Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Dacii liberi

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

Precum oamenii din Neanderthal, peste doar 50 de ani se va pomeni despre românii din spaţiul carpato-danubiano-pontic ca despre o naţie dispărută care a locuit câteva sute de ani pe aceste meleaguri. Pandemia de coronavirus va fi ca o linie roşie de hotar în istorie văzută ca punct final de eliminare a lor.

Ei au fost „cei mai viteji şi cei mai neînfricaţi dintre traci” (Herodot). Au stăpânit vreme de secole teritoriul dintre Marea Neagră, Munţii Balcani, Tisa şi Nistru, iar sub regele Burebista, întemeietorul primului mare regat al geţilor şi dacilor au format o împărăţie formidabilă. Dar au dispărut aproape complet, atât în trup, cât şi în spirit. Spuneam într-un articol mai vechi că singurii daci adevăraţi, moştenitori ai celor din vechime, rămăşi în zilele noastre sunt cei din satele sărace, uitate de civilizaţie din munţi sau din glodurile Vasluiului, Botoşaniului, Iaşului. Da, ei sunt urmaşii lui Burebista şi ai lui Decebal, aceia care trăiesc din alocaţie, care îşi bat nevestele şi copiii, care îşi ţin câinele legat cu un lanţ de jumate de metru toată viaţa şi se distrează când taie porcul, care nu ştiu să scrie ori să citească, beau alcool mult şi nu se spală cu lunile (sunt bine cunoscute, din mărturii ale altor istorici, aversiunea dacilor pentru scris şi citit, de aici sărăcia documentelor istorice despre ei, ataşamentul lor deosebit faţă de creşterea viilor, producerea şi consumul vinului, şi lipsa totală de interes pentru curăţenie).

Fără îndoială, ceilalţi locuitori ai României sunt nişte străini care au doar în sânge urme ale genelor de geto-daci. În manifestare şi spirit imită alte popoare. Aceştia sunt un fel de cotropitori din interior, nişte trădători de neam care se dau drept autohtoni. Civilizaţia şi cultura pe care le căutăm, le recunoaştem şi le slăvim astăzi sunt eminamente produse occidentale, care nu au nicio legătură cu strămoşii noştri. Dacii de azi au sărit de la analfabetism total la analfabetism funcţional, de la alcoolism, la dependenţă de energizant sau Cola, şi de la nespălat, la epilat aproape tot corpul... Ce a mai rămas e doar barba, mare minune că a revenit şi asta la modă.

Dar, iată că a sosit şi vremea ca ultimele rămăşiţe ale acelor întârziaţi ai istoriei să fie stârpite. Pandemia de coronavirus, această invenţie genială, această răzbunare peste secole a împăratului Traian, face o selecţie uimitoare şi extraordinar de precisă a „neamurilor”. Cele noi, dar străine de tradiţie şi naive, care înţeleg falsa importanţă a unor anumite lucruri „moderne”, „dezinteresate” şi „benefice”, cum ar fi vaccinul anti-Covid, vor supravieţui, iar cele vechi, care se ţin cu dinţii de cultura şi gândirea solide ale strămoşilor lor, se duc încetul cu încetul, dar sigur, în lumea celor de dincolo.

Satele „rebele” din fiecare judeţ cu procentaj infim de vaccinaţi care urmează „calea sacră” a tradiţiei vor fi şterse de pe faţa Pământului cu fiecare val nou al pandemiei. În locul lor vor veni dezvoltatori pricepuţi care vor avea grijă de pământuri în mod metodic şi civilizat, exact cum au făcut romanii după cucerirea Daciei. Se vor face străzi asfaltate, se vor ridica fabrici şi uzine mutate din alte ţări şi aflate în căutare de mână de lucru ieftină, se vor cultiva grâne care vor pleca peste hotare de unde vor veni înapoi ambalate în cutii frumoase sub formă de chipsuri sau cereale pentru copii. Se vor construi case cu etaj şi cu câte 200 mp de curte pentru tinerii daci americanizaţi unde să îşi crească moştenitorii în condiţii perfecte de linişte şi igienă, la adăpost de toate primitivismele care acum câteva sute de ani îi defineau. Viţa de vie, vinul şi beţiile tradiţionale vor cădea în desuetudine până ce vor fi interzise prin lege pe motiv că răspândesc viruşi şi rele moravuri.

Satele în forma lor cunoscută azi vor deveni o raritate, ţăranii doar o imagine din cărţile de istorie sau de literatură. Aşa cum noi vorbim acum despre cruzimea şi sălbăticia cu care dacii îşi tratau deopotrivă prietenii, rudele, animalele ori duşmanii, în numele zeilor, la fel vom vorbi peste doar câţiva ani despre aceeaşi cruzime cu care bunicul îşi bătea la ţară calul cu biciul, îşi tăia găina sau porcul cu cuţitul, îşi altoia nevasta ori copiii cu cureaua, mizeria în care trăiau oamenii în acele locuri oribile şi respingătoare fără încălzire centrală, fără asfalt ori Internet, şi multe altele asemănătoare. Toate lucrurile din trecut vor deveni primitive, doar prezentul va fi frumos, modern, civilizat, curat şi strălucitor.

Spitalele sunt acum pline de daci liberi. La fel şi morgile. Peste 90% dintre victime sunt urmaşi direcţi şi fideli ai lui Burebista. Ei ascultă cu sfinţenie de zeul suprem şi nu se lasă influenţaţi de „blestematele” de vaccinuri şi tot ce implică ele. Rămân viteji şi neînfricaţi, vorba lui Herodot, până în ultima clipă. Nu toţi, dar mare parte din ei.

Ce mă întristează, totuşi, este că nu mai sunt nici aceştia cum erau cândva. Nu mai sunt toţi la fel de dârji, mulţi cedează, se lasă convinşi de colonişti şi vor să se vaccineze pe patul de spital. Văd din ce în ce mai multe cazuri de intubaţi care cer să fie injectaţi cu serul schimbării în speranţa că asta le va salva viaţa. Renunţă la credinţă în ultima clipă. Pe vremea lui Decebal nu vedeai aşa ceva, Doamne fereşte! Preferau oricând moartea decât o viaţă pângărită, în umilinţă. Şi, mai mult decât atât, sunt la fel de mulţi care declară că se leapădă de spiritul şi credinţa lor geto-dacă pentru cele necurate occidentale, cum ar fi 5G sau maşinile electrice, de exemplu.

Acuma, nu glumesc şi nici nu mai sunt ironic când spun că românismul adevărat e pe cale de dispariţie. Din cei peste 70% de conaţionali verzi care nu au votat pentru că nu au găsit niciun român adevărat printre candidaţi (mai în glumă, mai în serios, e o afirmaţie destul de aproape de adevăr, dacă ne uităm la actele de identitate ale multora de pe liste), aproape toţi aceştia sunt acum fie în spital, fie la morgă, fie pe cale de a se infecta la o cumătrie incognito sau la vreun birt în următoarele 24 de ore. După această pandemie, procentajul se va schimba drastic în România: românii verzi, urmaşii dacilor liberi, vor deveni o minoritate într-o ţară dominată de străini, fie în acte, fie în spirit. Sunt aproape sigur că la următoarele alegeri se va vorbi altfel despre prezenţa la vot.

Precum oamenii din Neanderthal, peste doar 50 de ani se va pomeni despre românii din spaţiul carpato-danubiano-pontic ca despre o naţie dispărută care a locuit câteva sute de ani pe aceste meleaguri. Pandemia de coronavirus va fi ca o linie roşie de hotar în istorie văzută ca punct final de eliminare a lor. Hai, că mai avem un pic, vine acuş şi valul 5, Epsilon, sus cupa!

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri