „a sosit ceasul” (Marcu 14, 41), a primit răul din mâinile oamenilor ca pe cel mai mare bine!

Dacă ne considerăm creștini, să punem înaintea conștiinței noastre pasaje din Evanghelie, precum acesta: „Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte». Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Celui ce voiește să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două” (Matei 5, 38-41). Câți dintre noi pot spune că au pus în practică aceste îndemnuri ale Mântuitorului? Probabil majoritatea celor ce se numesc pe sine creștini nici măcar nu pot crede că aceste cuvinte trebuie luate ad litteram. E scandalos ceea ce propune Hristos, nu-i așa? Înțelegem, poate, că trebuie să renunțăm la răzbunare. Cu greu, probabil, acceptăm să încasăm lovituri de la cei ce ne vrăjmășesc. Să-i îndemnăm pe aceștia să ne asuprească încă, să ne nedreptățească mai mult decât o fac deja, parcă e prea de tot! Dar oare despre nedreptate este vorba aici?

Ca orice om cu o funcție publică, având, de-a lungul anilor, multe responsabilități și mulți oameni cu care să interacționez, am avut și mai am încă dușmani. O vreme m-am tot frământat, căutând să înțeleg unde am greșit față de unul sau de altul, străduindu-mă să-mi asum vinovăția de a fi provocat diferite reacții neprietenești la adresa mea. De ceva timp încoace, am înțeles însă că nu are o importanță atât de mare a-mi atribui reale sau închipuite vini. Oricum, „păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmi 50, 4). Chiar dacă aș trăi fără de greșeală de acum și până la sfârșitul vieții, am deja acumulate multe fapte vrednice de osândă. Am, cu alte cuvinte, suficientă „materie primă” pentru o pocăință neîntreruptă până la ultima suflare. Dar mai important decât învinovățirea proprie este a căuta să-l văd pe celălalt (generic numit „vrăjmaș”) ca fiind indispensabil, ca fiind parte integrantă din viața mea, din universul meu existențial. Eu nu pot concepe ca din Rai să lipsească vreunul dintre cunoscuții mei, să nu fie prezenți inclusiv cei ce acum nu mă suportă sau chiar mă dușmănesc. Sunt convins că Dumnezeu va media între noi și ne va aduce la un numitor comun, încât nu-mi fac griji pentru modul în care vom „coabita vecinic”. Important e, cu toată sinceritatea, că eu nu-mi doresc să exclud pe nimeni, dimpotrivă. Doresc să-i văd pe toți „intrând întru bucuria Domnului” (Matei 25, 21 și 23). Acest gând, o dată primit în inimă, m-a odihnit infinit mai mult decât ideea de a-mi asuma integral și exclusiv vinovăția de a fi stârnit în alte inimi supărare, sminteală sau ură.

În lumina acestei conștientizări, am început a privi altfel cuvintele Domnului amintite la începutul articolului. A întoarce celălalt obraz celui ce te lovește pe obrazul drept înseamnă a nu-i întoarce spatele, ci a continua să-l privești în ochi. A-l accepta drept partener de dialog. Dacă la palmă răspunzi cu celălalt obraz, e un început de dialog. Cu totul neconvențional, ce-i drept. Dar e singurul mod de a „conversa” cu o persoană care te dușmănește. Dacă vrea să-ți ia haina, adică cele exterioare, vizibile ale tale, îi dai și cămașa – adică cele ce-ți sunt intime. Te folosești de o acțiune îndreptată de „vrăjmaș” asupra celor din afara ta, pentru a interioriza relația cu el, pentru a-l primi în inimă. Silindu-te să mergi o milă alături de el, tu mai adaugi încă o milă. Te folosești de agresivitatea lui, de dorința lui de a te domina sau manipula, spre a-i deveni tovarăș de drum. În felul acesta îi arăți că nimic nu e mai important decât să fiți împreună. Dar, atenție: asta este alegerea ta, nu slăbiciunea ta! Răutatea, manifestată sub influența diavolului, caută să dezbine oamenii. A „nu te împotrivi celui rău” înseamnă a nu intra în această logică. Ci, dimpotrivă, a întoarce acest rău într-o șansă de a fi împreună cu „dușmanul”, de a-ți croi drum spre inima lui.

E binecunoscut faptul că o victimă se poate atașa de agresorul său într-un mod bolnăvicios. Generic, acest tip de atașament toxic mai poartă numele și de „sindromul Stockholm”. Dacă în viață persist în a mă considera o victimă a mediului, a unor oameni din jurul meu, a conspirațiilor de tot felul etc., voi sfârși, inevitabil, prin a fi sclavul celor de care mă las terorizat. Unica salvare din ghearele răului este atitudinea cristică. Răutatea celor ce L-au răstignit a fost preschimbată de Hristos în bucuria Învierii și a redeschiderii Raiului pentru toți oamenii. El nu Și-a dorit să moară (v. Ghetsimani), dar, atunci când „a sosit ceasul” (Marcu 14, 41), a primit răul din mâinile oamenilor ca pe cel mai mare bine! A primit blestemul morții prin spânzurare pe lemn (Deuteronom 21, 23) ca pe o binecuvântare pentru că, prin acest rău, Domnul a ajuns la tot omul care coborâse în iad (șeol) cu sufletul. El a transformat totul într-o șansă de a fi împreună cu noi toți, chiar și cu cei mai răi dintre noi. Nu e loc (iad) în care să cădem noi și în care să nu poată ajunge Hristos. Din ieslea sărăcăcioasă a Betleemului în Egiptul necredinței și al idolatriei, de pe Golgota suferinței totale până în iadul celor fără de nădejde. Unde aș putea să ajung eu, ca om, și să nu fie, împreună pătimind cu mine, și Hristos?

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii