Premieră la Iaşi: de la grădiniţă până la doctorat. Vom avea prima universitate din ţară ce poate pregăti complet un tânăr
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) devine prima institutie de înv (...)
citeste totvineri, 19.08.2022
Dan Barna a fost ales președinte al partidului Uniunea Salvați România pentru un nou mandat, potrivit unui comunicat de presă transmis de partid. În cadrul scrutinului intern, care s-a desfășurat online în perioada 1-5 septembrie, au votat 9314 membri dn cei peste 16.000, iar Dan Barna a obținut 6097 din voturi (65.75%).
Cosette Chichirău și Alexandru Surcel, contracandidații lui Dan Barna, au obținut 2907 (31.35%) și respectiv 269 (2.90%) dintre voturilor membrilor USR.
Potrivit statutului, președintele USR este ales prin vot electronic secret de către toți membrii partidului, ceea ce îi asigură o largă reprezentativitate și legitimitate, se mai notează în comunicatul USR.
Rezultatul scrutinului intern va fi validat de Congresul USR care va avea loc la Timișoara pe 14 septembrie. În cadrul Congresului de la Timișoara vor fi aleși și noii membri ai Biroului Național al USR.
Mandatul președintelui USR este de maxim 4 ani, iar o persoană nu poate deține funcția de președinte mai mult de 10 ani, indiferent dacă anii sunt consecutivi sau nu, mai prevede statutul partidului.
Dan Barna a devenit președintele USR în octombrie 2017, în urma unui congres extraordinar.
”În ultimii doi ani, sub conducerea lui Dan Barna, partidul a avut o extindere accelerată și a ajuns la 16.000 de membri și peste 550 de filiale. În urmă cu o lună de zile, Dan Barna a fost desemnat candidatul alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale din acest an și cele două partide strâng semnături pentru înscrierea în cursa electorală din noiembrie 2019”, mai precizează comuniicatul USR.
Marți, votul pentru alegerea președintelui USR a fost prelungit cu 48 de ore, până joi, la ora 22:00, au declarat pentru G4Media surse din partid. Decizia a fost luată din cauza unor probleme care au apărut la sistemul de vot electronic.
Cuvinte cheie: + sef usr dan barna Cosette Chichirău
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Bloomberg scrie despre construirea bazei militare NATO de la Cincu
Mai mult de jumătate dintre români cred în existența Iadului. TOP european
FOTO Cazino-ul din Constanța începe să-și arate fața după demararea lucrărilor de modernizare
Șefi de poliție anchetați după ce s-au dus la cumpărături și în vacanțe cu mașina poliției
Un profesor din Rădăuți a declarat venituri de peste 25.000 de euro/ an din meditații
Statul își bate joc de copiii abuzați sexual și întârzie nejustificat reformele legislative (P)
Încă 5 milioane de euro de la buget, după rectificare, pentru partidele politice
În Moldova se poate: vilă de 4,2 milioane de euro deținută de Plahotniuc, pusă sub sechestru
VIDEO Navă cu migranți, depistată în apropiere de Vama Veche
JCI Iași te așteaptă pe 24 august la Seara Antreprenorilor cu Laura Buțurcă
Cinci supermarketuri Lidl din Iași, închise din cauza neregulilor (VIDEO-FOTO)
FOTO Rudel Obreja, extrem de slăbit, eliberat din pușcărie. „Medicul l-a adus la metastaze grad IV”
Începe a noua ediție a Târgului EXCELSIOR pentru ȘCOALĂ la Iași, în Atrium, la Palas Mall (P)
Bacalaureatul se schimbă radical. Ce se întâmplă cu examenul la Limba română
Transportul public din Iași, prelungit în weekend pentru festivalul INIMO
Suceava, județul cu cei mai mulți copii lăsați singuri acasă. Iași este pe locul 3
Doi turiști din Suedia au ajuns la Urgențe după ce au experimentat România. Au mâncat la Botoșani
Ministrul Budăi, veşti bune pentru românii de peste 45 de ani: Se dau 2250 de lei lunar de la stat
Marcel Ciolacu va fi premier din 25 mai 2023. Așa spune Ciucă
UPDATE Tragedie la Cristești: Doi tineri au murit dupa ce au intrat cu motocicleta intr-un TIR
Iaşul este prezent în Champions League şi Conference League!
Daea vrea să acopere România cu rachete antigrindină de 3200 de euro bucata
Noi explozii în Crimeea. Zelenski somează Rusia să se retragă de la centrala nucleară Zaporojie
VIDEO/FOTO 5 victime în CUG după ce un Mercedes a intrat în două mașini
Sărbătoarea diasporei la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi (P)
O cotonogeală politică cu icnete şi gemete. Se vorbeşte de 40.000 de coco
Wizz Air consolidează baza de la Iaşi. Record de trafic la Aeroport. Cursă spre Istanbul?
Cum se poate obţine concediu medical de către cineva care vrea să îngrijească un bolnav de cancer
Un şofer din Târgu Frumos susţine că după două pahare de vin a ajuns la 2,4 la mie alcoolemie
Un permis de conducere cu însoţitor, din Anglia, schimbat cu unul fals, din Basarabia
Băut şi fără permis, la miezul nopţii, prin Nicolina. Cum l-au pedepsit judecătorii
Alexandru CĂLINESCUReformă? Ce fel de reformă? |
Nicolae TURTUREANUAm fost la Gânju… |
George PLEȘUOm câine |
Codrin Liviu CUȚITARUModernitatea şi postmodernitatea alienării |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.