Dacă societatea vrea mai ales absolvenți care să înțeleagă parfumul gândirii introspective, de ce să mai finanțăm oameni de știință, ingineri și medici?

Așadar, într-o dezbatere recentă și cu privire la calitatea învățământului, premierul Bolojan aprecia: „Învățământul nu înseamnă doar resurse financiare. Înseamnă că ai resursele financiare pe care le poate pune țara asta la dispoziție, dar trebuie să fie văzut cum folosim aceste resurse. Este anormal să finanțezi, de exemplu, o facultate cu aceeași sumă, dacă absolvenții ei nu lucrează niciunul în domeniu pe care l-a absolvit, față de o facultate la care, nu știu, 90% dintre ei lucrează în domeniul respectiv.”

Evident, argumentul domniei sale se referă implicit și direct la faptul că potrivit unor cifre mai mult sau mai puțin corecte statistic, numărul absolvenților din domeniile socio-economice și umaniste depășește semnificativ numărul absolvenților din domeniile tehnice sau medicale. Pe linie de consecință a argumentării precedente, întrebarea retorică nu se lasă așteptată, și doar un ignorant ar ocoli-o sau s-ar preface că ea nu există: de ce mai avem nevoie în învățământul superior din România de domenii tehnice, medicină, științe exacte și ale naturii?

Încercând să-mi păstrez conciziunea – acesta este și un „defect” profesional, întrucât în domeniul în care activez deseori trebuie să comprim ideile exprimate de 20.000 de cuvinte în doar 2.000 de cuvinte, accentul punându-se nu atât pe bogăția literară a textului, ci mai ales pe plus-valoarea și noutatea raportată – voi prezenta pe scurt în intervențiile mele viitoare argumente alternative cu privire la țări și politici care au favorizat nu doar dezvoltarea explozivă a cunoașterii științifice dezvoltată în universități, dar și translarea acesteia în creștere economică.

Ce fac alte țări: China a investit masiv în educație și în oameni

Într-o ordine alfabetică, voi începe cu exemplul Chinei, care este lider global în inteligență artificială, energie verde, industrie aerospațială, comunicare cuantică, supercomputere și tehnologia informației, biologie sintetică, orașe „inteligente” și integrare urbană. Ca o notă sarcastică, aparent devansăm China în domenii socio-economice, însă asta n-ar trebui să ne bucure…

Ascensiunea fulminantă a Chinei după 1978 se datorează nu doar hotărârilor liderilor săi – alegerilor lor politice afirmative – ci, așa cum este adesea trecut cu vederea, și ceea ce liderii națiunii au ales să nu facă, cu accent principal pe lipsa terapiilor de șoc, așa de mult îndrăgite în Europa de Est și nu numai. Când a venit vorba de educație, Beijingul și-a direcționat resursele în dezvoltarea capitalului uman, care s-au dovedit ulterior esențiale pentru susținerea creșterii economice. Investițiile semnificative în acest registru au creat o forță de muncă mai calificată și mai versatilă, iar calitatea forței sale de muncă a devenit un avantaj competitiv cheie.

Beijingul a stimulat companiile să adopte tehnologiile moderne. În același timp, prin subvenții și prin semnalarea clară a priorităților sale către oamenii de știință, cercetători, oficiali locali și antreprenori deopotrivă, statul chinez a indicat care tehnologii specifice le identifică drept cheie: inteligența artificială, robotica avansată, biologie sintetică și medicina de performanță, echipamentele noi, semiconductoarele avansate, standardele de telecomunicații de ultimă generație, vehiculele electrice, sistemele fotovoltaice și energia eoliană, pentru a numi doar câteva.

Un factor esențial în această argumentație îl reprezintă numărul masiv de absolvenți, oameni de știință și ingineri pe care îi producea China în anii trecuți: aproximativ 3,5 milioane de studenți pe an din domenii STEM („Science, Technology, Engineering, and Mathematics”), circa 50.000 doctorate acordate în domenii STEM în 2022 și respectiv 1.3 milioane de ingineri pe an. Nota bene: în aceste statistici, definiția consacrată a „oamenilor de știință” include specialiști în științe fizice, științe ale vieții, științe matematice și ingineri, dar îi exclude pe cei din științele sociale.

Miliarde de dolari investiți în universități acum 30 de ani

Știind foarte bine că puterea științifică a unei țări stă la baza puterii sale economice, majoritatea factorilor de decizie politică au considerat că guvernele ar trebui să cheltuiască consistent și cu tenacitate fonduri publice pentru a sprijini știința. Practic, toate guvernele lumii investesc în știință ca strategie națională. Astfel, nu este surprinzător faptul că guvernul chinez, având acces la resurse centralizate, a formulat în mod repetat politici de stat pentru a promova știința chineză.

Repet, politici de stat, nu de „ministru”, croite după interesele meschine sau umorile trecătoare ale unor asemenea decidenți trecători. Doar ca exemple izolate, pentru instituțiile de învățământ superior, guvernul chinez a lansat în 1995 „Proiectul 211” pentru a moderniza capacitățile de cercetare a aproximativ 100 de universități, costând aproximativ 2,2 miliarde de dolari în prima fază, între 1996 și 2000.

„Proiectului 211” i-a urmat în 1998 un program și mai ambițios, „Proiectul 985”, dedicat construirii unor universități de elită de talie mondială în China. Un alt obiectiv-cheie a fost atragerea talentelor din străinătate, vizând oamenii de știință chinezi născuți în străinătate, în special pe cei care lucrau în Statele Unite. Astfel, în 2008, guvernul a lansat „Programul Celor O Mie de Talente”, numit „Programul de Recrutare a Experților Globali”, cu scopul explicit de a „vâna” oameni de știință de nivel înalt din instituțiile de cercetare de prim rang din străinătate. Pachetele de recrutare includeau de obicei un salariu ridicat, fonduri și spațiu de cercetare, și o alocație standard de relocare scutită de taxe.

În 2024, China a devansat SUA ca număr de articole științifice publicate în reviste de top

China este, de departe, țara cu cea mai rapidă creștere în ceea ce privește productivitatea articolelor științifice. Investițiile s-au concentrat pe științe fizice, inginerie, științe matematice, științe biologice, știința materialelor, chimie, imunologie, biologie moleculară și genetică, științe ale pământului și mediului. Ascensiunea Chinei în producția științifică totală a fost însoțită și de o îmbunătățire substanțială a calității, consacrată de numărul de citări atrase și a articolelor publicate în jurnale cuprinse în Nature Index, care urmărește publicațiile din 145 dintre cele mai elitiste reviste de științe naturale din lume. Aceste 145 de reviste din Nature Index aplică un proces riguros de evaluare inter pares la nivel internațional și au rate de respingere ce depășesc adesea 90%. Cifrele în acest sens arată avansul Chinei în 2024, cu 37.273 de articole, comparativ cu 31.930 ale SUA.

China nu produce doar mai multe cercetări, ci produce cercetări de calitate. În 2024, China a realizat ceea ce părea imposibil cu doar câțiva ani în urmă, depășind Statele Unite în ceea ce privește numărul de publicații care apar în cele mai prestigioase reviste științifice din lume.

Nu este așadar deloc întâmplător că în ultimul an, prim-ministrul britanic Keir Starmer, prim-ministrul finlandez Petteri Orpo, prim-ministrul irlandez Micheál Martin, președintele francez Emmanuel Macron, regele Felipe al Spaniei au vizitat cu toții China, iar următoarea vizită de calibru anunțată este cea a cancelarului german Friedrich Merz. Obiectivul comun al acestor vizite a fost similar: promovarea cooperării pragmatice, precum și ancorarea relațiilor strategice dintre China și Europa.

Rămâne așadar o întrebare și o rană deschisă cu privire la măsura în care factorii politici în țara noastră au clarviziunea să înțeleagă și să accepte aceste realități ce privesc prioritizarea inteligentă a finanțării universitare după modelul aplicat în țări puternice economic și militar și a cercetării științifice din domenii relevante (e.g., SUA, Israel, Coreea de Sud, Japonia), nu ghidându-se după cifre extrase selectiv din piața publică și îmbrățișând întrebări de genul: „dacă societatea vrea mai ales absolvenți care să înțeleagă limbajul florilor și parfumul gândirii introspective, de ce să mai finanțăm oameni de știință, ingineri și medici?”

Profesorul universitar doctor Tudor Luchian, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, este un fizician român recunoscut internațional pentru cercetările sale inovatoare în biofizică și nanotehnologie, cu aplicații în medicina genomică și dezvoltarea de nano-biosenzori

Publicitate și alte recomandări video