Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Dan Voiculescu a mers din nou la Poliţia Ilfov, obligaţie impusă prin controlul judiciar

GALERIE
voiculescu
  • voiculescu
- +

Dan Voiculescu a mers din nou la Poliţia Ilfov, unde trebuie să se prezinte conform obligaţiilor stabilite prin controlul judiciar, măsură luată în cazul său în noul dosar în care este acuzat de şantaj şi pe care a contestat-o, urmând să fie judecată marţi, la Tribunalul Bucureşti.

La intrarea în sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, Dan Voiculescu a fost întrebat de jurnalişti dacă judecătorii i-au lăsat impresia că ştiu despre ce este vorba în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

"Da. E un volum de muncă imens, am avut îndoieli că e greu de parcurs, dar se pare ca au capacitatea... Lucrează ziua, noaptea, și ieri au sta acolo cu mine zece ore", a spus Voiculescu.

Voiculescu a stat în sediul IPJ Ilfov aproximativ zece minute. La ieşirea din sediul Poliţiei Ilfov, Voiculescu a fost întrebat despre relaţia sa cu Mugur Crăciun, pe care l-ar fi propus pentru o funcţie de secretar de stat.

Dan Voiculescu le-a reproşat jurnaliştilor că sunt în eroare şi nu verifică informaţiile. "Nu am niciun apropiat pe nume Mugur Crăciun pe care să-l fi propus secretar de stat și mai știu eu ce", a spus Voiculescu.

Întrebat dacă îl cunoaște pe Nelu Iordache, care ar fi unul dintre denunţătorii din dosarul de şantaj, Dan Voiculescu a spus că l-a cunoscut pe acesta în urmă cu 20 de ani, iar de atunci nu a mai stat de vorbă cu el.

"L-am cunoscut acum 20 de ani, împreună cu 30 de oameni de afaceri. Nu am discutat niciodată afaceri cu Nelu Iordache", a spus Voiculescu.

Dan Voiculescu a fost audiat în 3 iulie la DNA, într-un nou dosar în care este cerceta pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, începând din 3 iulie, față de Dan Voiculescu, pentru "şantaj prin constrângere în scopul dobândirii, în mod injust, a unui folos patrimonial (şapte acte materiale)".

Dan Voiculescu a contestat măsura controlului judiciar, dosarul urmând să se judece marţi 8 iulie, la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit ordonanței de dispunere a controlului judiciar, Voiculescu "a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă (Intact - n.r.) pe care, în fapt, îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare".

Sub această ameninţare, susţin anchetatorii, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui Dan Voiculescu suma totală de 900.000 de euro, sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.

DNA mai susţine că un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, "deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, amenințării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanșat un atac mediatic susținut la adresa firmei acestui om de afaceri".

Nicolae Palfi şi Octavian Creţu, acţionari la Romaqua, ar fi - potrivit unor surse judiciare - doi dintre oamenii de afaceri şantajaţi de Dan Voiculescu, prin ameninţări cu campanii de discreditare în presă dacă nu încheie contracte de publicitate cu trustul media controlat de el.

La ieşirea de la DNA, unde i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, Dan Voiculescu a menţionat numele lui Palfi, având însă dubii cu privire la corectitudinea acestuia şi adresându-i-se, pentru lămuriri, avocatului său.

Partenerul de afaceri al lui Palfi, Octavian Creţu, nu a dorit să comenteze subiectul, dar a ţinut să sublinieze: "Să lăsăm justiţia să lămurească".

Potrivit unor surse judiciare citate de "Gândul", omul de afaceri Nelu Iordache ar fi de asemenea unul dintre denunţătorii din dosarul în care Dan Voiculescu a fost pus sub control judiciar.

Dan Voiculescu declara, sâmbătă, la intrarea în sediul IPJ Ilfov, că nu putea să îl şantajeze pe Nelu Iordache, pentru că ultima dată l-a văzut acum 20 de ani, iar pe celălalt denunţător nici nu îl cunoaşte, precizând că noul dosar este "o făcătură", iar în dosarul ICA este pregătit pentru orice. "Cum poţi să şantajezi pe cineva pe care nu l-ai mai văzut de 20 de ani?" a spus Dan Voiculescu.

El preciza că trebuia să plece în iulie în vacanţă cu familia, dar şi-a anulat biletul şi pe 3 iulie şi-a trimis familia în concediu. "Probabil că nu s-a aflat că eu nu plec şi pe 3 iulie au fost chemaţi vreo trei-patru ca să dea declaraţia asta (...) Procurorul trebuia să fie informat că mi-am anulat biletul de avion", a mai spus Voiculescu, precizând că şi-a anulat biletul pe 1 iulie, când a aflat că trebuie să fie la instanţă pe 6 iulie, pentru dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.

Din probele administrate în acest dosar rezultă că, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, Voiculescu, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.

"Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă Intact Media şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune Antena 1 sau Antena 3", mai arată DNA.

Potrivit DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Dan Voiculescu trebuie să respecte următoarele obligații, având totodată interdicţii, între care acea de nu părăsi ţara fără acordul anchetatorilor.

Astfel, Voiculescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei şi să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliţie sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, el nu are voie părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorului şi nici să se apropie de denunţători, de martori şi să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect pe nicio cale.

Anchetatorii i-au atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu cea a arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

Dan Voiculescu este judecat în alte două dosare, pentru privatizarea ICA, respectiv şantajarea administratorului RCS&RDS Ioan Bendei.

În dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare, luni au fost audiaţi inculpaţii, iar la final instanţa a stabilit un nou termen de judecată în 4 august, când ar urma să dea declaraţii martorii.

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri