Ne spune că e de domeniul iminenţei adoptarea unei noi Legi a educaţiei ceea ce, desigur, nu ar fi nicidecum rău de vreme ce vechea lege, cunoscută sub numele de “legea Funeriu”, bună-proastă cum a fost ea, adoptată sub presiunea preşedintelui de atunci, dl. Traian Băsescu care a descins în Parlament, a fost ciopârţită de capriciile şi dorinţele de originalitate ale celor ce l-au precedat pe dl. Cîmpeanu în funcţie. Ne mai informează şi că se află în lucru şi o Lege a învăţământului superior, lucru care iarăşi, în principiu, nu ar fi tocmai rău, deşi, după părerea mea, educaţia s-ar cuveni privită ca un continuum.

Dl. Sorin Cîmpeanu este cu deosebire preocupat de ceea ce se întâmplă în învăţământul mediu. El este principalul centru de interes al inovărilor, inovaţiilor şi modificărilor pe care le plănuieşte şi deja chiar le pune în practică dl. ministru. O face cu mult înainte de adoptarea promisei viitoare legi a Educaţiei. Să însemne oare asta că dl. Cîmpeanu are certitudinea că toate modificările impuse de el vor fi adoptate fără probleme? Sau puţin îi pasă d-lui ministru că vor urma noi schimbări, adică tot atâtea alte bulversări? Însă acum el e şef la Minister, el trebuie să îşi facă el poftele. Care se cuvin puse în regim de urgenţă în practică. Numai că ele presupun mulţi, foarte mulţi bani, presupun dotări de care multe şcoli nu dispun şi pe care e greu de închipuit că şi le vor putea procura având în vedere că e deja o certitudine că în viitorii 4-5 ani nimeni nu are de gând să respecte prevederea de a fi alocate 5 sau 6 procente din PIB educaţiei. Inutil să mai observ şi eu cât de fără acoperire în fapte e conceptul România educată. Numai o vorbă spusă în vânt. Ceva ce sună în mod plăcut urechilor preşedintelui Iohannis.

E foarte adevărat că e nevoie de o reformare a sistemului. Şi că acest proces se cuvine început cu învăţământul mediu care a suferit în ultimii ani o masivă degradare. Numai în parte provocată de pandemie. Degradarea era o realitate preexistentă asaltului virusului Sars-Cov 2. Dacă cineva, de 40-45 de ani, de pildă, ar pune azi în practică zicerea lui Noica în conformitate cu care, la un moment dat, ar fi foarte bine să mai parcurgi o dată cursul liceal, ar constata că operaţiunea nu îi serveşte la nimic. Din contră. Atât de mare e jalea din liceul românesc. Eu o constat în fiecare an, cu fiecare nouă serie de studenţi. Tot mai slab pregătită. Reformarea se cuvine făcută însă în cunoştinţă de cauză, după o serioasă analiză a situaţiei.

Ştie însă oare dl. ministru cu adevărat ce s-a întâmplat, ce se întâmplă în învăţământul mediu? Dl.Cîmpeanu nu a predat nici măcar o zi nici la şcoala generală, nici la liceu şi nici nu avem prea multe ştiri că ar fi luat la pas şcolile din România. Cum-necum, oricât de criticată a fost d-na prof.univ.dr. ing. Ecaterina Andronescu (şi nu a fost nicidecum criticată pe nedrept), dumneaei a făcut vizibile eforturi în acest sens. A făcut nenumărate vizite în teritoriu. Să aibă oare dl. Cîmpeanu aşa de buni sfătuitori, atât de performanţi secretari de Stat încât să se poată baza eminamente pe opiniile, pe sfaturile lor? Care sunt aceştia? Majoritatea sunt nevăzuţi-necunoscuţi, ştim despre ei doar că sunt mulţi, însă toţi numiţi politic. Dl. Cîmpeanu nu prea dă semne că ar prea mare preţ pe avertismentele venite, de pildă, din partea d- lui prof.univ.dr. Mircea Miclea (dl. Miclea a atras în repetate rânduri atenţia că dl. Cîmpeanu riscă să devină adeptul sau victima formelor fără fond) şi nici pe sfaturile preşedintelui Academiei, dl. acad. prof.univ. dr. Ioan-Aurel Pop. Bun, dl. Pop e un tradiţionalist, el vrea să nu se piardă nimic din educaţia clasică, însă critici sau măcar sugestii au venit şi de la succesorul lui la conducerea Universităţii “Babeş-Bolyai”, dl. prof.univ. dr. Daniel David, un campion al modernizării. Pe care o doreşte a fi una reală şi nu ceva făcut la modul hei-rup. Un hei-rup cu morgă, domeniu în care excelează dl. Cîmpeanu.

ANAF a anunţat zilele trecute că va declanşa o operaţiune fără precedent ce are drept scop impozitarea profesorilor ce dau meditaţii. Mai mult, li se cere acestora să îşi cumpere de urgenţă case de marcat. Mai-marii ANAF nu par defel interesaţi de cât ar costa acestea. De acord. Legea e lege şi trebuie respectată de toţi, chiar şi de acei profesori aflaţi la început de carieră care dau meditaţii fiindcă Statul român îi plăteşte prost. Tot amânând punerea în practică a legii privind creşterea salariilor din învăţământ. Reamintesc că în urmă cu câteva luni, dl. Cîmpeanu însuşi a admis că nu ar putea trăi cu o leafă de profesor debutant. Nu a făcut însă nimic pentru ameliorarea situaţiei. Dl. Cîmpeanu e un conştiincios ostaş al partidului. Indiferent care ar fi acesta. În urmă cu vreo zece ani s-a dat de ceasul morţii spre a acoperi plagiatul evident al fostului premier şi şef de partid Victor Viorel Ponta (povestea e detaliată în cea mai recentă carte a Emiliei Şercan), acum ascunde plagiatul noului lui şef, generalul Ciucă. L-a votat ca judecător la CCR pe plagiatorul Licu. Dl. Cîmpeanu a plusat anunţând că le va fi interzis prin lege profesorilor să îşi mediteze propriii elevi. Corect. Dar ce facem cu copiii care învaţă în comune, acolo unde se prea poate să existe numai un singur profesor de o anume specialitate? Acestora le interzicem să recurgă la o modalitate (repet, discutabilă) de a recupera ceea ce şcoala nu le oferă în acest moment? Dl. academician la dublu, cu indemnizaţii aferente, Sorin Mihai Cîmpeanu a găsit şi aici soluţia. Profesorii nu au decât să facă meditaţii gratis. Or, asta e ceva de genul dacă nu au pâine, să mănânce cozonac. Ori să bea profesorii ceai de tei cum ne-a sfătuit recent finanţistul şef al României. (Articol preluat de pe platforma Contributors.ro)

Mircea Morariu este critic de teatru, doctor în filologie, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea, dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică