Dan Lungu: Finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste ar putea salva, la momentul actual, industria cărții (P)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 21.04.2021

Comunicat de presă

Dan Lungu: Finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste ar putea salva, la momentul actual, industria cărții (P)

GALERIE
lungu
  • lungu
- +

Dan Lungu, senator USR de Iași, propune Ministerului Culturii drept soluție pentru salvarea industriei cărții din România finanțarea Programului național de achiziție de cărți și reviste, prevăzut în Legea 186/2003 privind susținerea și promovarea culturii scrise.

Aceste fonduri ar da atât o mână de ajutor financiară editurilor, ferindu-le de colaps, cât și un plus de carte nouă pentru bibliotecile din orașele și satele țării, care nu au mai primit cărți de perioade îndelungate.

Propunerea a apărut în contextul afirmațiilor reprezentanților Asociației Editorilor din România care susțin că, în perioada de carantină, piața a scăzut cu 70%, după ce librăriile au fost închise și doar un procent de maximum 10% dintre clienții librăriilor au migrat către online. Așadar, activitatea editurilor aproape a încetat, multe dintre acestea închizîndu-se sau pregătindu-se să o facă. Totodată, întrucât inclusiv salonul internațional de carte Bookfest a fost anulat, iar presiunea pentru reprezentanții editurilor de a publica noi titluri a dispărut, noile apariții ale editurilor fie deja s-au suspendat, fie urmează să o facă.

Am somat, în repetate rânduri, Ministerul Culturii să aloce bani pentru Programul național de achiziție de cărți și reviste. De ani buni, tot mi se răspunde faptul că pentru aceste achiziții se alocă zero lei și că desfășurarea programului e amânată, deși finanțarea lui este prevăzută în lege; anul trecut, la o ultimă întrebare adresată Ministrului Culturii care viza acest subiect, nici măcar nu mi s-a mai răspuns. Nici Ministerul și nici Uniunea Scriitorilor din România nu vin cu propuneri coerente, cu un plan sigur de sprijin pentru autori, respectiv pentru editori și librari. Fiecare este lăsat pe cont propriu – aceasta pare să fie politica culturală a momentului. Azi e ziua internațională a cărții și drepturilor de autor, precum și ziua bibliotecarilor în România. Dacă ne uităm la ce se întâmplă cu industria cărții și cu bibliotecile, e mai degrabă o zi de doliu.

Soluția mea este să ne reamintim de acest program util și să-i alocăm fonduri pentru ca lanțul cultural autor – editor – librar să se dezmorțească și, totodată, să participe și la îmbunătățirea fondului de carte al bibliotecilor. Cu ocazia vizitelor făcute în satele ieșene în cadrul proiectului lansat prin cabinetul meu parlamentar, Până hăt de carte!, am constatat că există biblioteci la sate care nu au mai primit o carte nouă tocmai din anii ’90, adică de 30 de ani! Acest program ar veni în sprijinul tuturor creatorilor din domeniu și, de pe urma lui, ar beneficia înainte de toate și cititorii.

Nu este prima dată când piața de carte traveresează o perioadă neagră și știm ce urmează dacă nu facem nimic – multe edituri vor dispărea și astfel consumul cultural se va prăbuși din nou. Putem evita asta și legea vine în ajutorul nostru. Trebuie doar să o punem în aplicare și să nu ignorăm cultura, încă o dată, așa cum am făcut-o ani la rând”, a declarat Dan Lungu, senator USR.

Ultima întrebare care vizează acest program, adresată Ministrului Culturii în anul 2019 poate fi consultată aici: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/b%20lungu%20dan%202444%20a%20in.pdf

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Europa se loghează în reţea

Lucian DÎRDALA

Europa se loghează în reţea

Platforma digitală, accesibilă la adresa future.europa.eu (cu posibilitatea selectării limbii române), îi invită pe cetăţenii „obişnuiţi” să-şi spună părerea sau să reacţioneze la postările altora, operând asemenea unei reţele sociale.

Filmuletul zilei

opinii

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Florin CÎNTIC

Mircea Eliade & Vasile Conta. Coda (I)

Ultima decadă a lunii aprilie marchează pentru mine două comemorări speciale ale unor figuri intelectuale româneşti de care s-a întâmplat să mă ocup şi care s-au săvârşit din viaţă una după alta, chiar dacă la un secol distanţă: Vasile Conta (21 aprilie 1882) şi Mircea Eliade (22 aprilie 1986).

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Alex VASILIU

Cristian Mandeal: „Minutul de calitate maximă în concert este rezultatul orelor multe de repetiţii” (I)

Sigur că tot talentul, pregătirea minuţioasă şi inspirată la Conservatorul din Bucureşti cu profesorul Constantin Bugeanu (din păcate, rolul său de pedagog în formarea dirijorilor afirmaţi ulterior este trecut astăzi sub tăcere...), pregătirea permanentă după absolvire l-au detaşat pe Cristian Mandeal din rândurile generaţiei sale, dorinţa de a învăţa în continuare, de a-şi înfăptui concepţia interpretativă fructificând ocaziile apărute, i-au asigurat evoluţia. 

Epilare inghinală

Briscan ZARA

Epilare inghinală

Sunt multe studii despre cum afectează psihologia omului ceea ce vedem, auzim, simţim din exterior. La fiecare întindere de coardă are loc o excitare a neuronilor care provoacă senzaţii neplăcute persoanei, dar dacă lucrurile se repetă, neplăcerea dispare încetul cu încetul şi apare o oarecare toleranţă la acea senzaţie, poate chiar e înlocuită cu plăcere. Nu mai eşti afectat, nu te mai impresionează în sens rău. Asta nu înseamnă că devii mai puternic, ci mai nesimţit, mai rigid, mai greu impresionabil.

pulspulspuls

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Un fakenews fain la Iaşi, care să marcheze câştiguri babane

Atenţie mare în aceste zile nu numai la ştirile politice mai şugubeţe, stimaţi telespectatori, ci şi la alea economice mai săltăreţe, că şi de-aici pot sări iepuri după care să alergi de-ţi ies ochii din cap şi tot să nu-i prinzi. 

Caricatura zilei

Urna

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.