anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 24.10.2020

Daea a dat 14 milioane lei de la UE, un primar ALDE a cheltuit și un candidat PSD a primit

GALERIE
petrica daea
  • petrica daea
- +

Primarul comunei Romuli (Bistrița-Năsăud), Ioan Monița, a plătit peste 14 milioane de lei pentru construirea a două drumuri forestiere. Banii au ajuns la firma pesedistului Tamaș Surd, candidatul PSD la primăria Călinești Oaș (Satu Mare). Fondurile: europene.

Ioan Monița conduce comuna Romuli din județul Bistrița Năsăud de 16 ani, timp în care a schimbat trei partide. A trecut pe la PDL, PNL și a ajuns într-un final la ALDE, unde a fost numit la șefia organizației județene.

Partidul Social Democrat se laudă pe site-ul guvernarepsd.ro că a finanțat construcția și modernizarea a două drumuri forestiere în comuna Romuli. Pentru fiecare drum s-au alocat câte 6,8 milioane lei, bani europeni proveniți din Programul Național de Dezvoltare Rurală, program derulat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. AFIR a fost condusă de Adrian Ionuț Chesnoiu, fost polițist și membru în TSD Olt, iar la conducerea ministerului s-a aflat ministrul Petre Daea. Aceasta este filiera prin care PSD se laudă că a pompat aproximativ 14 milioane lei în comuna bistrițeană Romuli.

PSD încasează pe firmă privată

Ce s-a întâmplat cu banii? Primăria Romuli, sub conducerea lui Ioan Monița, a organizat două licitații pentru atribuirea contractelor pentru construirea celor două drumuri forestiere. Prima a fost estimată la 6,28 milioane lei, iar cealaltă la 6,25 milioane lei. Însă, în urma licitațiilor, cele două contracte au fost adjudecate la 7,17 milioane lei, respectiv 7,13 milioane lei. Practic, valoarea celor două contracte a crescut cu aproximativ 900.000 lei fiecare. Dar coincidențele nu se opresc aici. La ambele licitații s-a înscris o singură firmă, Tomi Alex, care a depus ofertele mărite. Și a câștigat.

Firma Tomi Alex, înregistrată în comuna Călinești Oaș, are doi asociați: Irina și Tamaș Surd. În 2013, Tamaș Surd s-a aflat pe lista pesediștilor care i-au cerut senatorului Valer Marian să părăsească organizația PSD Satu Mare. Acum, Tamaș Surd candidează la fotoliul de primar al comunei Călinești Oaș din partea PSD. Într-un clip electoral postat pe pagina sa de Facebook, Tamaș Surd le promite localnicilor că va defrișa o pădure de trei hectare pentru a face rost de teren pentru construcția unor case.

Astfel, banii alocați de Chesnoiu și Daea pentru cele două drumuri forestiere au ajuns la colegul lor de partid prin intermediul primarului Ioan Monița de la (azi) ALDE.

Continuarea, pe newsweek.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Generaţia de aur şi statul perpendicular

Nicolae GRECU

Generaţia de aur şi statul perpendicular

Hagi şi colegii săi de generaţie nu joacă așa cum cântă geometria politică.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul manelizării cântecului popular (I)

Eugen MUNTEANU

Pericolul manelizării cântecului popular (I)

Agresive şi insidioase, subprodusele culturale pe care le numim, cu un termen generic, manele ne dau măsura răspândirii îngrijorătoare a ţigănirii unei mari părţi a publicului românesc.

Iubirea de vrăjmaşi nu e un soi de love story

pr. Constantin STURZU

Iubirea de vrăjmaşi nu e un soi de love story

Aceasta e probabil cea mai grea poruncă din toată Evanghelia: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!". Completată imediat de: "faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri" (Luca 6, 27-28). Pare greu de împlinit acest cuvânt din două motive: pentru că nu înţelegem de ce ni se adresează nouă acest îndemn şi pentru că nu ştim ce înseamnă "a iubi".

Archaeus

Alex VASILIU

Archaeus

Chiar dacă nu aş fi avut posibilitatea să ascult concertul de duminică, 4 octombrie, gândurile despre Archaeus şi-ar fi găsit locul aici. Nu doar pentru că s-au împlinit trei decenii şi jumătate de când a fost înfiinţat. 

pulspulspuls

Hopa: madama senator a fost văzută prin târg...

Hopa: madama senator a fost văzută prin târg...

O ştire pozitivă pe ziua de astăzi, dacă tot e uichend: apreciem în mod deosebit efortul madamei senator şi notar de Bucureşti Iulia Scântei de a bate atâta amar de drum până la Iaşi personal, deşi putea semna o împuternicire, cum face atâtea pentru partid, ca să îşi depună aici dosarul de candidat la un nou mandat de senator. 

Caricatura zilei

Plasma

Editia PDF

Bancul zilei

COVID ne-a învatat sa ne spalam pe mâini. Sper sa apara un virus care sa ne învete sa ne spalam si pe picioare. (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.