D’ale politicii de azi

De la un ciclu electoral la altul, calitatea morală şi profesională a politicienilor români tinde spre zero. Cea mai la îndemână explicaţie este aceea că declinul clasei politice este simptomul prăbuşirii valorilor în societatea românească; de aici dezinteresul guvernaţilor cu privire la virtuţile guvernanţilor. Dar explicaţia simplifică nepermis lucrurile, inducând concluzia vinovăţiei generale şi deci indistincte. Mi se pare prea simplist să conchidem că avem o clasă politică după chipul şi asemănarea poporului. De ce am cere discernământ politic mulţimilor votante, ignorând mecanismele de tip partitocrat de selecţie negativă înăuntrul clasei politice? Şi asta întrucât acceptăm prea lesne că politica este un rău necesar ori chiar o damă de moravuri uşoare. Recursul la acest raţionament ne conduce sistematic la eludarea adevărului cu privire la originea obscură a mecanismelor de partid şi a puterii din România. Doar devoalând sursele securistice ale structurilor de putere vom putea să ne explicăm de ce politica se deprofesionalizează alarmant şi induce un sentiment general de neputinţă şi de lehamite. Iar pentru clasa politică suficientă, incultă şi coruptă, această reacţie de întâmpinare populară induce abil exact ceea ce îşi doreşte, pentru a se autoreproduce ca o pseudoelită sau o „pătură superpusă” care perpetuează năravurile neofanariote.

Democraţia devine formală şi ineficientă în societăţile incapabile să construiască instituţii coerente şi profesioniste, menite să genereze predictibilitate. Or, la fel ca şi în cazul dezastrelor naturale, puse sistematic pe seama supărării lui Dumnezeu pentru nevrednicia noastră, contraperformanţa politică este privită ca un dat natural în cel mai bun caz, ori ca un bluestem, în cel mai rău. Din istorie ştim însă că nu mulţimile generează democraţia, ci elitele cugetătoare şi responsabile. Dar poate cineva să atribuie calitatea de „cugetători” liderilor politici de astăzi? Se sparie gândul că i-am putea numi astfel pe membrii clanului politic transpartinic, de la Iohannis, Ciucă şi Ciolacu începând şi până la Bode, Câţu ori Gorghiu şi alţii pochimeni care se pretind patrioţi.

Fără modele autentice şi orfană de patriotism, actuala clasă politică funcţionează după instinctul clanului şi a instituit principiul omerta pentru orice trădare a intereselor ei. În realitate, clasa politică scapă controlului public, făcând ca mecanismele elective să fie gripate de manipulare şi populism. Iar contrar aşteptărilor, populismul nu este vocaţia mulţimilor, ci opera politicienilor iresponsabili care au inventat poporul manipulat şi umil. În acest tip de societate, totul este mimat: democraţia, guvernarea responsabilă, instrumentele de control ale puterii, justiţia, educaţia, patriotismul etc. Un popor needucat, neîncrezător în menirea instituţiilor fundamentale, precum Justiţia, devine o comunitate fatalistă, şi nu invers. Nu presupusul şi mult trâmbiţatul fatalism al românilor stă la originea neîncrederii acestora în ei înşişi, ci manevrele politicienilor care au instituit contraperformanţa ca mod de a face politică. Sunt vinovaţi românii că au ajuns analfabeţi funcţionali aleşi pe liste de partid, de tip Ciucă, plagiatori jalnici de tip Bode, nulităţi patente de tip Ciolacu şi alţii, eiusdem farinae, precum megalomanul mediocru şi suficient Iohannis să ne conducă? Ştiau românii că în spatele statuii de neamţ solemn se ascunde o nulitate? Şi-a imaginat vreun votant al lui că tocmai el va fi naşul alianţei ticăloase PNL-PSD? A bănuit măcar cineva că acesta va schimba liderii PNL ca pe propriile şosete şi va inventa o duzină de nulităţi, pe care să-i promoveze în cele mai importante funcţii în stat? Nici în visele cele mai negre nu mi-am imaginat că tocmai el va putea aduce un general închipuit şi cu minte de căprar, pentru a conduce guvernul României.

Nu electoratul veşnic dezamăgit poartă vina pentru trădarea politicienilor, ci constituirea acestora într-o tagmă lipsită de scrupule. Poporul creşte atunci când are îndrumători, adică modele de patriotism şi de bune practici. În lipsa liderilor autentici, poporul devine fatalist, iar politicienii ipocriţi, demagogi şi corupţi. Însă salvarea nu a venit niciodată de la politicieni, ci de la împrejurările care au trezit instinctul de viaţă al poporului. Dar atunci când se ajunge la această soluţie, de regulă funcţionează tăvălugul. Însă mentalitatea de clan a clasei politice româneşti – şi mă refer la cea care instituie regulile, nu la minoritatea celor responsabili – nu poate fi decât suicidară. Dar preţul va fi plătit înainte de toate de poporul român, întrucât într-o democraţie formală/ mimată, responsabilităţile se distribuie mereu inegal. Mărturie stă chiar experienţa noastră din ultimele decenii.

Mihai Dorin este istoric şi publicist

Publicitate și alte recomandări video